Atmosfera nu e deloc grozavă la Poli Timișoara, după ce echipa a rămas doar cu șanse matematice de a evita barajul de menținere/retrogradare. Nicolae Croitoru spune că, din acest motiv, meciul cu ultima clasată Dacia Unirea Brăila este important, pentru că ar trebui utilizat pentru ca echipa să-și revină în ceea ce va urma pentru ea.
Antrenorul trupei bănățene spune că zvonurile despre neînscrierea Mediașului în Liga 2 trebuie tratate cu precauție. Această neaînscriere ar scăpa echipa care pierde barajul de menținere în Liga 2 de retrogradarea în Liga 3.
Pentru jocul de la Brăila vor lipsi Adrian Zaluschi, care a terminat sezonul, după ce a suferit o ruptură parţială de ligament colateral la partida cu Șelimbăr (scor 1-2), dar și portarul George Păduraru.
Nicolae Croitoru recunoaște că atmosfera e proastă la Poli. ”Un joc cu Brăila care vine după o săptămână grea, foarte grea, ca urmare a rezultatului pe care l-am înregistrat etapa trecută. Un rezultat care ne scoate din lupta pentru evitarea locului de baraj, și, sigur, un rezultat care nu ne pune într-o lumină favorabilă. Jucăm la Brăila, sperăm să ne regrupăm. Sperăm ca în cele trei jocuri pe care le mai avem de disputat să pregătim jocul de baraj cu Brașovul, în așa fel încât să nu fim nevoiți să retrăim astfel de momente”, a punctat Croitoru.
Antrenorul Politehnicii a punctat că Dacia Unirea merită respect pentru că nu s-a retras din competiție și că elevii săi trebuie să se concentreze pe jocul lor.
”Teoretic, pe hârtie, Brăila este un adversar accesibil, dacă ne uităm la linia de clasament. Este o echipă care s-a împăcat cu situația în care se află. Au respectat competiția și, chiar dacă nu au reușit rezultate bune, totuși s-au prezentat destul de bine pentru situația lor în jocurile pe care le-au disputat. Atenția noastră trebuie să se îndrepte însă spre noi. Noi avem de reglat anumite probleme. Sperăm ca jocul cu Brăila să fie un restart”, a mai spus antrenorul Nicolae Croitoru despre joc.
La meciul din etapa trecută cu CS Comunal Șelimbăr, pierdut pe Știința cu scorul de 1-2, Nicolae Croitoru l-a introdus pe teren în minutul 64 de Adrian Zaluschi. Mijlocașul s-a accidentat în scurt timp și a fost înlocuit cu Andrei Sîntean în minutul 82.
Diagnosticul primit de Adrian Zaluschi (32 de ani) este unul dur, mijlocașul timișorean urmând a sta o perioadă și mai apoi trebuie să își revină fizic, astfel că nu va mai fi folosit în finalul acestui sezon.
”Diagnosticul medical a confirmat că Adrian Zaluschi a suferit o ruptură parţială de ligament colateral la jocul cu CS Comunal Şelimbăr.
Mijlocaşul nostru va lipsi de pe teren în următoarele trei-patru săptămâni. Îi dorim o recuperare uşoară lui „Zalu”, care a depăşit şi clipe mai grele, şi o revenire cu succes alături de colegi!”, a transmis Poli Timișoara.
Zaluschi, la Poli din vara anului trecut, a fost utilizat în 16 meciuri în acest sezon, în 7 ca titular, și nu a marcat niciun gol.
Deși se vorbește tot mai mult că Gaz Metan Mediaș sau Academica Clinceni sau ambele nu se vor înscrie în viitorul sezon de Liga 2, Nicolae Croitoru spune că, până nu e ceva sigur, sunt doar zvonuri. Neînscrierea uneia dintre echipele care trebuie să ia startul în noul campionat de Liga 2 salvează de la retrogradare pierzătoarea barajului de menținere din eșalonul secund, care cel mai probabil va avea loc între Poli Timișoara și FC Brașov.
”Sunt aceste informații, care sunt vehiculate și au apărut și în presă. Din punctul meu de vedere, jocul de baraj este la fel de important până apare o informație oficială. Pentru că dacă ne gândim aşa, de-a lungul timpului, an de an apar informaţii de genul acesta, care se confirmă mai mult sau mai puţin. Eu cred că ar fi o greşeală să mergem pe ideea că jocurile de baraj nu vor mai avea importanţă, pentru că nu ştiu dacă este lucrul cel mai potrivit pentru noi la momentul acesta, cred că trebuie să rămânem concentraţi, să ne evaluăm exact, să ştim unde suntem, să vedem ce paşi avem de făcut şi, după cele trei jocuri pe care le mai avem de disputat, să revenim la un nivel de joc bun”, a punctat Croitoru.
”Eu cred că ar trebui să stea liniștiți, pentru că, din informațiile mele, Gaz Metan nici nu-și depune dosarul de licențiere. Și atunci nu se pune problema retrogradării. Eu nici nu iau în calcul”, a spus Eugen Beza, antrenorul echipei CS Comunal Șelimbăr, la finalul meciului cu Poli Timișoara.
Meciul Dacia Unirea Brăila – Politehnica Timișoara are loc vineri, de la ora 11:00, în cadrul etapei a 5-a a play-out-ului Ligii 2.
Brăila are doar 5 puncte acumulate în acest sezon și e deja matematic retrogradată, situându-se pe ultimul loc în Grupa A a play-out-ului, pe 7. Poli Timișoara are 24 de puncte și e pe locul 5, de baraj.
Foto: Politehnica Timișoara și Sebastian Tătaru (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-si-a-luat-adio-de-la-meciuri-pe-stadionul-dan-paltinisanu-singura-conditie-in-care-ar-mai-fi-putut-juca-si-unde-se-va-muta-dupa-ce-arena-stiinta-devine-santier-19228106
https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-de-play-out-de-liga-2-dinainte-de-paste-se-joaca-mai-devreme-programul-rundei-a-5-a-si-situatia-privind-lupta-pentru-evitarea-retrogradarii-19228068
https://liga2.prosport.ro/special/opinii/ziaristii-au-plecat-ca-sa-nu-va-mai-deranjeze-niciodata-opinie-anda-deliu-19227678