Pe proaspătul model FC Buzău, consilierii locali ai Municipiului Brașov au votat în ședința de astăzi, 25 iunie 2021, proiectul de hotărâre privind cesionarea dreptului de participare în Liga 2 al secției de fotbal a CSM Corona Brașov, nou-promovată în eșalonul secund, către nou-înființata ACS FC Brașov Steagul Renaște, apărută pe temelia ACS Scotch Club, căruia municipalitate dorește să-i cedeze brandul FC Brașov.
Pe lângă cesionare, consilierii locali brașoveni au votat și proiectul de hotărâre prin care grupele de copii și juniori ale CSM Corona Brașov vor trece la noua structură fotbalistică.
”Art.1. – Se avizează favorabil cesionarea cu titlu definitiv și gratuit, de către Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov, a dreptului de participare în Liga a 2-a, obținut prin merit sportiv de către echipa de fotbal seniori a Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov secția Fotbal, către Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște.
Art.2. – Se avizează favorabil transmiterea activității fotbalistice aferente grupelor de seniori, copii și juniori U19, U17, U15, U13 și U11 de la secția de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov către Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște.
Art.3. – Se avizează cedarea/preluarea tuturor activelor și pasivelor ce decurg din cesionarea dreptului de participare în Liga a-II-a a clubului CSM CORONA BRAȘOV către Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște”, este proiectul votat de Consiliul Local al Municipiului Brașov.
După adoptarea proiectului de hotărâre, Allen Coliban a transmis că noul ”FC Brașov” este în grafic pentru a activa în noul sezon în Liga 2.
”Săptămâna viitoare, într-o ședință de îndată, este posibil să venim cu hotărâri în ceea ce privește demersul nostru de înființare a FC Brașov. Dosarul va fi depus la FRF la începutul săptămânii viitoare. Suntem în grafic, actele au ieșit de la Judecătorie, astfel că ne-am încadrat în calendarul propus în urmă cu o lună”, a spus primarul Allen Coliban, citat de Monitorul Expres.
Antrenorul care a promovat echipa Corona, Călin Moldovan, va fi dat la o parte, iar în locul său va fi adus Ilie Stan. Ultimul nume apărut ca fiind dorit ca președinte este Adrian Ilie, după ce Ioan Ovidiu Sabău, Bogdan Stelea, Marius Lăcătuș sau Daniel Isăilă au refuzat.
https://www.youtube.com/watch?v=ulfVExajgZY
Foto: Corona Brașov
https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-nou-protest-in-fata-primariei-brasov-de-aceasta-data-al-suporterilor-stegari-noul-fc-brasov-sustinut-de-edilul-allen-coliban-nu-va-avea-sustinerea-fanilor-va-fi-blam-19190324
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-ilie-ultimul-nume-caruia-primarul-allen-coliban-i-a-propus-conducerea-noului-fc-brasov-sabau-stelea-lacatus-si-isaila-au-refuzat-19190313
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corona-brasov-invinsa-de-noul-farul-in-primul-amical-de-dupa-promovarea-in-liga-2-si-inainte-de-transformarea-in-noul-fc-brasov-ilie-stan-viitorul-antrenor-al-echipei-a-luat-loc-19190197
https://liga2.prosport.ro/liga-3/noul-fc-brasov-va-avea-la-temelie-acs-scotch-club-o-asociatia-la-care-membru-este-si-primarul-allen-coliban-si-corona-clubul-detestat-de-suporterii-stegari-propunerea-a-fost-votata-de-consiliul-lo-19187111
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-are-conducere-administrativa-consiliul-judetean-si-local-si-au-ales-reprezentantii-in-aga-si-consiliul-director-al-clubului-care-ii-ia-locul-in-liga-2-echipei-scm-gloria-buzau-ce-buget-va-a-19189414