U Craiova 1948 SA a debutat în Liga 2 cu un egal pe terenul echipei FK Csikszereda, 1-1. Oltenii au fost aproape să piardă meciul, pentru că au reușit să egaleze în minutele de prelungire ale confruntării. Marian Anghelina a declarat, referitor la meci, că un mare minus a fost absența fanilor. Dacă meciurile s-ar fi putut disputa cu suporteri în tribune, atunci susținerea lor ar fi contat, iar ”FC U” Craiova ar fi luat toate punctele, a declarat fotbalistul.
Marian Anghelina are încredere și că jocul va arăta mai bine în etapele următoare. Oltenii au făcut multe schimbări la nivelul lotului, dar și la nivelul băncii tehnice. Antrenorul Nicolo Napoli nu a avut prea mult timp la dispoziție să lucreze cu jucătorii, după ce i-a luat locul lui Eugen Trică.
”Mulțumesc din suflet tuturor suporterilor Științei pentru mesajele pe care mi le-au trimis după acest meci. Am venit la FC Universitatea Craiova cu inima deschisă, deoarece am avut încredere în proiectul propus de patronul Adrian Mititelu, dar și pentru minunații suporteri ai acestei echipe de mare tradiție. Sunt sigur că dacă Peluza Sud 97 era alături de noi în tribune, atunci ne întorceam în Bănie cu toate cele trei puncte. Eu sper că până la sfârșitul acestui an autorițățile le vor permite până la urmă suporterilor să intre pe stadioane. Sunt convins că suporterii noștri ne împingeau de la spate spre victorie dacă erau pe stadion la Ciuc.
Dar nici așa nu am făcut deloc un joc rău, iar eu cred că dacă eram mai atenți puteam să și căștigăm. Și ei au avut ocazii, dar și noi. Consider că m-am descurcat binișor pentru primul meu joc în tricoul lui FC Universitatea Craiova. Nu uitați că eu nu am apucat să joc în niciun meci amical pentru Știința. Am făcut doar câteva antrenamente, deoarece eu am venit la echipă mai târziu. Am avut de jucat acel baraj cu Chindia Târgoviște.
Cum de am bătut eu lovitura liberă? Mister este cel care decide, iar dânsul m-a văzut la antrenamente, deoarece exersez de multe ori astfel de execuții
Și la Mioveni executam lovituri libere. Mi s-a spus înainte de acest meci că astfel de faze le voi bate eu. Știu că la Știința mai execută foarte bine astfel de faze și Marian Stoenac, iar eu vă zic că nu o să fie nicio concurență între mine și el. Măcar să dăm noi gol aproape mereu din astfel de faze. Nu o să fie important cine marchează, deoarece pe primul loc este binele echipei, iar dacă echipa câștigă, cu toții vom avea de câștigat. Toți tragem la echipă pentru același obiectiv: promovarea”, a spus Anghelina pentru Ediție.
”FC U” Craiova se gândește acum doar la meciul cu Ripensia, care trebuia să aibă loc în prima etapă, dar care a fost amânat pentru că a anunțat mai multe cazuri de COVID-19 în rândul jucătorilor. Marian Anghelina a declarat că el și colegii săi au forța necesară să învingă trupa timișoreană și să își treacă în cont primele trei puncte din noul sezon.
”Gândul nostru se îndreaptă acum spre meciul cu Ripensia, iar eu consider că trebuie să uităm jocul de la Miercurea Ciuc cât mai repede și trebuie să ne concentrăm doar la partida cu Ripensia. Avem nevoie de toate cele trei puncte, iar dacă ne vom culca pe o ureche, atunci vom face o mare greșeală.
Ripensia nu este o echipă slabă, iar noi trebuie să fim foarte concentrați. Îmi doresc din suflet să promovăm în vara anului viitor, deoarece eu sunt oltean și știu cât de mult își doresc oltenii adevărați ca echipa noastră să ajungă din nou în Liga 1. Aici la FC Universitatea Craiova am găsit condiții mult mai bune ca la Mioveni”, a mai declarat Marian Anghelina.
Foto: FK Csikszereda
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-va-debuta-in-sfarsit-in-campionat-cu-meciul-cu-craiova-sunt-olteni-si-le-e-caracteristica-puterea-interioara-de-a-reveni-si-de-a-calca-adversarul-in-picioare-19146877
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-a-scapat-de-covid-19-fotbalistii-cu-semnul-intrebarii-au-iesit-negativ-la-ultima-testare-lotul-deplasat-pentru-partida-cu-fk-csikszereda-si-reactia-lui-nicolo-napoli-19146583
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-a-mai-transferat-doi-jucatori-noile-achizitii-un-portar-argentinian-si-un-mijlocas-din-liga-1-19146530