Liga 2, etapa 10 | CSC Șelimbăr obține scorul rundei, în deplasare. Ceahlăul umilește Afumațiul, iar Focșaniul reușește surpriza și bate Slatina. Egal spectaculos în ”Derby de Metal”

Liga 2, etapa 10 | CSC Șelimbăr obține scorul rundei, în deplasare. Ceahlăul umilește Afumațiul, iar Focșaniul reușește surpriza și bate Slatina. Egal spectaculos în ”Derby de Metal”

Etapa a 10-a a sezonului regular 2024-2025 de Liga 2 va rămâne în amintire ca runda în care Viitorul Pandurii Târgu Jiu nu se prezintă la al doilea meci în acest sezon, contra Unirii Ungheni, după ce runda trecută nu se prezentase în fața CSC Șelimbăr, și, astfel, va fi exclusă din competiție de FRF, rezultatele sale din primele nouă runde urmând a fi anulate, conform regulamentului.

În această situație, clasamentul Ligii 2 va avea de suferit, fiindcă nu mai puțin de opt echipe câștigaseră în fața gorjenilor, iar una remizase, toate urmând a avea, de săptămâna viitoare, puncte mai puține. Viitorului Pandurii i-a fost declarat, la începutul săptămânii, falimentul, astfel că nu-și mai poate continua activitatea, care oricum era în ultimul timp una neconform cu performanța. Antrenorul Călin Cojocaru a vorbit pentru Liga2.ro despre ceea ce s-a întâmplat la clubul patronat de Nicolae Sarcină.

Privind celelalte meciuri ale etapei, două s-au desfășurat deja. Joi seară, Steaua a trecut în Ghencea cu 2-1 de Concordia Chiajna, la aceasta din urmă debutând ca antrenor Ion ”Liță” Dumitru. Apoi, vineri după-amiază, Campionii FC Argeș a învins tot cu 2-1, la Mioveni, Chindia Târgoviște.

Viitorul Pandurii nu se prezintă la al doilea meci și este exclusă din Liga 2. Sâmbătă, duminică și luni se joacă celelalte partide ale etapei 10, începută încă de joi

Sâmbătă, astăzi, sunt programate să se dispute cinci meciuri de la ora 11:00, la Piatra Neamț, Câmpulung, Buzău, Dumbrăvița și Focșani. Al șaptelea joc al zilei are loc de la ora 13:30, între ACSM Reșița și Corvinul.

Tot sâmbătă, de la ora 11:00, trebuia să se joace și Viitorul Pandurii – Unirea Ungheni, la Severin, însă nu va mai avea loc din cauza falimentului clubului gorjean. În memoria acestui club, pentru participarea în ultimele șapte sezoane ale Ligii 2, i-am dedicat bannerul articolului etapei de astăzi!

Se joacă și duminică, la Oradea, FC Bihor – FK Miercurea Ciuc, de la ora 11:30, dar și luni, la Craiova, de la ora 16:30, FCU Craiova – FC Voluntari.

Date statistice după primele nouă etape ale ligii secunde

  • Liderul Ligii 2 după primele nouă etape este în continuare FK Miercurea Ciuc, care încă are 25 de puncte, dar va pierde trei, fiindcă a apucat să joace cu Viitorul Pandurii, pe care a învins-o.
  • Fără eșec în acest sezon sunt în continuare FK Miercurea Ciuc și Steaua, cu 25, respectiv 20 puncte acumulate, punând în calcul și meciul bucureștenilor din runda 10. În afară de Viitorul Pandurii, celelalte echipe au câștigat cel puțin un meci.
  • Cele mai multe goluri date are Metaloglobus București, 22 goluri, iar cele mai multe primite are Viitorul Pandurii, 27 la număr. Cele mai puține primite, 4, incluzând și jocul din runda 10, are Steaua.
  • Pe locurile calificabile în play-off sunt FK Miercurea Ciuc (25), Steaua București (20), CSM Slatina (18), Metaloglobus București (18), ACSM Reșița (17) și CS Afumați (16, 11-5, cu un meci în minus). Aceasta din urmă este la egalitate cu Corvinul Hunedoara (16, 11-6, cu un meci în minus).
  • Locurile retrogradabile sunt ocupate de Viitorul Pandurii Târgu Jiu (1 punct), CSM Focșani (4), AFC Câmpulung Muscel (6), Unirea Ungheni (7) și CS Mioveni (8, care în această săptămână și-a primit înapoi cele două puncte scăzute!).
  • O singură echipă mai are punctaj maxim acasă și este vorba despre FK Miercurea Ciuc, care are cinci victorii în tot atâtea jocuri disputate pe teren propriu. Fără niciun punct acumulat acasă este doar Viitorul Pandurii, în patru meciuri.
  • În jocurile din deplasare nu mai există nicio echipă cu punctaj maxim obținut, ultima, Steaua, remizând runda trecută la CSM Slatina. Cele mai multe puncte obținute ”afară” au CS Afumați, FK Miercurea Ciuc și Steaua, toate având 10 puncte din patru partide. Fără punct obținut în deplasare sunt CSM Focșani și AFC Câmpulung Muscel, cu câte patru, respectiv cinci partide jucate.
  • Golgheterul campionatului după primele nouă etape este în continuare Cătălin Doman, de la CSM Slatina, cu 7 goluri!

Desfășurarea LIVE-TEXT a tuturor meciurilor din campionatul Liga 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultate etapa 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 Liga 2, sezon 2024-2025

Meciuri etapa 10 Liga 2, sezon 2024-2025:

sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 11:00

CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ – CS AFUMAŢI 3-0

Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ – Neamţ).
Arbitru: Răzvan Negară (Vaslui). Asistenți: Florian Alexandru Vişan (Galaţi) și Gabriel Boncz (Făgăraş). Rezervă: Viorel Mihai Haivas (Botoşani). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistriţa). Delegat joc: Ștefan Donciu (Sfântu Gheorghe).

Ceahlăul: Brănescu – Țuțu, Asibey, Wiktorski, Abel Folha – Gbizie (Copoț-Barb 64′), Chibsah (Rodrigo Lima 78′) – Rz. Neag (Ilaș 64′), P. Petre (cpt.), G. Crețu (Batantu 78′) – Davordzie (Rob. Ciobanu 85′)
Rezerve neutilizate: Al. Barna – Bracelli, Tud. Telcean, Gyulai
Antrenor: Marco Veronese

CS Afumați: Chioveanu – Cană, Shehait, Robicek, Al. Nicola – Zaina (cpt.), Moussinga – Al. Enache (Al. Ionică 78′), Gheoroae (Val. Dumitrache 57′), Beșleagă (D. Burlacu 86′) – Cip. Stanciu (Ghineț 78′)
Rezerve neutilizate: Obretin – Al. Păun, Al. Duțu, M. Stancu, M. Preda
Antrenor: Vasile Neagu

Final de meci la Piatra Neamț, unde Ceahlăul se impune clar în fața revelației din Afumați cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Carl Davordzie (minutele 15 și 47) și Patrick Petre (22). Este primul eșec suferit de CS Afumați în deplasare în acest sezon, după trei victorii și o remiză. Echipa lui Vasile Neagu e la al doilea eșec consecutiv după ce probabil s-a considerat prea bună după victoria cu 3-0 la FCU Craiova acasă.
Min 70 Davordzie îi pasează lui Geani Crețu la marginea careului, mijlocașul nemțenilor driblează scurt un adversar și șutează puternic la colțul scurt, dar Chioveanu respinge cu un plonjon spectaculos
Min 68 Beșleagă centrează din partea dreaptă pentru Ciprian Stanciu, care, nemarcat, șutează puternic din centrul careului peste transversală
Min 60 Degajare lungă a lui Brănescu până la Davordzie, acesta îl deschide pe Patrick Petre în partea stângă, căpitanul nemțenilor caută vinclul la colțul lung, dar trage departe de poartă
Min 50 Lovitură liberă Beșleagă de pe partea dreaptă, stoperii nemțeni nu reușesc să respingă, mingea ajunge la Moussinga care șutează de la 8 metri pe lângă stâlpul din stânga al porții lui Brănescu. Portarul nemțenilor era bătut.
Cu cele două reușite de astăzi, Carl Davordzie ajunge la un total de 7 goluri marcate în acest sezon de Liga 2 și îl egalează pe Cătălin Doman, mijlocaș de la CSM Slatina, liderul clasamentului golgheterilor de până acum.
Min 47 3-0 Patrick Petre primește mingea de la Davordzie, trece în viteză pe lângă Nicola pe partea stângă, saltă elegant balonul peste doi adversari pentru același Carl Davordzie, iar atacantul nu iartă și înscrie de la 7 metri cu un șut la colțul scurt. Al treilea gol creat de Patrick Petre și Davordzie în acest meci
Min 45+1 Davordzie este aproape de un nou eurogol. Atacantul ghanez preia în partea stângă, aproape de colțul careului, își face mingea pe dreptul, în interior și șutează de pe loc, la colțul lung, dar Chioveanu respinge de această dată balonul care s-ar fi dus în vinclu
Min 44 Acțiune personală a lui Ciprian Stanciu la 30 de metri de poarta adversă, acesta driblează scurt doi jucători ai Ceahlăului și șutează de la 25 de metri poziție centrală, reține Brănescu
Min 39 Beșleagă șutea slab de la 25 de metri poziție centrală, Brănescu prinde fără probleme la rădăcina barei. Primul șut pe poartă al Afumațiului vine abia în finalul primei reprize
Min 38 Abel Folha centrează din partea stângă pentru Neag, acesta îi pasează scurt în spate lui Davordzie, care șutează de la 20 de metri peste poarta lui Chioveanu
Min 22 2-0 Davordzie îi întoarce serviciul lui Patrick Petre, căruia îi oferă un assist. Petre primește, pe centru, o minge la limita offside-ului, pătrunde în careu, îl driblează în dreapta pe portarul Chiovenu, ieșit la întâmpinare, și înscrie în poarta goală. Surpriza sezonului, CS Afumați, este groggy la Piatra Neamț
Min 15 1-0 Patrick Petre îl găsește excelent cu o pasă pe Carl Davordzie, atacantul african preia cu dreptul în careu, este imediat înconjurat, nu mai trage cu stângul, își face mingea pe dreptul și șutează excelent de la circa 10 metri ușor lateral stânga, cu efect, în vinclul colțului lung
Min 12 Combinație rapidă între Patrick Petre și Davordzie, iar ghanezul șutează puternic de la 18 metri, puțin pe lângă poarta lui Chioveanu

AFC CÂMPULUNG MUSCEL – CSC ŞELIMBĂR 0-4

Stadion: Muscelul (Câmpulung Muscel – Argeş).
Arbitru: Dorin Burloiu (Galaţi). Asistenți: Viorel Dobre (Bucureşti) și Roxana Ivanov (Giurgiu). Rezervă: Valentin Florescu (Sfântu Gheorghe). Observator arbitri: Petre Radu (Bucureşti). Delegat joc: Marian Lumînare (Bucureşti).

AFC Câmpulung Muscel: Bălănică (M. Voicu 46′) – Teo. Farcaș, Alima, Gîsă – Otoo, Ntamack, Bg. Vasile (cpt.), L. Stancu – Oprișan, Torje, Florică (Al. I. Popescu 46′)
Rezerve: – Sanda, Șt. Ghiță, Rob. Dumitrescu, Ciurea, Longher, Andr. Stelea, D. Popescu
Antrenor: Marius Bratu

CSC Șelimbăr: Măluțan – Buzan, Natea (cpt.), R. Gherman, S. Șerban – Dijinari, Rob. Boboc – D. Olariu, Rodri Hernando, C. Soare – Babic
Rezerve: Brașoveanu – G. Monea, M. Luca, Cotogoi, Marrone, Butucel, Bucuroiu, Nerukh, Drăghescu
Antrenor: Constantin Schumacher

Final de partidă la Câmpulung, unde experimentul de astăzi al lui Marius Bratu este falimentar. CSC Șelimbăr s-a impus lejer cu 4-0 în fața echipei gazdă AFC Câmpulung Muscel
Min 87 0-4 Gîsă preia larg pe piept la marginea careului, Rodri Hernando interceptează, scapă spre poartă și îl învinge pe Voicu, introdus la pauză în locul Bălănică, cel care a avut greșeli la două dintre cele trei goluri din prima repriză
Min 44 0-3 Bălănică respinge din nou greșit o minge centrată în careu, iar același fundaș Raul Gherman înscrie și acum, cu o lovitură de cap
Min 28 0-2 Matko Babic înscrie din 6 metri și dublează avantajul șelimbărenilor. A fructificat excelent o centrare în fața porții
♦Min 24 0-1 Bălănică respinge cu greu, în față, o minge centrată din corner, iar Raul Gherman e atent și marchează din careu, după ce balonul a șters și transversala
CSC Șelimbăr are chiar în primul 11 al meciului de astăzi un jucător nou, pe Vadim Dijinari, pe care nu l-a anunțat ca achiziție până acum. Acesta este un fundaș din Moldova, în vârstă de 25 de ani, care ultima dată a evoluat în prima ligă din țara vecină, la Milsami Orhei, doar în patru jocuri în acest sezon.
Marius Bratu aliniază astăzi o echipă aproape complet schimbată, cu multe noutăți, față de cum s-a jucat până acum. Ianis Oprișan, legitimat în această pauză, este titular astăzi. Nu este în lot, în schimb, Mario Mitoi, ultima dată la CFC Argeș, și el semnat în ultimele zile.

METALUL BUZĂU – METALOGLOBUS BUCUREŞTI 2-2

Stadion: Metalul (Buzău).
Arbitru: Claudiu Andrei Filip (Craiova). Asistenți: Levente Ungvari (Haghig – Covasna) și Alexandru Marian Negură (Mangalia). Rezervă: Andrei Florin Vremăroiu (Moreni). Observator arbitri: Eduard Dumitrescu (Piteşti). Delegat joc: Ciprian Anton (Suceava).

Metalul Buzău: Iul. Dinu – Ed. Rusu, Alb. Olaru, M. Manea, Rz. Radu, Borțoneanu, Tudorică (cpt.), Jozic, Val. Robu, Ad. Moldovan, Dr. Lazăr
Rezerve: G. Micle – D. I. Mihai, Petra, D. Stan, I. Croitoru, Perju, Opaiț, A. Manea, A. Nica
Antrenor: Valentin Stan

Metaloglobus: Gavrilaș – Kouadio, Caramalău, Rob. Neacșu, Gab. Dumitru – Ekollo, Issah, Honciu (cpt.) – Dav. Irimia, Visic, Zakir
Rezerve: Nedelcovici – Rz. Milea, Huiban, Al. Gheorghe, Ad. Nicolae, Andr. Sava, Rz. Florea, Ad. Sîrbu, D. Sandu
Antrenor: Ianis Zicu

Final de joc la Buzău, cu remiză în ”Derby de Metal”, cum l-a numit FRF. Metalul a condus cu 2-0, iar Metaloglobus a revenit și a marcat și ea de două ori. 2-2, astfel, pe stadionul din Buzău.
Min 75 2-2 Georgian Honciu punctează pentru bucureșteni și aduce egalarea
Min 64 2-1 Răzvan Milea reduce din diferență cu un șut din careu, la a doua bară. Anterior, Metaloglobus a irosit alte două mari ocazii de a marca
Min 51 2-0 Marius Tudorică finalizează la colțul lung, cu o execuție frumoasă din marginea careului
Min 43 1-0 Adrian Moldovan înscrie cu un șut la colțul lung, după un contraatac

CSC DUMBRĂVIŢA – CS MIOVENI 2-1

Stadion: ”Ştefan Dobay” (Dumbrăviţa – Timiş).
Arbitru: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt). Asistenți: Biro Tamas Kopriva și Zsolt Kopriva (ambii din Carei – Satu Mare). Rezervă: Krisztina Szabo (Crişeni – Sălaj). Observator arbitri: Dan Monea (Aiud – Alba). Delegat joc: Cristian Petrean (Hunedoara).

CSC Dumbrăvița: Trifon – Vasluian, Scutaru, Zurbagiu (cpt.), Bg. Sima – Martinov (Rz. Morariu 80′), Andr. Olaru (Anișorac 65′), Salhi, Ekmekci (Cibi 80′) – Cr. Pădurariu (Paulevici 73′), Modan (Apro 80′)
Rezerve neutilizate: Mikloș – Adam, Sofran, Burdeț
Antrenor: Cosmin Stan

CS Mioveni: Flv. Croitoru (cpt.) – Corbu, Andr. Răuță, R. Garutti (Core 57′), A. Șerban – Coșereanu (Pozatzidis 73′, Puiu 86′), Andr. Panait, Al. Răuță (Neofytidis 73′) – Bustea, Vencu (Duțan 73′), Guțea
Rezerve neutilizate: Mih. Bădescu – Nadolu, Căprescu, Andr. Militaru
Antrenor: Alin Chița

Final de joc la Dumbrăvița, unde echipa gazdă trecut cu 2-1 de CS Mioveni și îi oferă antrenorului său, Cosmin Stan, o victorie la jocul 100 pe banca sa
Min 86 Theocharis Pozatzidis, intrat pe teren în mintuul 73, se accidentează și este înlocuit cu Florentin Puiu
Min 77 2-1 Anișorac execută un corner de pe dreapta, Nicu Modan reia cu capul din 6 metri, de lângă Neofytidis, și înscrie în dreapta, lângă bară. Croitoru a rămas nemișcat pe linia porții
Min 67 Șut cu efect al lui Modan din 20 de metri, în plasa laterală
Min 64 Ocazie mare Ekmekci, care reia din cădere din careul mare, prea moale pentru a-l păcăli pe Croitoru
Min 63 Salhi șterge o capul o minge din 6 metri, după o repunere din lateral. Balonul se duce pe lângă poartă
Min 57 Lovitură liberă bătută bine de Ekmekci din lateral dreapta, tot pe poartă, Croitoru respinge perfect
Min 57 Garutti, care putea lua al doilea galben la faultul anterior făcut la Martinov, e schimbat de Core
Min 51 Ekmekci șutează în transversală, în partea dreaptă, dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri central. Croitoru e norocos
Cosmin Stan e susținut la acest meci special pentru el de un grup de elevi de la școala din comuna Gottlob, care are un banner cu mesajul: ”Hai dirigu’!”
Min 44 Salhi trage în forță de la peste 25 de metri central, mingea se duce pe lângă
Min 39 1-1 Valentin Coșereanu execută penalty-ul pe jos, cu sânge rece, nu foarte bine plasat, dar portarul Trifon plecase în partea opusă
Min 38 Panait aruncă o minge în careu, în stânga, Alin Șerban pătrunde și preia, iar Martinov ratează intervenția la balon și își lovește adversarul peste picior
Min 35 Sima bate foarte bine un corner de pe dreapta, Croitoru ridică mâna de sub bară și scoate
Min 25 Trifon scoate bine, aproape din vinclul din dreapta sa, o minge trimisă de Coșereanu dintr-o lovitură liberă de la 28 de metri ușor lateral dreapta. Cornerul rămâne fără rezultat la poartă
Min 16 1-0 Panait primește mingea și o pasează în față, fără să se uite, direct la u nadversar, la Vasluian, care preia la mijlocul terenului, pasează pe culoar pentru Modan, care așasă scurt pentru șutul lui Ekmekci din 12 metri central, Croitoru scoate salvator, dar în față, iar Cristian Pădurariu, care lăsase mai devreme pentru Ekmekci, trage cu dreptul din 13 metri și înscrie lângă bara din dreapta
♦Min 13 Coșereanu trage periculos din 8 metri, dar doar în plasa laterală
Antrenorul Cosmin Stan este astăzi la meciul cu numărul 100 de când conduce CSC Dumbrăvița.

CSM FOCŞANI – CSM SLATINA 1-0

Stadion: Milcovul (Focşani – Vrancea).
Arbitru: Bogdan Dumitrache (Bucureşti). Asistenți: George Bogdan Duță (Bacău) și Mihaela Țepușă (Buzău). Rezervă: Dragoș Ionuț Bălan (Vaslui). Observator arbitri: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ). Delegat joc: Petre Badea (Tulcea).

CSM Focșani: S. Preda – Săpunaru (cpt.), Jalbă, Vișinar, Tamași – Dakaj (Rența 74′), Brînzan – Blaj (G. Dragomir 68′), Al. Fl. Zaharia (Ciopa 83′), Rob. Enache (Gorovei 83′) – Dodoi (Cr. Ciobanu 68′)
Rezerve neutilizate: Al. Uțiu – Al. Dumitru, M. D. Mihai, Pedro Albino
Antrenor: Sorin Colceag

CSM Slatina: P. Toroc – I. Mitran, Gherghe, Bărăitaru, C. Toma – Sil. Matei, Trașcu (D. Toma 77′) – C-tin. Radu (Leață 60′), Doman (cpt.)(Trică 60′), Golofca (Mihaiu 60′) – Kayondo (Țîră 83′)
Rezerve neutilizate: S. Velcu – Riza, Dav. Savu, M. Cristea
Antrenor: Daniel Oprescu

Final de partidă pe stadionul Milcovul. CSM Focșani reușește o victorie surpriză contra echipei aflată pe locul 2 înainte de debutul etapei, 1-0 cu CSM Slatina. Echipa aflată la al doilea joc oficial cu Sorin Colceag antrenor reușește prima victorie cu noul conductor al staffului tehnic, respectiv a doua victorie a sa în acest sezon de Liga 2. Trupa oaspete, condusă de Daniel Oprescu, suferă al doilea eșec în zece meciuri. 
Min 53 Călin Toma bate bine o lovitură liberă din zonă centrală, însă Preda intervine salvator și evită egalarea
Min 42 1-0 Robert Enache transformă penalty-ul și aduce Focșaniul în avantaj
♦Min 41 Zaharia are o acțiune personală, pătrunde în careu, iar Matei comite henț și arbitrul dictează lovitură de pedeapsă

VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU – UNIREA UNGHENI

Meciul nu se dispută, deoarece clubului gazdă i-a fost declarat falimentul în această săptămână. Va fi exclus din campionat și rezultatele sale vor fi anulate.

sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 13:30

ACSM REŞIŢA – CORVINUL HUNEDOARA 1-0

Stadion: ”Mircea Chivu” (Reşiţa – Caraş Severin).
Arbitru: Claudiu Gaitin (Timişoara). Asistenți: Cristian Daniel Ilinca (Craiova) și Daniel Călin (Bucureşti). Rezervă: Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova). Observator arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat joc: Radu Bitea (Oradea).

COMENTARIUL LIVE

Min 41 1-0 Florian Haită bate peste zid o lovitură liberă de la 19 metri central, înspre stânga, Blaga intervine la mingea, dar doar să o devieze. Nu poate evita golul, astfel că Reșița preia conducerea din acest minut. Balonul nu a fost trimis imparabil, la vinclu, ci aproape de jumătatea înălțimii porții, dar Blaga nu s-a poziționat bine la această fază fixă

duminică, 20 octombrie 2024, ora 11:30

FC BIHOR ORADEA – FK MIERCUREA CIUC

Stadion: ”Iuliu Bodola” (Oradea – Bihor).
Arbitru: . Asistenți: . Rezervă: . Observator arbitri: . Delegat joc: Vasile Rad (Arad).

COMENTARIUL LIVE

luni, 21 octombrie 2024, ora 16:30

FCU CRAIOVA – FC VOLUNTARI

Stadion: Stadion de Fotbal pentru municipiul Craiova (Craiova – Dolj).
Arbitru: . Asistenți: . Rezervă: . Observator arbitri: . Delegat joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).

COMENTARIUL LIVE

vineri, 18 octombrie 2024, ora 16:30

CAMPIONII FC ARGEŞ – CHINDIA TÂRGOVIŞTE 2-1

Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș).
Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare). Asistenți: Mihaiță Adrian Noroc (Botoşani) și Cosmin Cercel (Piatra Neamţ). Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe). Observator arbitri: Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin). Delegat joc: Daniel Emanuel Băloi (Târgu Jiu).

COMENTARIUL LIVE

Min 57 2-1 Rădescu primește mingea în stânga, centrează cu dreptul în fața porții, Mihai Roman îi ia fața lui Leca la duelul aerian petrecut la prima bară, în 6 metri, și atacantul înscrie cu capul la colțul lung, în dreapta
♦Min 55 1-1 Zamfir îl întoarce pe Briceag în dreapta careului și trimite înapoi, în fața careului, pentru Danu, care preia și trage puternic la poartă, pe direcția lui Straton, care respinge în față. Răzvan Tache este atent, ajunge primul la balon și din 8-9 metri șutează pe jos, printre picioarele lui Straton
Min 10 1-0 Aruncare rapidă de la margine în stânga, Rădescu trimite în față pentru Roman, acesta avansează până în dreptul careului și centrează perfect în fața careului, iar Vlăduț Morar îndeplinește o simplă formalitate din 6 metri. Pune capul și înscrie pe lângă Contra

joi, 17 octombrie 2024, ora 20:00

STEAUA BUCUREŞTI – CONCORDIA CHIAJNA 2-1

Stadion: Steaua (București).
Arbitru: Valentin Porumbel (Olteniţa). Asistenți: Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Rezervă: Mihai Amorăriței (Câmpina). Observator arbitri: Laurenţiu Vărgatu (Brăila). Delegat joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).

COMENTARIUL LIVE

Min 61 2-1 Centrare din dreapta în careul Concordiei, Popa, aflat în stânga, recentrează cu capul în centru, Lazăr respinge cu capul din 6-7 metri în față, direct la Roman, care trimite în față cu capul, iar Bogdan Chipirliu, din întoarcere, lovește mingea cu dreptul și înscrie din fața lui Vâlceanu, sub transversală. Concordia solicită poziție de offside la Chipirliu, însă golul este validat
♦Min 45+1 1-1 Acțiune rapidă a Stelei, mingea e trimisă în careu de Adi Popa, la Chipirliu, care preia cu spatele la poartă, pivotează între cei trei adversari care îl înconjoară, așază în dreapta pentru pătrunderea lui Daniel Iglesias, iar acesta șutează din prima cu piciorul drept, din circa 12-13 metri, pe jos, la colțul lung și îl învinge pe Vâlceanu

Min 39 0-1 Defensiva Stelei este făcută șah-mat după o acțiune în stânga a Concordiei, pe o fază de contraatac, Giovani Ghimfuș primește din centru în stânga, de la Burcea, profită de ieșirea din poartă a lui Munteanu și îl execută cu un șut cu dreptul din 15 metri la colțul scurt

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultate etapa 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 Liga 2, sezon 2024-2025

Pe aceeași temă