Liga 2, etapa 4 | Slatina obține scorul sezonului și urcă pe locul 1. Chindia și Reșița dau lovitura în prelungiri, Steaua se impune greu la Dumbrăvița. 16 goluri în 7 partide

Liga 2, etapa 4 | Slatina obține scorul sezonului și urcă pe locul 1. Chindia și Reșița dau lovitura în prelungiri, Steaua se impune greu la Dumbrăvița. 16 goluri în 7 partide

Prima etapă care se va disputa complet în acest început de sezon va fi a patra.

Corvinul a ieșit din competițiile europene, a primit verdict negativ din partea FRF pentru trecerea la clubul de drept privat, care să-i permită promovarea la finalul campionatului, în urma opoziției a patru adversare, iar acum este bună de joc, nemaibeneficiind de amânări, așa cum s-a întâmplat în primele trei etape. Va debuta în noul sezon cu un meci în deplasare la FC Voluntari, chiar una dintre cele patru formații care s-au opus schimbării sale.

Etapa a 4-a a Ligii 2 a debutat la Craiova, vineri, și se încheie la Mioveni, luni

Etapa a 4-a a debutat vineri, 23 august, la Craiova, unde FCU Craiova și CSC Șelimbăr au remizat la scorul de 1-1.

Sâmbătă se va juca, din nou, doar de la ora 11:00, de această dată fiind nu mai puțin de șapte partide programate, la Dumbrăvița, Piatra Neamț, Reghin, o premieră după mulți ani, Afumați, Buftea, Buzău și Reșița.

Duminică sunt programate două partide. Fiindcă Viitorul Pandurii și Corvinul au jucat joi în Turul 3 al Cupei României, partidele din Liga 2 ale celor două echipe au fost duse duminică, de la ora 11:00, respectiv 17:00.

În fine, etapa a 4-a se va încheia luni seară, după desfășurarea partidei dintre Campionii FC Argeș și FK Miercurea Ciuc, unul dintre derby-urile rundei, între echipe care s-au opus și ele schimbării de la Hunedoara.

  • Liderul Ligii 2 după primele trei etape este FK Miercurea Ciuc, singura echipă cu punctaj maxim, 9.
  • În afară de Corvinul, care are restanțe cu CSC Șelimbăr (acasă), Unirea Ungheni (deplasare) și CS Afumați (acasă), din primele trei runde, nicio altă echipă nu mai are 0 puncte în clasament. Cele trei enumerate după Corvinul au cu toate un meci mai puțin disputat.
  • Exceptând Corvinul, care încă nu a jucat, fără eșec sunt FK Miercurea Ciuc, CSM Slatina, ACSM Reșița, Steaua și FC Voluntari. Fără victorie sunt Unirea Ungheni, Concordia Chiajna și Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Desfășurarea LIVE-TEXT a tuturor meciurilor din campionatul Liga 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultate etapa 1, 2, 3 Liga 2, sezon 2024-2025

Meciuri etapa 4 Liga 2, sezon 2024-2025:

sâmbătă, 24 august 2024, ora 11:00

CSC DUMBRĂVIŢA – STEAUA BUCUREŞTI 0-1

Stadion: ”Ştefan Dobay” (Dumbrăviţa – Timiş).
Arbitru: Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti). Asistenți: Ioan Cozorici (Zalău) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Tudor Florin Jurcă (Arad). Observator arbitri: Ştefan Szilaghi (Satu Mare). Delegat joc: Radu Bitea (Oradea).

CSC Dumbrăvița: Mikloș – Burdeț, Scutaru (Sofran 84′), Zurbagiu (cpt.), Apro, Cibi – Vasluian (Rz. Morariu 61′), Salhi, Martinov (L. Bodri 68′) – Bg. Sima (Adam 61′), Modan (Paulevici 68′)
Rezerve neutilizate: Iliescu – Bologa, Anișorac, Andr. Olaru
Antrenor: Cosmin Stan

Steaua: Raf. Munteanu – Răsdan, Kereki, Vîrtej, Ad. Ilie (cpt.) – Rober Sierra – Raicu (Dav. Păcuraru 63′), Dani Iglesias (Ad. Pop 89′), Nedelea (Drăghici 63′) – Chipirliu (Dane 83′), Nacho Heras (Ad. Popa 63′)
Rezerve neutilizate: Frănculescu – Maeschi, Enceanu, Beța
Antrenor: Daniel Oprița

Final de joc la Dumbrăvița, unde Steaua se impune cu 1-0, nu fără emoții, după ce a reușit să înscrie pe final prin golgheterul său din ultimele patru sezoane, Chipirliu
Min 90+1 Dane primește în careu, avansează spre dreapta și șutează din unghi, pe jos, spre colțul lung, Mikloș prinde cu siguranță
Min 79 0-1 Păcuraru primește în dreapta, pătrunde spre centru și centrează în fața careului mic, Bogdan Chipirliu preia cu pieptul în 6-7 metri și înscrie cu dreptul la colțul scurt, pe lângă portar. În sfârșit, înscrie un gol și golgheterul Ligii 2 din ultimele trei sezoane!
Min 74 Răsdan avansează în dreapta, pătrunde până în fața careului, trage cu dreptul spre colțul lung, pe jos, Mikloș plonjează și deviază in extremis mingea care trece de puțin pe lângă bară
Min 53 Centrare Burdeț din dreapta, Modan trage din 18 metri poziție bună, mult peste
Min 45+1 Ritmul nu e grozav. Vîrtej trage de la 30 de metri, mult peste
Min 39 Centrare din dreapta a lui Chipirliu, prin fața porții, Nedelea ajunge târziu și trimite pe lângă, din câțiva metri
Sunt aproximativ 30 de persoane în sectorul suporterilor oaspeți. Fanii au afișat mesajul ”Liber să fiu ultra” și nu cântă.
Min 27 Ocazie mare și pentru gazde. Cibi ia fața unui adversar, centrează din stânga în careu, mingea ajunge la Martinov, care din fața careului mic reia în bara din stânga portarului
Min 24 Ocazie mare a Stelei. După mai multe minute de dominare, Dani Iglesias trage din 18 metri central la firul ierbii. Mingea se duce puțin pe lângă poartă
Min 13 Zurbagiu bate o lovitură liberă din 20 de metri central, pe poartă. Munteanu respinge

CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ – CS MIOVENI 2-0

Stadion: Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ – Neamţ).
Arbitru: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Asistenți: Marius Cristian Marchidanu (Brăila) și Doru Nicolae Petre-Ioan (Bucov – Prahova). Rezervă: Andrei Baciu (Botoşani). Observator arbitri: Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

Ceahlăul: Bărnescu – Țuțu, Bracelli, Asibey, Abel Folha – Onișa (Copoț-Barb 46′), Gbizie, P. Petre (cpt.) – Ilaș, Davordzie, G. Crețu (Rob. Ciobanu 81′)
Rezerve: Anăstase – Rodrigo Lima, Rz. Neag, Mih. Șandru, Marie-Sainte, Batantu, Gyulai
Antrenor: Marco Veronese

CS Mioveni: Fls. Croitoru (cpt.) – Corbu (Andr. Militaru 65′), Core, R. Garutti, Rob. Bădescu (Vencu 46′), Nadolu, Bustea, Neofytidis, Andr. Panait (Puiu 46′), Ed. Dănilă (Duțan 69′), Pozatzidis
Rezerve: Val. Sima – Zamura, Andr. Răuță, Guțea, Alexandrescu
Antrenor: Alin Chița

Final de meci la Piatra Neamț. Ceahlăul câștigă al doilea meci consecutiv cu 2-0, acum acasă, prin golurile marcate de Asibey (38) și Patrick Petre (90+1). CS Mioveni pierde al doilea meci la rând
Min 90+1 2-0 Fază rarisimă la poarta Mioveniului. Patrick Petre trage în blocaj, balonul ajunge la Davordzie, care șutează în transversală, apoi Barb trage și el, Patrick Petre oprește mingea și trage cu sete în plasă, de la 8 metri
Min 90 Pozatzidis se trezește cu mingea la picior în punctul de la 11 metri, nemarcat, trage incredibil mult peste poartă, ratând egalarea
Min 72 Corner de pe partea dreaptă pentru Mioveni, Pozatzidis îi ia fața portarului Brănescu și trimite cu capul, de pe linia de 6 metri, la o palmă de transversală
Min 62 Contraatac rapid al Ceahlăului, Davordzie sprintează în centru, îi pasează în stânga lui Crețu, dar acesta șutează din poziție ideală, mult peste poartă, de la aproximativ 18 metri
Min 57 Ocazie uriașă pentru Ceahlăul! Crețu îi pasează în careu lui Davordzie, acesta îl culcă cu o fentă pe portarul Croitoru și saltă balonul din 4 metri, din unghi, pe lângă poartă. Atacantul ghanez a fost egoist la această fază, întrucât Patrick Petre era liber cu poarta goală, în poziție centrală, la 10 metri, dar Davordzie a preferat să finalizeze din unghi în loc să-i paseze lui Petre
Min 53 Geani Crețu centrează din banda dreaptă, iar Garutti lovește greșit balonul în încercarea de a respinge și este foarte aproape de un autogol stupid. Stoperul Mioveniului are noroc însă, balonul ”rașchetat” se duce peste poarta lui Croitoru
Min 44 Mingea ajunge la Neofytidis, care de la 25 de metri trage puternic puțin peste
Min 44 Dănilă îl găsește excelent cu o pasă filtrantă în careu pe Pozatzidis, grecul preia, avansează până la 7 metri și șutează, dar Brănescu respinge. A fost cea mai mare ocazie a primei reprize pentru Mioveni
♦Min 38 1-0 Contraatac pe partea dreaptă al Ceahlăului purtat de Davordzie și Țuțu, centrarea acestuia din urmă este respinsă în corner de defensiva Mioveniului. Lovitura de colț de pe partea stângă este bătută la bara a doua, balonul ajunge în tușă la Ilaș, acesta centrează în careu, portarul respinge greșit, iar Emmanuel Asibey trimite cu capul, de pe picioare, sub transversală
Min 35 Centrare de pe stânga, Corbu reia de la colțul lung din voleu, mult peste
Min 31 Bine găsit în careul nemțean de Bustea, cu o pasă lungă, Pozatzidis este bine talonat de Bracelli, intră în unghi și trimite în plasa laterală a porții lui Brănescu, ieșit și el în întâmpinarea atacantului argeșenilor
Min 24 Țuțu aruncă un balon peste apărarea Mioveniului, Davordzie preia perfect în careu, la 10 metri lateral dreapta, dar în loc să șuteze la poartă, singur cu portarul advers, preferă un dribling și este deposedat
Min 20 Un prim șut pe poartă al Mioveniului. Acțiune Eduard Dănilă pe partea stângă, intră în centru și șutează de la marginea careului, dar pe direcția lui Laurențiu Brănescu, iar portarul Ceahlăului reține fără probleme
Min 11 Davordzie primește o pasă de la Patrick Petre, trece ușor prin dribling de doi adversari și șutează de la marginea careului, ușor lateral stânga, în cros, puțin pe lângă stâlpul din stânga al porții adverse
♦Min 6 Centrare Corbu în forță, de pe dreapta, Neofytidis reia din prima de la 15 metri, puțin peste bară

UNIREA UNGHENI – CHINDIA TÂRGOVIŞTE 0-1

Stadion: Avântul (Reghin – Mureş).
Arbitru: Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova). Asistenți: Marius Bărbulescu (Bucureşti) și Claudiu Şchiopeţ (Braşov). Rezervă: Silviu Nicolae Iftode (Fălticeni). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistriţa). Delegat joc: Cristian Petrean (Hunedoara).

Unirea Ungheni: Rob. Geantă – Chinteș, A. Popa, Ndiesse, Ct. Savin, Tiihonen, Astafei (cpt.), Bîrnoi, Zukanovic, Andr. Șerban, I. Barstan
Rezerve: M. Lupu – Vînău, Todoran, M. Ioniță, R. Trif, Cruceru, Ist. Fulop, Coza, Haiduc
Antrenor: Eusebiu Tudor

Chindia: M. Contra – Martac, Al. Sabău, C. Dinu (cpt.)(Ius. Cristea 64′), Ad. Ioniță (Romeo 46′) – M. Șerban, Rz. Tache (R. Mihai 46′, Pesic 77′), Al. Petre, Atanase (Danu 78′) – D. Florea, Grubac
Rezerve neutilizate: Brînzea – Iul. I. Zamfir, Zivkovic, R. Simion
Antrenor: Marin Vătavu

Final de joc la Reghin, unde Chindia dă lovitura in extremis și se impune cu 1-0 în fața Unirii Ungheni. Chindia câștigă al doilea joc consecutiv, iar Unirea Ungheni este la a doua înfrângere la rând.
Min 90+5 0-1 Daniel Danu înscrie după o greșeală a portarului și Chindia dă lovitura în prelungiri

CS AFUMAŢI – METALOGLOBUS BUCUREŞTI 2-1

Stadion: Comunal (Afumaţi – Ilfov).
Arbitru: Gabriel Mihuleac (Iaşi). Asistenți: Andrei Diaconu (Iaşi) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Rezervă: Constantin Adrian Diaconu (Bucureşti). Observator arbitri: Eduard Dumitrescu (Piteşti). Delegat joc: George Constantinescu (Slatina).

CS Afumați: Chioveanu – A. Lazăr, Duțu, Nicola, Cip. Stanciu, Zaina (cpt.), Iamandache, Petculescu, Beșleagă, Robicek, Gheoroae
Rezerve: Obretin – Al. Păun, Ghineț, Al. Ionică, Cană, Moussinga, Hussein, Ed. Burlacu, M. Preda
Antrenor: Vasile Neagu

Metaloglobus: Gavrilaș – Caramalău, Issah, Visic, Honciu (cpt.), Huiban, Kouadio, Dav. Irimia, Rob. Neacșu, Gab. Dumitru, Zakir
Rezerve: Nedelcovici – M. Gheorghe, Liș, Ekollo, Junior Morais, Andr. Sava, Ad. Nicolae, Rz. Florea, L. Manolache
Antrenor: Ianis Zicu

După 2-1 din 14 august, în Cupa României, CS Afumați câștigă cu același scor și acum, tot pe teren propriu, în campionatul Ligii 2, meciul cu Metaloglobus. Ilfovenii au întors scorul și s-au impus pentru a doua oară în acest sezon. Metaloglobus încasează a doua înfrângere în campionat.
Min 54 2-1 Alexandru Iamandache șutează la colțul lung și îl învinge pe Gavrilaș
♦Min 44 1-1 Ciprian Stanciu execută o lovitură liberă, zidul deviază și mingea intră în poartă pe sub transversală. Gavrilaș, derutat de deviere
♦Min 41 0-1 David Irimia, luat de la Dinamo în această vară, înscrie pentru Metaloglobus cu un șut din interiorul careului. Acesta este la prima reușită pentru noua sa echipă
Meciul de la Afumați poate fi ascultat sub comentariul lui Ilie Dobre, pe pagina de Facebook a ProSport și pe contul de YouTube
♦Shehait Hussein, fundaș în vârstă de 18 ani, de la Steaua, care în sezonul trecut a prins 46 de minute într-un meci, în 2-0 contra Viitorul Pandurii, a fost cedat la CS Afumați. Pe bancă se află și Paul Henri Moussinga, ultima dată la CSC Șelimbăr, sau Ștefan Cană, ultima dată la CSM Alexandria.
♦De partea cealaltă, Răzvan Florea, mijlocaș în vârstă de 18 ani tot de la Steaua, utilizat 10 minute într-un meci sezonul trecut și 46 de minute într-o partidă acum două sezoane, este acum la Metaloglobus. Ekollo a venit de la Unirea Slobozia, Nicolae de la Chindia, iar Junior Morais din Turcia.

AFC CÂMPULUNG MUSCEL – CSM SLATINA 0-5

Stadion: CNAF Buftea iarbă (Buftea – Ilfov).
Arbitru: Sergiu Anton (Bucureşti). Asistenți: Iulian Contofan și Ana Puscasu (ambii din Iaşi). Rezervă: Ștefăniță Dănilă (Otopeni – Ilfov). Observator arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat joc: Ștefan Donciu (Sfântu Gheorghe).

AFC Câmpulung Muscel: M. Voicu (cpt.) – Andr. Stelea, Stănici, Gîsă, L. Stancu – Bg. Vasile, Ntamak – Longher, Al. Enache, D. Popescu – Al. I. Popescu
Rezerve: Bălănică – Sanda, Rob. Dumitrescu, Șt. Ghiță, Ant. Niță, Ciurea, Șt. Coman, Cacior, Jenaru
Antrenor: Costin Lazăr

CSM Slatina: P. Toroc – I. Mitran, Bărăitaru, Gheorghe, C. Toma – Sil. Matei, Trașcu – C-tin. Radu, Doman (cpt.), Golofca – Kayondo
Rezerve: Micu – D. Dragu, Burnea, Riza, D. Toma, Năstăsie, M. Cristea, Țîră, Trică
Antrenor: Daniel Oprescu

CSM Slatina câștigă lejer jocul din deplasare de la Buftea, 5-0 cu AFC Câmpulung Muscel, scorul etapei și al începutului de sezon până acum. Slatina urmă pe locul 1 în clasament, cel puțin până luni, când joacă FK Miercurea Ciuc, și are trei victorii consecutive în patru etape, în care nu a pierdut. AFC Câmpulung Muscel încasează al doilea eșec la rând, al treilea în patru etape în acest început de sezon în care joacă din postura de nou-promovată.
♦Min 74 0-5 Trașcu avansează în dreapta, pasează în centru, la Ionuț Mitran, care trece de Sanda, pătrunde în careu și înscrie pe lângă Voicu la colțul lung, cu exteriorul piciorului drept
Min 59 0-4 Sanda pasează moale spre mijlocul terenului, la Daniel Popescu, Andrei Trașcu interceptează, avansează ușor spre dreapta și trage cu dreptul de la 23 de metri direct în vinclul din stânga, fără șanse pentru portar
♦Min 45+1 Veste proastă pentru Slatina. La o minge trimisă în față, în stânga atacului oltenilor, Cătălin Doman sprintează după ea, singur, iar cu vreo cinci metri înainte să o ajungă, căpitanul Slatinei acuză o accidentare la piciorul stâng și se trântește pe gazon. E posibil să fi suferit o întindere musculară, cel puțin, dacă nu ceva mai greu.
Min 41 0-3 Pase succesive ale Slatinei, Trașcu avansează pe centru, îi trimite în față lui Radu, acesta întoarce, iar Andrei Tranșcu preia, mai face câțiva pași până la 18 metri și de acolo șutează cu dreptul direct sub transversală, ușor spre stânga, fără șanse pentru portar
Cu cele două reușite de astăzi, Cătălin Doman ajunge la șase goluri marcate în primele patru etape și se detașează în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii 2, devansându-l pe Ervin Bakoș, care rămâne până luni cu patru goluri, când joacă echipa sa.
Min 13 0-2 Silvian Matei primește lângă tușa din dreapta, mult în terenul său, aruncă balonul în față, Kayondo scapă singur în dreapta, pătrunde în careu, pasează pe lângă portarul ieșit la întâmpinare și printre picioarele lui Stănici, în centru, acolo unde este Cătălin Doman. Acesta preia, îl fentează în dreapta pe Stănici și înscrie din 6 metri în poarta goală
Min 7 0-1 Stănică încearcă un dribling cu călcâiul în fața lui Kayondo, dă în minge, dar pică din fața atacantului oaspeților și cere fault. Arbitrul lasă jocul să continue, Cătălin Doman, pe fază, sprintează, intră în posesie, scapă singur în careu, pătrunde și îl execută pe portar cu un șut printre picioarele acestuia, ieșit la întâmpinare la 7 metri
Partida a început cu 21 de minute întârziere, din cauza întârzierii celui de-al doilea medic necesar la stadion
♦ora 11:20 – Al doilea medic a ajuns la stadion și arena va începe
♦ora 11:10 – Meciul de la Buftea încă nu a început, deoarece se așteaptă prezenta celui de al doilea medic. Muscelul riscă să piardă partida la ”masa verde” dacă medicul nu va veni în timp de o jumătate de oră.

METALUL BUZĂU – FC BIHOR ORADEA 1-2

Stadion: Metalul (ex-Cornel Negoescu sintetic) (Buzău).
Arbitru: Valentin Naidin (Turnu Măgurele). Asistenți: Florin Iftode (Târgu Bujor – Galaţi) și Cristi Daniel Ichim (Brăila). Rezervă: Ionuț Cătălin Nanu (1 Decembrie – Ilfov). Observator arbitri: Bogdan Velicu (Bucureşti). Delegat joc: Ciprian Anton (Suceava).

Metalul Buzău: I. Dinu – Alb. Olaru, M. Manea, Perju, Rz. Radu – Opaiț (Dr. Lazăr 58′), Borțoneanu, A. Manea (Ed. Rusu 68′) – Tudorică (cpt.) – Mat. Constantinescu (Ad. Moldovan 46′), Val. Robu
Rezerve: Micle – Panaite, D. Stan, Petra, Al. Anton, I. Croitoru
Antrenor: Valentin Stan

FC Bihor Oradea: Accinelli – C. Jurj, Giafer, Băican, Ban (Seb. Cucu 46′) – I. Filip (cpt.), Gunie (Farcaș 46′), Sala (Hora 46′) – Stahl (Tincău 65′), Sg. Jurj, Andr. Moga (Adl. Nica 56′)
Rezerve neutilizate: I. Rus – Gal, Gîdea, A. Chirițoiu
Director tehnic: Gustavo Aragolaza

Final de joc la Buzău, cu succesul oaspeților, 2-1, care au întors rezultatul. Metalul Buzău pierde acasă și al doilea meci din acest sezon de Liga 2, iar FC Bihor obține a doua victorie consecutivă în campionat, de această dată în deplasare.
Min 88 Accinelli respinge și şutul lui Eduard Rusu de la 14 metri
♦Min 86 Lovitură de cap a lui Valentin Robu, Accinelli se întinde și scoate din vinclu
Min 78 Centrare din lovitură de colţ de pe partea dreaptă, mingea ajunge la Ricardo Farcaş, în careu, dar şutul acestuia e deviat de un jucător și trece pe lângă țintă
Min 73 Perju, urcat în careu, încearcă o execuţie pretenţioasă, din foarfecă. Accinelli e la post şi reține
Min 68 1-2 Echipa orădeană întoarce scorul. Ioan Hora punctează direct dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri, la vinclu. Hora înscrie pentru al doilea meci la rând, înainte și după aniversarea vârstei de 36 de ani
Min 61 Adrian Moldovan, intrat la pauză, scapă pe partea stângă şi şutează la poartă, dar respinge Accinelli în corner
Min 58 1-1 Arbitrul lasă jocul să continue, Bihorul scapă pe contraatac, mingea ajunge în centrul careului, trimisă de Ioan Filip, iar Sergiu Jurj reușește egalarea cu un șut pe lângă portar
Min 50 Tudorică şutează pe jos, portarul Rodrigo Accinelli reține
Min 48 Bihorul are prima fază a părții secunde, însă Sergiu Jurj nu reuşește să trimită periculos din interiorul careului
Min 27 Stahl centrează din nou în careu, la finalizare este David Sala, care trimite pe lângă poartă
Min 26 Stahl centrează de pe partea dreaptă, Andrei Moga reia cu capul, iar mingea lovește transversala
Min 8 1-0 Metalul are un al treilea corner în acest început de meci dominat de gazde, Valentin Robu reia cu capul din 3 metri și deschide scorul
Min 3 Tudorică trage pe poartă din lovitură liberă, Accidelli respinge în bară, iar de acolo mingea ricoșează înapoi în joc

ACSM REŞIŢA – CSM FOCŞANI 1-0

Stadion: ”Mircea Chivu” (Reşiţa – Caraş Severin).
Arbitru: Mihai Motan (Târgovişte). Asistenți: Mihai Marian Ionescu (Bradu – Argeş) și Cristian Cosmescu (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Andrei Florin Vremăroiu (Moreni – Dâmboviţa). Observator arbitri: Zaharie Ciev (Timişoara). Delegat joc: Petru Boros (Oradea).

ACSM Reșița: Mat. Goga – Dolghi, Dudea (cpt.), Rimovecz – Al. Negru (Doană 64′), Dam. Isac, Cioiu, Fota (Chera 72′) – Haită (Lascu 80′), Samake (M. Angelov 64′), Andr. Burlacu (Tucaliuc 72′)
Rezerve neutilizate: Dincă – Bocșan, Elton da Silva, D. Fărăgău
Antrenor: Flavius Stoican

CSM Focșani: Ureche – Ciopa, Vișinar, Jalbă – Pedro Albino, S. Săpunaru (cpt.)(Andr. Mazilu 74′), Brînzan, Tamași – D. Mihai, G. Dănăilă (Rența 77′), Al. Fl. Zaharia (Ungurianu 87′)
Rezerve: Uțiu – Creț, Mih. Dănilă, Al. Gab. Dumitru, Fl. Simion, D. Oprea
Antrenor: Călin Moldovan

ACSM Reșița dă lovitura în prelungiri și se impune cu 1-0 în fața nou-promovatei din Focșani. Trupa lui Flavius Stoican rămâne neînvinsă în acest sezon, obține al doilea succes și rupe două rezultate consecutive de egalitate. CSM Focșani pierde al treilea joc la rând, al doilea în deplasare, după debutul cu victorie în Liga 2.
♦Min 90+4 1-0 Chera fentează în stânga, pătrunde în centru și centrează cu dreptul spre colțul dreapta al careului mic, Mihai Dolghi avansează acolo singur, nemarcat, reia din prima cu dreptul din 7 metri și înscrie la colțul lung

duminică, 25 august 2024, ora 11:00

VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU – CONCORDIA CHIAJNA 0-2

Stadion: Municipal (Drobeta-Turnu Severin – Mehedinţi).
Arbitru: Marius Omuţ (Satu Mare). Asistenți: Eugen Petre Alexandru (Buzău) și Bianca Florea (Ploieşti). Rezervă: Alexandru George Manea (Timişoara). Observator arbitri: Iulian Spătaru (Timişoara). Delegat joc: Florin Nicuşor Ştiube (Reşiţa).

COMENTARIUL LIVE

Min 90+3 0-2 Concordia Chiajna se desprinde pe tabelă! Adrian Petre duce scorul la 2-0, cu un șut în dreapta portarului, din 12 metri, din pasa lui Burcea
Min 87 0-1 Andrei Marc deschide scorul pentru Concordia Chiajna! Marchează cu latul, din 5 metri, după o serie de erori în defensiva gazdelor

duminică, 25 august 2024, ora 17:00

FC VOLUNTARI – CORVINUL HUNEDOARA 2-0

Stadion: ”Anghel Iordănescu” (Voluntari – Ilfov).
Arbitru: Răzvan Negară (Vaslui). Asistenți: Cosmin Vițelaru (Vaslui) și Emeric Tocai (Sibiu). Rezervă: Bogdan Neculcea (Bucureşti). Observator arbitri: Laurenţiu Vărgatu (Brăila). Delegat joc: Marian Lumînare (Bucureşti).

COMENTARIUL LIVE

♦Min 85 2-0 Defensiva Corvinului, șah-mat. Carnat ține de minge în dreapta careului, din duelul cu Pop, centrează în fața porții, Fantis nu ajunge cu capul să împingă balonul, Șuteu recuperează în stânga, îl fentează pe Pîrvulescu, pasează scurt pentru Doru Andrei, care depășește un adversar și șutează din unghi, din 6 metri, printre picioarele lui Lică și trimite la colțul lung, pe lângă Lefter
♦Min 53 1-0 Pe un fond de joc liniștit, ritmul e rupt cu o pasă lungă peste apărarea Corvinului, în dreapta, Carnat urmărește în careu și recentrează din prima cu latul, de sus, în fața porții, iar Adam Nemec plonjează în 6 metri și împinge balonul în plasă cu capul

♦Min 30 Lucas Câmpan are mingea în flanc, stă în picioare la atacul tare din spate al lui Șuteu, însă pierde mingea în fața adversarului, pe care îl trage de mână în spate, acesta se aruncă extrem de ușor pe jos, știind că adversarul are deja cartonaș galben, iar arbitrul, extrem de sever, îi acordă al doilea cartonaș galben și îl elimină pe tânărul Corvinului. Atacantul în vârstă de 17 ani izbucnește instantaneu în plâns când vedere cartonașul roșu și iese afară cu fața acoperită cu tricoul, pentru a-și ascunde lacrimite. Decizie regulamentară, dar extrem de severă din partea arbitrului Răzvan Negară

luni, 26 august 2024, ora 17:00

CAMPIONII FC ARGEŞ – FK MIERCUREA CIUC 0-1

Stadion: Orăşenesc (Mioveni – Argeş).
Arbitru: Iulian Dima (Bucureşti). Asistenți: Cosmin Vatamanu (Bucureşti) și Cosmin Bojan (Târgu Mureş). Rezervă: Mircea Salomir (Cluj-Napoca). Observator arbitri: Ion Negoescu (Târgovişte). Delegat joc: Adrian Petre (Buzău).

COMENTARIUL LIVE

♦Min 19 0-1 Babati centrează dintr-un corner din dreapta, pe bara a doua, acolo este doar Tofan, care sare la cap alături de Palmeș, mingea trece peste ei și ajunge la Attila Csuros, care este imediat în spatele lor, mijlocașul pune capul din 4 metri și înscrie la prima bară. Oncescu a rămas pe linie, fără reacție. Ciucanii înscriu la prima lor acțiune la poarta argeșenilor

vineri, 23 august 2024, ora 17:00

FCU CRAIOVA – CSC ŞELIMBĂR 1-1

Stadion: ”Ion Oblemenco” (Craiova – Dolj).
Arbitru: Valentin Porumbel (Olteniţa). Asistenți: Viorel Dobre (Bucureşti) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria). Rezervă: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt). Observator arbitri: Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin). Delegat joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).

COMENTARIUL LIVE

Min 69 1-1 Andrea Padula primește la 30 de metri ușor lateral stânga, pătrunde, pasează în față pentru Bălan, acesta îi întoarce fundașului, care trage cu dreptul din fața a doia adversari, din circa 22 de metri, și înscrie în dreapta, aproape la fel cum a înscris și Babic, dar puțin mai departe de poartă
Min 7 0-1 Defensiva Craiovei gafează, Negru trimițând o minge înapoi direct în șoldul lui Lekiatas, presat de Babic. Balonul sare la Matko Babic, care preia și trage puternic cu dreptul din 18-19 metri central, în plasa din dreapta, făcând inutil plonjonul lui Sandu

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultate etapa 1, 2, 3 Liga 2, sezon 2024-2025

Pe aceeași temă