Unirea Ungheni debutează acasă în Liga 2 departe de casă și explică alegerea sa. Municipiul care va fi gazda unui meci din liga secundă după 35 de ani

Marius ANGHEL 20 Aug. 2024, 01:15 Liga 2
Unirea Ungheni debutează acasă în Liga 2 departe de casă și explică alegerea sa. Municipiul care va fi gazda unui meci din liga secundă după 35 de ani

Reghinul va fi gazda cel puțin unui meci din Liga 2 după o pauză de 35 de ani! Nu a promovat Avântul, echipa locală, cea care a evoluat ultima dată la acest nivel competițional în sezonul 1988-1989, ci pe stadionul său își va desfășura partida de acasă nou-promovata Unirea Ungheni.

Stadionul din Ungheni încă nu a fost omologat pentru a organiza jocuri din Liga 2, astfel că oficialii Unirii au fost nevoiți să caute o variantă de rezervă unde echipa să-și desfășoare meciul de acasă cu Chindia Târgoviște, din runda a 4-a a sezonului regular 2024-2025. S-a optat pentru stadionul Municipal din Reghin, iar președintele Adrian Pop a explicat de ce nu s-a ales o variantă mai apropiată, Târgu Mureș, de exemplu. Același Pop spune că până la următorul meci de acasă, arena din Ungheni va fi adusă la standardele cerute de FRF pentru a fi aptă pentru liga secundă.

Unirea Ungheni se înscrie, astfel, chiar și pentru un joc, pe lista echipelor din Liga 2, din ultimele sezoane, care au optat pentru un alt stadion unde să-și desfășoare meciurile de acasă, dar nu din motiv că ar avea propria arenă suspendată, cum s-a întâmplat în cazul Stelei, sau pentru că gazonul nu este pregătit după lucrări efectuate asupra sa, vezi cazul Dumbrăviței.

Unirea Ungheni joacă primul meci de acasă din Liga 2 la… Reghin!

Unirea Ungheni ar fi trebuit să debuteze acasă în Liga 2 în etapa a 2-a, la meciul cu Corvinul Hunedoara, însă participarea hunedorenilor în cupele europene, din postura de câștigători ai Cupei României, a dus la decizia FRF de amânare a jocului pentru o dată care nici acum nu a fost stabilită.

Amânarea jocului i-a picat bine nou-promovatei din județul Mureș, numai că, între timp, autoritățile locale nu au reușit să încheie lucrările de la stadion, pentru aducerea sa la standardele cerute de FRF privind omologarea pentru meciurile din Liga 2. Astfel, cum în etapa a 4-a Unirea are din nou meci acasă, conducătorii clubului au fost nevoiți să caute o soluție unde să organizeze jocul cu Chindia Târgoviște, programat sâmbătă, 24 august 2024, de la ora 11:00.

S-a ajuns la varianta Reghin, la stadionul Municipal, care are o capacitate de 5.000 de locuri și pe care nu s-au mai jucat meciuri din liga secundă din 1989, ultimul an în care echipa locală, Avântul, a activat la acest nivel.

Între Ungheni și Reghin este o distanță de circa 42 de kilometri, iar pentru a ajunge la Reghin trebuie să treci prin capitala județului, Târgu Mureș, unde Unirea ar fi putut juca mai aproape de casă, la o distanță de doar 11 kilometri. S-a optat, însă, pentru al doilea municipiu al județului, ținând cont de populația sa.

”Având în vedere că lucrările la stadion mai necesită timp și faptul că jucăm doar un joc acasă în următoarea perioadă, cel cu Chindia și posibil jocul de Cupă, dacă o să fim gazde în urma tragerii la sorți, am decis să jucăm la Reghin datorită relației foarte bună cu conducerea clubului Avântul Reghin și deschiderea avută de dânșii pentru a ne ajuta în această situație. Și pe această cale vreau să mulțumim primăriei Reghin și clubului Avântul Reghin pentru sprijin”, a explicat, pentru Liga2.ro, Adrian Pop, președintele Unirii Ungheni.

Stadionul Municipal din Reghin va fi gazda cel puțin unui meci din Liga 2 în acest sezon 2024-2025, al partidei Unirea Ungheni – Chindia Târgoviște. Foto: Wikipedia
  • Nu mai departe de acum două săptămâni, Unirea Ungheni a jucat două meciuri la Reghin, unde acum va fi gazdă în Liga 2. Primul, în data de 7 august, când a întâlnit Avântul Reghin în Turul 2 al Cupei României, pe care a învins-o cu scorul de 1-0, iar al doilea, în data de 10 august, când cele două echipe au jucat un amical, iar divizionara secundă se impunea cu scorul de 7-1.

Adrian Pop, încrezător că Unirea va juca la Ungheni la următorul joc de acasă, cel cu CS Afumați

Dând timpul înapoi, în prima jumătate a lunii iunie a acestui an, Adrian Pop spunea că la Ungheni se lucrează pentru ca arena să fie adusă la stardande minime pentru omologarea pentru jocurile din Liga 2. Calculele nu au fost conform așteptărilor, iar Unirea e nevoită să joace acasă pe un alt stadion, fie și pentru unul-două meciuri.

”Așteptăm să vină comisia de omologare a stadionului. De principiu, noi vrem să jucăm la Ungheni. Nu se pune problema să plecăm în altă parte. Se zvonea că vom juca pe la Târgu Mureș sau prin altă parte. În principiu, noi vrem să punem la punct tot ce mai avem de aranjat ca jocurile de acasă să le disputăm la Ungheni. Asta este clar. Vrem să mărim capacitatea arenei, să îl aducem undeva la 4 mii de locuri într-un timp relativ scurt. Vrem să aducem câteva modificări la stadion, să nu plecăm de acolo, pentru că identitatea noastră este la Ungheni. Cine-l cunoaște pe primarul din Ungheni știe că vrea să facă lucrurile de calitate și niciodată nu se gândește să plece cu echipa din localitate. Noi aici vrem să jucăm. Acum avem undeva la 650 de locuri. Momentan, vrem 1000 de locuri în plus. Avem loc să facem tribună și pe partea opusă tribunei actuale, vrem să le înălțăm”, spune în iunie președintele clubului din Ungheni.

În prezent, Adrian Pop este optimist că lucrările vor fi terminate pentru ca următorul joc de acasă din Liga 2 să fie organizat la Ungheni. Acesta ar fi meciul cu CS Afumați din etapa a 7-a a campionatului, programată în jurul datei de 21 septembrie.

Din nou Unirea are noroc și timp să-și vadă stadionul adus la standardele cerute de FRF, fiindcă în etapele 5 și 6 se joacă în deplasare, iar între aceste două runde este prima pauză luată de echipele din Liga 2 din cauza activităților de la loturile naționale.

”Trebuie să finalizăm lucrările pentru mărirea capacității stadionului la numărul de locuri impus de regulament pentru Liga a 2-a. Este nevoie de 1.500 de locuri, iar după finalizarea tribunelor o să îndeplinim criteriul pentru a organiza jocuri de Liga 2 la Ungheni. Restul cerințelor sunt lucruri care se rezolvau mai repede.

Următorul joc acasă este cel cu CS Afumați, care se va disputa în 21 septembrie, îl vom juca la Ungheni”, a spus Adrian Pop.

  • Rămâne însă întrebarea cum de FRF nu a acceptat omologarea stadionului din Ungheni doar pentru că nu îndeplinește condițiile privind numărul de locuri pentru spectatori, în condițiile în care la baza FRF de la Buftea au aproape în fiecare weekend loc meciuri din Liga 2, iar la acest stadion administrat de forul condus de Răzvan Burleanu sunt aproximativ 400 de locuri disponibile pentru spectatori. Adică la Buftea, pe terenul FRF, se poate, dar la Ungheni, nu!?
Stadionul din Ungheni, la o inaugurare din 2023 la care au participat și reprezentanți ai FRF. Foto: FRF

Adrian Pop, după 0-3 cu Metaloglobus: ”La nivelul acesta, orice greșeală te pedepsește”

În ceea ce privește cel mai recent meci disputat de Unirea Ungheni în Liga 2, partida de la Clinceni cu Metaloglobus București, desfășurată sâmbăta trecută, 17 august, și încheiată cu victoria gazdelor cu scorul de 3-0, rezultat înregistrat încă din minutul 30, președintele clubului mureșean a recunoscut că nu se aștepta la o astfel de desfășurare.

”Nu ne așteptam… Dar, pe deoparte, când faci greșelile pe care le-am făcut noi în primele 30 de minute, nu poți spera la nimic. Asta este Liga 2… echipe bune și fiecare etapă îți poate aduce lucruri la care nu te aștepți. Am trăit situația pe care au avut-o cei de la Metaloglobus la Șelimbăr (n.r. – bucureștenii au cedat cu scorul de 1-3 la Cisnădie, după ce Șelimbărul a avut 3-0 din minutul 25). Trebuie să fim foarte atenți pe viitor, pentru că, la nivelul acesta, orice greșeală te pedepsește și este foarte greu să revii”, a comentat Adrian Pop pentru Liga2.ro.

În prima etapă a Ligii 2, Unirea Ungheni a jucat în deplasare la CS Mioveni, cu care a remizat la scorul de 0-0. În etapa a 2-a nu a jucat, fiindcă ar fi trebuit să întâlnească pe teren propriu Corvinul, iar hunedorenilor le-au fost amânate primele trei meciuri din campionat.

Astfel, cu un punct acumulat în primele trei etape, în care are și o restanță, Unirea Ungheni ocupă locul 19 într-un clasament intermediar al Ligii 2, cu golaverajul de 0-3. Un punct au și FC Bihor Oradea, Concordia Chiajna și Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ultimele două având trei partide disputate.

Adrian Pop, pe gazonul stadionul din Ungheni, după ce Unirea reușea promovarea în premieră în Liga 2, în vara anului 2024. Foto: PIXEL ProSport

Acasă nu e chiar acasă pentru multe dintre echipele din Liga 2!

Revenind la problema stadioanelor pentru jocurile din Liga 2, numai privind asupra arenelor unde au loc meciurile din etapa a 4-a a Ligii 2 te face să constați că echipele au destule deficiențe la acest nivel fotbalistic.

Dintre cele 11 echipe gazdă, patru apelează la alte stadioane, din alte localități, pentru a-și organiza jocurile de acasă.

Unirea Ungheni joacă la Reghin, AFC Câmpulung Muscel va fi din nou acasă la arena FRF de la Buftea (CNAF, iarbă), în Ilfov, deci nici măcar în Argeș, Viitorul Pandurii Târgu Jiu merge și ea din nou în județul vecin, din Gorj în Mehedinți, la Drobeta Turnu Severin, pe stadionul Municipal, în timp ce Campionii FC Argeș joacă acasă de mai bine de un an nu la Pitești, ci la Mioveni, pe stadionul Orășenesc, fiindcă autoritățile s-au grăbit să demoleze stadionul ”Nicolae Dobrin” și nici până acum nu s-a început construirea celui nou.

Nici Metaloglobus nu mai joacă la București de mai bine de un an, ci s-a mutat la Clinceni, iar pentru CSC Șelimbăr înseamnă acasă, tot mai bine de un an, stadionul Măgura din Cisnădie.

În sezonul trecut, pe lângă cele amintite mai sus, Progresul Spartac și CS Tunari (în partea a doua a sezonului) au jucat acasă la CNAF Buftea, pe sintetic sau iarbă, iar CSM Alexandria și-a organizat partidele la Turnu Măgurele.

În curând, nici Corvinul nu va mai juca la Hunedoara, iar Slatina va trebui să se mute de pe stadionul 1 Mai, fiindcă arene lor vor fi demolate pentru a face loc altora noi.

 

Marius ANGHEL 20 Aug. 2024, 01:15 Liga 2
Pe aceeași temă