Un fost portar, școlit la Coverciano, noul ajutor al lui Ovidiu Burcă la Dinamo. ”Ne-am înțeles și-l așteptăm la Săftica!” | EXCLUSIV

Un fost portar, școlit la Coverciano, noul ajutor al lui Ovidiu Burcă la Dinamo. ”Ne-am înțeles și-l așteptăm la Săftica!” | EXCLUSIV

Alessandro Caparco, fost portar al mai multor echipe în fotbalul românesc, ajuns acum la 39 de ani, pe care îi împlinește în data de 7 septembrie, s-a înțeles cu Dinamo și va face parte din stafful tehnic condus de Ovidiu Burcă.

Italianul ultima dată fost ca jucător la Poli Iași va fi, bineînțeles, antrenor cu portarii.

Alessandro Caparco va fi noul antrenor cu portarii al lui Dinamo

Dorit cu insistență de Ovidiu Burcă în stafful său, după cum ProSport a scris în exclusivitate, Caparco, școlit la celebra Coverciano, în Italia, a acceptat propunerea de a i se alătura la Dinamo.

Antrenorul principal al ”câinilor” a confirmat informația și a anunțat că Alessadro Caparco urmează să ajungă la echipă în cursul zilei de marți, 30 august.

”Da, informația prezentată de voi e reală! Ne-am înțeles cu Ale și îl așteptăm azi la Săftica, la antrenament”, a spus Ovidiu Burcă pentru ProSport.

  • Dinamo și-a adus săptămâna trecută un nou portar, pe bosniacul Filip Dujmovic (23 de ani), astfel că acum are trei goalkeeperi în lotul primei echipe. Ceilalți doi sunt Denis Oncescu (18 ani) și Ștefan Fara (21 de ani). Dujmovic a apărat în ultimul meci (2-3 cu Unirea Dej), iar în primele trei în poartă a stat Oncescu (1-0 cu Progresul Spartac, 1-3 cu SC Oțelul Galați și 0-2 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu).

Caparco și-a încheiat cariera de fotbalist în urmă cu doi ani

Alessandro Caparco s-a retras din cariera de jucător profesionist de fotbal în vara anului 2020, atunci când echipa sa, Poli Iași, pentru care nu jucase niciun meci în acel sezon, retrograda din Liga 1.

Italianul a ajuns în România în vara anului 2010, la FCM Târgu Mureș, pentru care a evoluat atât în prima ligă, cât și în cea secundă. Ulterior a trecut la Poli Iași, pentru care a evoluat în patru sezoane, unul de Liga 2 și trei de Liga 1. Mai apoi a trecut la Concordia Chiajna, pentru care a prins cele mai multe meciuri în prima ligă, 21 în primul sezon și 17 în al doilea. În sezonul 2019-2020 s-a întors la Poli Iași, unde a fost doar rezervă.

În cariera sa, înainte să vină în România, a mai evoluat în ligile inferioare din Italia pentru ASD Calcio Ivrea și US Grosseto. S-a format la Juventus, Moncalieri Calcio și FC Torino.

Ultima zi în care Dorin Șerdean trebuie să ofere un răspuns ofertei primite de a ceda acțiunile clubului Dinamo

Altfel, grupul de investitori care dorește să preia Dinamo i-a stabilit azi un termen limită principalului acționar al clubului, Dorin Șerdean, să ofere un răspuns la oferta primită.

Informațiile ProSport sunt că Dorin Șerdean trebuie să dea un răspuns în maximum 12 ore, altfel propunerea de achiziționare a acțiunilor sale pică.

Sursele ProSport dezvăluie că fanii sunt revoltați pe omul de afaceri că tot forțează să obțină mai mulți bani, deși a primit o ofertă concretă de mai multe sute de mii de euro.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Pe aceeași temă