Dacia Unirea Brăila și-a cedat căpitanul și din cauza ”situației și perspectivelor economice”. Valentin Robu a plecat după 10 ani și va lupta pentru promovarea în Liga 2

Andrei PASCU 21 Dec. 2023, 14:18 Liga 3
Dacia Unirea Brăila și-a cedat căpitanul și din cauza ”situației și perspectivelor economice”. Valentin Robu a plecat după 10 ani și va lupta pentru promovarea în Liga 2

Dacia Unirea Brăila are probleme financiare, aspect cunoscut încă din perioada în care evolua în Liga 2. Acum în Liga 3, clubul a comunicat plecarea unuia dintre cei mai importanți jucători, punând decizia și pe seama faptului că situația economică nu e deloc una bună.

Dacia Unirea Brăila, locul 6 în Seria 2 din Liga 3, și-a cedat căpitanul la liderul seriei, la Metalul Buzău.

Dacia Unirea Brăila l-a cedat pe Valentin Robu la Metalul Buzău

Mijlocașul Valentin Robu, în vârstă de 21 de ani, a fost cedat la Metalul Buzău fără sumă de transfer, dar brăilenii păstrează procente din drepturile federative asupra jucătorului. Acesta se afla de 10 ani la Dacia Unirea Brăila, fiind un ”produs” al echipei.

Robu a evoluat pentru brăileni și în perioada în care activau în Liga 2, în sezoanele 2018/ 2019 și 2021/ 2022, adunând 27 de meciuri și marcând un gol.

Pe lângă situația economică, un alt aspect care i-a făcut pe cei de la Dacia Unirea Brăila să îl cedeze pe căpitan la formația din Buzău a fost și dorința jucătorului de a face pasul în față, Metalul fiind una din favoritele la promovarea în Liga 2.

Astăzi 20.12.2023 s-au încheiat discuțiile între clubul nostru și AFC Metalul Buzău, una din echipele cu pretenții de promovare în eșalonul superior, printr-un acord de transfer a jucătorului nostru Robu Valentin, cluburile urmând a deține în coproprietate drepturile federative asupra jucătorului.

Astfel, jucătorul Robu Valentin, ajuns la 21 ani căpitanul echipei noastre , va încerca un alt drum spre performanța fotbalistică , in care să-și valorifice calitățile sportive precum și experiența promovării din anul 2021 in liga 2-a, in cadrul echipei nominalizate la acest moment de Federația Română de Fotbal ca fiind cea mai bună din liga a 3-a.

Pe de altă parte, clubul Dacia Unirea Braila, ținând cont în primul rand de situația actuală și perspectivele economice și sportive ale fotbalului brăilean în general și a clubului Dacia Unirea in particular, a înțeles ca o datorie in primul rând morală de a răspunde pozitiv la dorința jucătorului-căpitan de echipă ca, dupa 10 ani de zile petrecuți în cadrul clubului, să încerce o nouă abordare spre fotbalul de performanță.

Mulțumim căpitane, mult succes Vali, și nu uita : familia Dacia Unirea Braila a fost, este și va fi întotdeauna, la nevoie, casa ta!”, a anunțat Dacia Unirea Brăila.

Clubul din Brăila, în schimb, a prelungit contractul cu un fotbalist important din lot, cu Ștefan Sava (21 de ani) și a oferit un acord de jucător profesionist unui tânăr de la centrul de copii și juniori, lui Sebastian Răileanu (16 ani).

Dacia Unirea Brăila începe 2024 chiar contra Metalul Buzău

Dacia Unirea Brăila ocupă locul 6 în Seria 2 din Liga 3, cu 22 puncte, la 18 puncte de liderul Metalul Buzău, dar are un avans de trei puncte față de echipa de pe locul 7, ACS Hamangia Baia.

În runda a 15-a din Liga 3, ultima din 2023, brăilenii au întâlnit, pe teren propriu, Unirea Braniştea, locul 5, 23 de puncte, contra cărora au cedat cu 0-1. În runda a 16-a, prima din 2024, Dacia Unirea Brăila va întâlni, pe teren advers, chiar formația Metalul Buzău.

Foto: Dacia Unirea Brăila

https://liga2.prosport.ro/liga-3/finantatorul-fotbalist-al-unei-echipe-din-liga-3-suspendat-mai-multe-etape-de-frf-19296400

https://liga2.prosport.ro/liga-3/lotus-baile-felix-locul-3-in-seria-10-din-liga-3-poate-vine-jucatori-in-superliga-si-in-liga-2-19296384

https://liga2.prosport.ro/liga-3/pe-modelul-cosmin-achim-jucatorul-de-la-olimpic-zarnesti-suspendat-de-frf-pentru-ca-a-jucat-la-pariuri-parat-de-iubita-sa-reactiile-oficialilor-clubului-din-liga-3-19296357

https://liga2.prosport.ro/liga-3/progresul-fundulea-a-pierdut-la-masa-verde-meciul-cu-dunarea-calarasi-19296353

https://liga2.prosport.ro/liga-3/minaur-baia-mare-vizata-de-audit-19296338

Andrei PASCU 21 Dec. 2023, 14:18 Liga 3
Pe aceeași temă