Continuă seria venirilor la Universitatea Cluj. Un nou fotbalist a fost prezentat de clubul din Ardeal, fundașul Alexandru Gîț (23 de ani), care sezonul trecut a jucat tot în Liga 2, la U Craiova 1948 SA. Apărătorul este al 10-lea fotbalist adus în această vară.
Alexandru Gîț a fost lăsat liber de ”FC U” Craiova, la fel cum s-a întâmplat și cu alți fotbaliști care au contribuit la promovarea în Liga 1, la finalul sezonului precedent. A prins 16 meciuri pentru olteni, toate în campionat, iar de 15 ori a fost titular. În trecut, Alexandru Gîț a mai evoluat pentru SCM Gloria Buzău, Sportul Snagov și Dacia Unirea Brăila.
”FC Universitatea Cluj a ajuns la al zecelea transfer înainte de startul noului sezon. Fundașul dreapta Alexandru Gîț (23 de ani) este cel mai nou nume ce se alătură lotului condus de Erik Lincar.
Originar din Timișoara, Alexandru a fost crescut de cei de la LPS Banatul, după care la începutul sezonului 2015/2016 a făcut primul pas spre fotbalul profesionist semnând cu Sănătatea Cluj, echipă din liga a III-a. A mai petrecut jumătate de sezon la Performanța Ighiu, formație din județul Alba.
La începutul anului 2018, Alexandru a semnat primul contract la nivelul ligii secunde cu Dacia Unirea Brăila, debutând pentru formația de la malul Dunării într-o remiză cu Luceafărul Oradea. În jumătate de sezon, fundașul dreapta a strâns 12 meciuri pentru Dacia Unirea Brăila.
În următoarea stagiune a îmbrăcat tricoul celor de la Sportul Snagov. La 21 de ani a devenit om de bază în echipa ilfovenilor, bifând 25 de prezențe (1.921 de minute) pe parcursul campionatului 2018/2019, fiind integralist în 17 meciuri.
Următoarea echipă din cariera lui Alexandru Gîț a fost Gloria Buzău, el jucând în 16 meciuri pentru formația „din Crâng” în sezonul 2019/2020. După două sezoane în care a ieșit în evidență prin constanță, Gîț a ajuns la FC U Craiova 1948. A strâns 17 partide pentru olteni, dintre care 14 ca integralist, contribuind la promovarea echipei în prima ligă.
Bun venit la U și mult succes, Alexandru Gîț!”, se arată în comunicatul emis de clubul din Ardeal pe site-ul oficial, FC U Cluj.
Alexandru Gîț a vorbit despre venirea la ”U” Cluj. A declarat că în alegere a contat și faptul că e vorba de un club de tradiție al fotbalului românesc. Speră să reușească o nouă promovare, la finalul campionatului următor.
”În primul rând e un club de tradiție, e un club care își propune lucruri importante, își propune promvovarea, iar staff-ul și jucătorii cunosc o parte din grupul de băieți și toate aceste lucruri cumulate m-au făcut să iau decizia de a veni aici. Cu siguranță putem promova, de asta am și venit. Sunt sigur că putem realiza asta și cred că în fiecare zi ne pregătim și facem tot ce ține de noi ca să fim la momentul acela pregătiți să promovăm.
(N.r. – Mesaj pentru fani) Va fi un atuu pentru noi că suporterii vor reveni pe stadion și U Cluj are o galerie importantă, frumoasă și gălăgioasă. Le transmit că vom promova împreună”, a declarat fundașul după semnarea contractului.
Înainte de venirea lui Alexandru Gîț, Universitatea Cluj a mai transferat următorii nouă fotbaliști: Cristian Balgiu (SCM Gloria Buzău), Albert Voinea (UTA), Costinel Gugu (”FC U” Craiova), Valentin Alexandru (Dunărea Călărași), Marius Ciobanu-Vanghele (Unirea Slobozia), Dragoș Tescan (UTA), Florinel Mitrea (Chindia Târgoviște), Denis Ispas (”FC U” Craiova) și Andrei Blejdea (Dinamo).
Universitatea Cluj a și renunțat la 14 jucători. Printre ei, Iulian Anca-Trip, Lucas Chacana, Cristian Gavra, Idan Golan, Dan Berci, Srgian Luchin, Vlad Muțiu, Robert Neciu, Derick Ogbu, Rareș Sburlea, Cătălin Ștefănescu și Donaldo Acka.
Muțiu a semnat cu FC Hermannstadt.
Foto și video: FC Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/seria-1/valerica-gaman-s-a-despartit-de-astra-si-continua-in-liga-1-la-universitatea-craiova-19190144
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-va-evolua-in-liga-2-fara-drept-de-promovare-razvan-bichir-explica-cele-doua-motive-nu-cred-ca-vom-reusi-sa-indeplinim-conditiile-si-nu-vrem-sa-ne-intoarcem-cu-multi-multi-ani-in-urm-19190106
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-prezentat-oficial-la-poli-iasi-am-venit-cu-inima-deschisa-ce-spun-oficialii-ieseni-despre-noul-proiect-pe-doi-ani-si-cand-se-doreste-revenirea-echipei-in-liga-1-19190104