FC Brașov nu va juca în sezonul 2023-2024 de Liga 3, unde fusese retrogradat după ce nu a obținut în această vară certificarea pentru Liga 2, acolo unde sportiv obținuse dreptul să evolueze pentru a treia ediție la rând.
Clubul înființat în vara anului 2021, pe temelia ACS Scotch Club, căruia i-a fost cesionat locul în Liga 2 de nou-promovata Corona Brașov, iar primăria i-a cedat brandul FC Brașov și l-a susținut puternic financiar își va continua activitatea doar cu Academia.
Mai mult, din sezonul viitor, 2024-2025, brandul FC Brașov va fi cedat către SR Brașov, echipă din Liga 3 înființată după falimentul fostului FC Brașov și susținută de către suporterii stegari.
Toate aceste lucruri au fost transmise printr-un comunicat comun, luni seară, 21 august 2023, de către FC Brașov și SR Brașov, citându-l pe primarul Allen Coliban.
Este anunțul mult așteptat în Brașov, unul care e menit să unifice forțele fotbalistice din municipiu, chiar județ, pentru a readuce o echipă reprezentativă cel puțin la nivel de Liga 2, ca apoi să se atace promovarea în prima ligă, unde Brașovul n-a mai avut echipă din 2015.
”«Un oraș, o echipă» – fotbalul brașovean strânge rândurile”, sună titlul comunicatului comun al FC Brașov și SR Brașov, echipe care ar fi trebuit să joace în aceeași serie a Ligii 3 în sezonul care va începe vineri.
FC Brașov se retrage însă din competiție, iar cei mai buni tineri jucători ai săi vor ajunge la SR Brașov.
”Primăria Municipiului Brașov, deținătoarea brandului FC Brașov, și echipa suporterilor brașoveni, SR Brașov, înființată în vara anului 2017 pentru a duce mai departe tradiția stegară, au ajuns la un acord de colaborare în privința desfășurării activității clubului în sezonul 2023-2024.
Pornind de la situația actuală a fotbalului brașovean, de la absurditatea de a avea două echipe cu aceleași culori și revendicatoare ale aceluiași palmares și brand, și de la nevoia de a uni toate resursele într-un proiect puternic, capabil să ducă mai departe tradiția fotbalului brașovean, cele două cluburi anunță demararea proiectului de reunire – ”UN ORAȘ, O ECHIPĂ”.
În consecință, primul pas este reprezentat de retragerea din campionatul Ligii a 3-a a echipei de seniori a FC Brașov – Steagul Renaște, activitatea clubului urmând să se desfășoare în sezonul 2023-2024 exclusiv la nivel de copii și juniori. O parte dintre cei mai promițători juniori ai FC Brașov – Steagul Renaște vor fi promovați în lotul de seniori al SR Brașov, echipa îmbrățișată de comunitatea locală de suporteri ca fiind continuatoarea morală a «Steagului»”, anunță cele două cluburi brașovene.
SR Brașov va primi finanțare din partea primăriei, ”un buget cât mai realist pentru cerințele Ligii a 3-a”, după cum se anunță în comunicat.
Totodată, se anunță planuri mari privind noua formă de organizare a clubului care din vara viitoare va primi brandul FC Brașov, astfel încât autoritățile locale și mediul privat interesat să investească în club să poată ”face parte din structura de conducere a clubului”.
”Conducerea clubului SR Brașov și reprezentanții Primăriei Municipiului Brașov vor lucra în săptămânile care urmează la definitivarea unui buget comun, cât mai realist pentru cerințele Ligii a 3-a și pentru continuarea, consolidarea și dezvoltarea Academiei FC Brașov, în care implicarea suporterilor să fie în continuare unul dintre pilonii proiectului, reflectând natura de club al comunității. Totodată, va fi elaborat și un nou statut, care să ofere autorităților locale și mediului privat de afaceri oportunități cât mai simple și directe de a face parte din structura de conducere a clubului, pornind de la următoarele principii: transparență în privința utilizării bugetului, reprezentare echitabilă în luarea deciziilor împărțită între suporteri, finanțatori privați și finanțatori publici, management modern și responsabil, obiective clare și care să marcheze revenirea clubului în topul fotbalului românesc.
Proiectul va reuni toate aceste demersuri sub brandul FC Brașov, urmând a fi inițiate demersurile pentru atribuirea acestuia către clubul SR Brașov înainte de startul sezonului 2024-2025, desăvârșindu-se astfel idealul cu care suporterii stegari au plecat la drum în 2017”, se mai arată în comunicat.
După ce a devenit oficial retrogradarea FC Brașov în Liga 3, primarul Allen Coliban spunea că este absurd ca orașul să aibă două echipe în aceeași competiție, în Liga 3, și ca ambele să pretindă că sunt continuatoarea FC Brașov. Transmitea că va face tot posibilul pentru ca cele două cluburi să se unească într-un proiect comun, lucru pe care FC Brașov și SR Brașov l-au comunicat astăzi
”«Un oraș, o echipă» este proiectul care reunește năzuințele și resursele comunității pentru revigorarea fotbalului brașovean. Este momentul să reunim toate elementele necesare unei construcții solide (brand, suporteri, finanțare, academie, infrastructură) într-un singur club, care să continue istoria și tradiția FC Brașov. Am încredere că acordul dintre cele două cluburi are puterea de a aduna în jurul proiectului toată suflarea stegară și voi solicita Consiliului Local susținerea acestuia”, a declarat Allen Coliban despre această unire anunțată acum.
Despre această unificare a vorbit și Horațiu Culcear, președintele SR Brașov. ”Ideea care a stat la baza proiectului SR a fost aceea de a reuni suporterii, mediul de afaceri și autoritățile locale cu scopul să creăm o structură competentă, care să își atingă obiectivele de performanță pe plan sportiv, fără a ne abate de la principiile și identitatea stegară. Ne-am propus din prima zi să punem bazele unui club stabil, al comunității, cu o identitate autentică. Apreciem deschiderea arătată de reprezentanții Primăriei Brașov și faptul că doresc să pună umărul alături de comunitatea suporterilor pentru atingerea țelului pe care ni l-am setat atunci când am pornit la drum, în urmă cu șase ani”, a spus Culcear.
În vara anului 2021, Consiliul Local al Municipiului Brașov aviza cesionarea de către nou-promovata CSM Corona Brașov a locului în Liga 2 către Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte, asociație nou-înființată apărută pe temelia ACS Scotch Club.
ACS FC Brașov Steagul Renaște primea brandul FC Brașov, achiziționat de Primăria Brașov de la lichidatorul falimentarei FC Brașov pentru suma de 35.000 de lei, iar clubul a primit din partea FRF acceptul să joace în Liga 2.
În doi de activitate în Liga 2, clubul brașovean s-a zbătut în mediocritate și a fost implicat în numeroase litigii cauzate de un management dezastruos. În primul an clubul a fost condus de Ioan Marginean, iar în al doilea l-a avut ca președinte pe Marin Mitran, ambii aduși la Brașov de tandemul Coliban – Bădulescu.
Circa 3 milioane de euro cheltuiți de la bugetul local, amatorism și penibilatate cât cuprinde prin birouri și performanțe zero a fost bilanțul clubului brașovean în cei doi ani de activitate.
În primul an de Liga 2 a terminat pe locul 5 în play-out și a jucat baraj de menținere cu Poli Timișoara, pe care l-a câștigat. Însă chiar dacă l-ar fi pierdut tot ar fi continuat în eșalonul secund, lucru care l-a făcut însă Poli. În al doilea an în liga secundă, FC Brașov a terminat tot în play-out, unde însă a obținut repede menținerea matematică, ba chiar a terminat pe locul 1 în grupa sa, adică pe un loc general 7 din cele 20 de participante în Liga 2. Ar fi trebuit să continue în competiție și se anunța una dintre favoritele la promovarea în prima ligă, numai că probleme financiare și conducerea amatoare pe care a avut-o i-au generat retrogradarea din cauza neobținerii certificării pentru eșalonul secund. Clubul a mers inclusiv la TAS împotriva FRF, însă a pierdut.
În cei doi ani de activitate, noul FC Brașov nu a avut parte de o susținere consistentă din partea suporterilor. Nu a avut galerie, iar la meciurile sale au venit iubitori ai fotbalului din oraș.
Clubul SR Brașov a fost înființat pentru a duce mai departe spiritul stegar, după falimentul FC Brașov, petrecut în vara anului 2017.
Echipa a fost înființată în acea vară direct în Liga a 4-a Brașov și a avut alături suporterii, dar și nume importante din fotbalul brașovean, precum Csaba Gyorffy sau Nicolae Pescaru.
A reușit promovarea în Liga 3 din primul an, iar de atunci activează în acest eșalon, în ediția 2023-2024 urmând a fi la a șase prezență consecutivă. Cel mai aproape de promovare a fost în sezonul 2020-2021, când a terminat pe locul 2, la mare distanță (18 puncte) de liderul Corona Brașov. A pierdut însă în faza semifinală a barajului de promovare în fața celor de la Vedița Colonești (0-1 la Brașov și 1-1 la Colonești), echipă pe care a învins-o în faza finală chiar Corona, care promova și își cesiona locul din Liga 2 noului FC Brașov, club cu care se aliază acum.
Financiar, SR Brașov a dus-o din ce în ce mai greu, însă de fiecare dată a reușit să supraviețuiască, inclusiv după ce a făcut apeluri publice pentru a fi ajutorată. În vara anului 2021, la apariția noului FC Brașov, cei de la SR Brașov au refuzat asocierea, nedorind să se unească cu continuatoarea Corona, considerată o rivală.
Nici acum situația financiară a sa nu este una bună, drept dovadă anunțul clubului făcut în urmă cu o zi. ”Horia Popa, fostul căpitan al echipei a înțeles foarte bine perioada dificilă pe care o traversează clubul nostru și a refuzat să încaseze salariul aferent ultimelor trei luni ale sezonului recent încheiat. Clubul SR Braşov dorește pe această cale să îi mulțumească pentru aportul adus şi îl asigură că respectul este reciproc. «Sunt în continuare alături de SR Brașov. Mi-aș fi dorit să continui și sezonul acesta, de altfel am propus să joc fără salariu. M-am antrenat în continuare ca să-mi mențin forma sportiva însă am fost nevoit să o fac în cadrul altei echipe. SR Brașov este echipa la care am trăit cele mai mari bucurii și la care mi-aș dori oricand să fac performanță. Mulțumesc tuturor pentru momentele frumoase din toți anii petrecuți aici», a declarat Horia Popa. Susține echipa la greu, ca să ne bucurăm împreună la bine!”, a anunțat SR Brașov duminică.
Asta, în condițiile în care nu cu mult timp în urmă, în data de 9 august, SR Brașov anunța că a semnat cu GlobalHubb ”cel mai important contract de sponsorizare din istoria proiectului Steagul Renaște.”
Tot la 9 august, SR Brașov anunța că a semnat contractul de utilizare a stadionului Tineretului din Brașov și pentru sezonul 2023-2024, iar la 17 august informa că a ajuns la un acord cu Rugby Club Brașov pentru a putea folosi baza sportivă din strada Murelor, nr. 17, pentru antrenamentele echipei de seniori.
O altă dovadă că nici SR Brașov nu este un club sută la sută profesionist vine din această vară. În data de 2 august, clubul trebuia să joace în Turul 1 al Cupei României în deplasare la AFC Odorheiu Secuiesc, însă meciul nu a avut loc. Motivul? Brașovenii au avut 15 jucători la teren, însă oficialii clubului au putut prezenta arbitrului doar șase legitimații! Cum pentru a începe jocul, o echipă trebuie sa aibă minimum șapte jucători legitimați, arbitrul a așteptat 15 minute după care a fluierat finalul meciului, care a fost decis la ”masa verde” în favoarea harghitenilor.
În sezonul trecut de Liga 3, 2022-2023, SR BRașov s-a clasat pe locul 3 la finalul sezonului regular, cu 30 de puncte acumulate în 18 meciuri, a mers în play-off în Seria 5, unde a încheiat tot pe locul 3, sub locurile care duceau la barajele de promovare.
Foto: SR Brașov
https://liga2.prosport.ro/special/radiografia-cni-unde-o-sa-avem-stadioane-noi-ce-contestatii-sunt-pe-rol-pentru-arenele-din-constanta-pitesti-si-hunedoara-ce-se-intampla-la-dinamo-harta-salilor-polivalente-si-a-bazinelor-de-inot-19281278
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ce-se-poate-intampla-cu-fc-brasov-dupa-retrogradarea-in-liga-3-19280453
https://liga2.prosport.ro/liga-3/programul-noului-sezon-de-liga-3-sezon-2023-2024-19279863
https://liga2.prosport.ro/liga-3/primarul-despre-un-proiect-comun-fc-brasov-sr-brasov-19279778
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-cu-dan-alexa-dupa-ce-fc-brasov-a-pierdut-la-tas-procesul-cu-frf-si-a-fost-retrogradata-in-liga-3-19279345
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-reactie-dupa-verdictul-tas-care-trimite-clubul-in-liga-3-19279320
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-2023-2024-fc-brasov-out-progresul-spartac-in-19279233