CS Mioveni și U Craiova 1948 SA au dat start mult așteptatul play-off al campionatului Ligii 2 cu un meci modest, fără multe ocazii și fără niciun gol. 0-0 s-a terminat jocul desfășurat pe stadionul Orășenesc din Mioveni.
A fost un joc mai mult de luptă, însă în care oltenii au avut câteva situații de a înscrie. După o fază controversată în minutul 9, în care Gugu putea fi eliminat pentru faultarea lui Blănaru din postura de ultim apărător, însă interpretată de arbitru ca o simulare și penalizată cu galben, Craiova putea înscrie prin Compagno (12), însă italianul, trezit cu mingea la un metru de poartă, a reluat cu genunchiul peste transversală, deși în fața sa nu era nimeni.
În partea a doua, Craiova putea deschide scorul în minutul 64, însă, în aceeași fază, Compagno și Bălan nu l-au putut învinge pe Popescu, în fața celui de-al doilea intervenind salvator și Iacob.
Singura ocazie a Mioveniului a venit în minutul 82, când Blănaru a deviat din 6 metri o minge șutată de Ișfan, însă portarul Enache, pe direcție, a parat.
În prelungiri, Stoenac a avut și el o oportunitate de a marca, însă a șutut din 10 metri peste poartă, deși nu-l presa nimeni.
S-a încheiat 0-0, iar ”FC U” Craiova acumulează 36 de puncte și se menține pe locul 1 în play-off-ul Ligii 2, iar CS Mioveni are 34 de puncte și urcă pe locul 2, devansând la golaveraj Dunărea Călărași.
În etapa a 2-a, CS Mioveni joacă tot acasă, în 10 aprilie, de la ora 11:30, cu FK Csikszereda, iar U Craiova 1948 SA întâlnește în aceeași zi, dar de la ora 14:00, pe ASU Poli, pe ”Ion Oblemenco”.
Foto: George Flușter (Mediafax Foto) și Cătălin Ciupureanu (Sport Pictures)
CS Mioveni: Ius. Popescu – Burnea (Șerbănică 71′), Al. Iacob, Gherghe (cpt.), Mar – Rădescu (Oancea 82′), D. Toma (M. Șerban 71′), Sz. Vereș, Coșereanu (Ișfan 65′) – Blănaru (Massaro 82′), Bg. Rusu
Rezerve neutilizate: Ducan – Seb. Ivan, Tib. Coman, I. Tănase
Antrenor: Alexandru Pelici
”FC U” Craiova: M. Enache – Gîț, Gugu, Paramatti, Huyghebaert – Dr. Albu (cpt.), C. Cristea – R. Negru (Raicea 18′), Cl. Bălan (Stoenac 89′), Rob. Răducanu (Ad. Voicu 71′) – Compagno
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Diakite, Luboya, Vl. Pop, Andr. Ciolacu, Miuțescu
Antrenor: Eugen Trică
Eliminat: Eugen Trică (după fluierul final a văzut cartonaș roșu direct)
♦Min 90+4 ||| Final de partidă la Mioveni. CS Mioveni și ”FC U” Craiova încheie meciul la egalitate, scor 0-0, după o partidă modestă. După fluierul final, Eugen Trică vede direct cartonașul roșu din partea arbitrului, pentru proteste. ”FC U” Craiova acumulează 36 de puncte și se menține pe locul 1, iar CS Mioveni are 34 de puncte și urcă pe locul 2, devansând la golaveraj Dunărea Călărași.
♦Min 90+2 Din poziție excelentă în dreapta careului, din 10 metri, Stoenac, liber și nepresat de nimeni, reia din prima peste poartă
♦Min 90+1 Daniel Șerbănică primește cartonașul galben după o intrare urâtă asupra lui Raicea
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu trei minute
♦Min 90 ||| Marian Stoenac, abia intrat pe teren, primește cartonașul galben după ce îl faultează din spate pe Ișfan
♦Min 89 ⇐⇒ La ”FC U” Craiova, intră Marian Stoenac și iese Claudiu Bălan
♦Min 86 ||| Marian Șerban îl ține din spate pe Raicea și primește cartonașul galben
♦Min 85 Albu preia în fața careului Mioveniului și trage din drop, însă pe lângă poartă, în stânga. Popescu a plonjat sprectaculos după minge, pentru fotografi
♦Min 82 ⇐⇒ Dublă schimbare la CS Mioveni. Intră Davide Massaro și Dorinel Oancea și ies Ștefan Blănaru și Ionuț Rădescu
♦Min 82 Ocazie bună și pentru Mioveni, prima a ei în acest meci. Ișfan pătrunde în dreapta careului și are un șut-centrare, Blănaru, dintre doi adversari, pune latul din 6 metri și trimite pe poartă, însă o face pe direcția lui Enache, care parează în față, iar un coechipier degajează
♦Min 81 ||| Preparatorul fizic al Craiovei, Dan Vasilică, primește și el cartonașul galben pentru proteste
♦Min 80 ||| Adrian Voicu plonjează de lângă Gherghe, în flancul stâng de atac al oltenilor, și primește cartonașul galben
♦Min 71 ⇐⇒ La CS Mioveni, ies Ionuț Burnea și Daniel Toma și intră Daniel Șerbănică și Marian Șerban
♦Min 71 ⇐⇒ Trică schimbă încă o dată. Intră Adrian Voicu în locul lui Robert Răducanu
♦Min 65 ⇐⇒ Iese Valentin Coșereanu și intră Mihai Ișfan, la CS Mioveni
♦Min 64 Dublă mare ocazie mare pentru Craiova. După o centrare din dreapta careului, Compagno câștigă duelul aerian în 6 metri și reia cu capul pe poartă, Popescu ezită și respinge în față, direct la Bălan, care se repliază greu în 5 metri, deși e singur, și trage din întoarcere, însă Iacob, repliat, pune latul și oprește mingea din drumul către gol, iar Popescu reține
♦Min 55 Șut bun, puternic, din 20 de metri ușor lateral dreapta, al lui Toma, din prima, pe poartă, mingea îl scapă printre mâini lui Enache, însă îl lovește în piept și ulterior e reținută
♦Min 49 ||| Daniel Toma îl ține din spate pe Compagno și primește cartonașul galben
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 45+1 Pauză. CS Mioveni și ”FC U” Craiova sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză modestă în ocazii, dar și în general
♦Min 38 Centrare din dreapta careului, Bălan urmărește la prima bară și deviază cu capul pe spate, însă Popescu e aproape și reține imediat
♦Min 31 Rădescu îl fentează în dreapta careului pe Răducanu, centrează apoi din fața lui Huyghebaert spre colțul lung, iar acolo Gîț îl incomodează suficient pe Blănaru să nu ajungă la timp la minge, în 5 metri, să reia pe poartă. Balonul s-a dus în aut de poartă
♦Min 20 Călin Cristea bate lovitura liberă de la aproape 30 de metri ușor lateral dreapta, pe poartă, iar Popescu reține fără probleme
♦Min 19 ||| Alexandru Iacob îl lovește cu cotul în față pe Compagno, la un duel aerian, iar fundașul Mioveniului primește cartonașul galben
♦Min 18 ⇐⇒ Iese Radu Negru, preferatul patronului Mititelu, și intră Alexandru Raicea
♦Min 12 La un corner bătut din dreapta de Răducanu, mingea ajunge la bara a doua, iar Compagno trimite dintr-un metru, singur cu poarta goală în față, peste transversală. Italianul a lovit prost mingea, cu genunchiul, iar apoi s-a izbit de bară
♦Min 11 Minge jucată în spatele lui Iacob, Compagno o ajunge în dreapta careului, însă trimite direct în Iustin Popescu, portarul ieșit la întâmpinare
♦Min 9 ||| Ștefan Blănaru se trântește în fața careului după ce e ținut cu mâna, din spate, de Gugu, la o pasă primită pe culoar, iar arbitrul dictează cartonaș galben pentru simulare. Blănaru protestează, deși ținerea a fost destul de evidentă
♦Min 7 Albu centrează dintr-o lovitură liberă din 27 de metri lateral stânga, bate pe bara a doua, unde Gugu se înalță și recentrează cu capul în centru, însă mingea este respinsă
♦Min 1 A început partida de la Mioveni
Mult așteptatul play-off al campionatului Ligii 2 a ajuns la punctul de start, iar primul meci are loc la Mioveni, de la ora 19:30, pe stadionul Orășenesc.
CS Mioveni și U Craiova 1948 SA sunt echipele care vor juca în startul competiției la finalul căreia primele două clasate vor promova direct, iar următoarele două formații vor juca bara de promovare cu adversare din play-out-ul Ligii 1.
Argeșenii s-au calificat în play-off de pe locul 3, cu 33 de puncte, în timp ce doljenii sunt liderul clasamentului, cu 35 de puncte.
CS Mioveni are un start excelent de an, fapt care i-a și adus calificarea în play-off. În cele cinci meciuri disputate în 2021 a înregistrat patru victorii și un egal. Printre cele cinci echipe întâlnite s-a numărat inclusiv U Craiova 1948 SA, pe care a învins-o cu 2-1 pe ”Ion Oblemenco”, la debutul oltenilor în campionat pe această arenă.
Atunci au înscris Andrea Compagno (52), respectiv Mihai Ișfan (80 – penalty) și Jeremy Huyghebaert (81 – autogol). În acest joc din etapa a 18-a a sezonului regular au fost și probleme de arbitraj. În minutul 87, la scorul de 1-2, Claudiu Bălan a înscris, însă asistentul Raul Ghiciulescu a anulat eronat reușita pe motiv de offside.
De partea cealaltă, ”FC U” Craiova a avut ceva emoții în a obține calificarea, însă le-a rezolvat după ce a schimbat antrenorul. Cu Ovidiu Stângă a început anul cu un 0-0 cu Concordia Chiajna și cu două înfrângeri, 1-2 cu CS Mioveni și 0-1 la ”U” Cluj. Au fost și primele eșecuri ale oltenilor în acest sezon.
Apoi a fost readus Eugen Trică pe banca tehnică, antrenorul care reușise să promoveze echipa în Liga 2, însă care a fost demis în săptămâna de dinaintea startului campionatului. Cu acesta, Craiova a remizat acasă cu Farul (0-0) și a câștigat fără probleme la CSM Reșița (2-0) pentru a prinde locul 1 la finalul sezonului regular și pe care să înceapă play-off. De altfel, Craiova a stat în 18 dintre cele 21 de etape pe locul 1.
Trică este ușor nemulțumit de faptul că echipa sa a fost pus să joace joi, la patru zile distanță după o altă deplasare, cea de la Reșița, din ultima etapă a sezonului regular. ”Nu avem ce face și ne supunem programului din play-off, deoarece noi respectăm televiziunile și FRF-ul. Dar este evident că mi-ar fi convenit și mie ca noi să jucăm sâmbătă, duminică sau luni. Însă, nu avem ce să facem și trebuie să mergem la Mioveni să câștigăm toate cele trei puncte puse în joc. Vom întâlni o echipă foarte bună, cu un antrenor la fel de bun, Alex Pelici. Îl cunosc foarte bine pe Alex, iar el a făcut o treabă excelentă la Mioveni.
Această formație are în componență câțiva jucători buni de contraatac, iar blocul lor defensiv este foarte bun. Echipa este foarte bine organizată. Blănaru este un jucător bun de cotraatac. Este un jucător de viteză care caută mereu spațiile libere. Îl cunosc bine. Mi-a fost elev la Turris. El face cuplu cu Bogdan Rusu, cel care a fost și pe lista mea acum câteva luni. Am vrut să îl transferăm la Craiova. Un alt jucător foarte bun este Ișfan. El este peste nivelul ligii a doua. Au și doi mijlocași centrali buni. Serbănică urcă și el foarte mult pe faza ofensivă și trebuie să fim foarte atenți. Blocul defensiv al celor de la Mioveni este foarte bun, dar mie îmi place să spun că vom merge la Mioveni să spargem «Zidul chinezesc»”, a spus Trică la conferința de presă.
Eugen Trică a făcut o analiză a adversarului. CS Mioveni, cu 11 goluri primite, are, de departe, cea mai bună defensivă din sezonul regular. Pe locul 2 este ASU Poli, cu 14 goluri încasate, în timp ce pe 3, cu 15 goluri, se situează ”FC U” Craiova, FK Csikszereda și Metaloglobus.
La capitolul ofensivă, cel mai multe goluri în sezonul regular le-a marcat Rapid, 33 la număr. Apoi urmează o echipă care a ratat la mustață play-off-ul, Viitorul Pandurii, cu 32 de goluri. Pe locul 3 s-au situat, la egalitate de goluri marcate ”FC U” Craiova și Petrolul, cu câte 30 înscrise. CS Mioveni a avut una dintre cele mai slabe ofensive, cu doar 23 de goluri înscrise.
Dacă înaintea meciului cu Farul, suporterii din Peluza Sud 1997 au ieșit cu un comunicat prin care amenințau brigada condusă de Lucian Rusandu, de această dată chiar Eugen Trică are un mesaj pentru arbitri. Totodată, antrenorul le transmite arbitrilor să nu-i mai facă ”marcaj strâns”, să stea cu ochii numai pe el, fiindcă îl sufocă.
”Am și eu un mesaj pentru domnii arbitri din Liga 2. Îi rog să vină mult mai concentrați la meciuri și am încredere că pot să facă acest lucru. Nu îi poți bate joc de inimile și sufletele suporterilor, jucătorilor, antrenorilor, patronilor și conducătorilor. În plus, eu, Eugen Trică, am observat că la fiecare meci mi se cam pune mereu un paznic. Puteți să vă uitați de mâine (n.r. – de astăzi, de la meciul cu CS Mioveni) și veți observa acest lucru. Mă refer la arbitrul de rezervă. Am ajuns să stea mereu la jumătate de metru de mine. Îmi fac marcaj mai rău de cum îmi făcea Obi Mikel de la Chelsea. Îi rog să stea între ambele bănci de rezerve, că sunt doi antrenori, nu doar să stea cu ochii pe mine și să mă sufoce. Vreau să îi rog să mă lase și pe mine să mă desfășor cum trebuie”, a transmis Eugen Trică.
Partida de la Mioveni va fi arbitrată de centralul Florin Andrei (Târgu Mureş) și asistenții Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe) și Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea). Rezervă de arbitru este Marius Chițu (Târgovişte), iar observatori de arbitri au fost delegați Dan Jiga (Bistriţa) și Lucian Cîrjă (Constanţa).
Analizând arbitrii delegați, putem observa cum tușierul Florin Păunescu a primit o nouă delegare, după ce la ultima, acum două etape, în runda a 20-a a sezonului regular, anula un gol perfect valabil pentru FK Csikszereda în meciul cu Viitorul Pandurii. Chițu a fost rezervă și la acel joc.
Un alt lucru interesant care îl privește pe asistentul Păunescu este legat de faptul că antepenultimul său meci la care a fost delegat a fost chiar jocul din sezonul regular dintre echipele care se întâlnesc astăzi. Arbitrul din Râmnicu Vâlcea a fost la prima tușă în brigada condusă de Florin Marcu în jocul desfășurat pe ”Ion Oblemenco”, în etapa a 18-a, și încheiat cu victoria Mioveniului cu 2-1. Și atunci au fost probleme de arbitraj. Atunci, la 2-1 pentru argeșeni, Craiova a înscris prin Bălan, însă golul i-a fost anulat eronat la semnalizarea asistentului Raul Constantin Ghiciulescu.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-trica-vrea-ca-fc-u-craiova-sa-inceapa-play-off-ul-ligii-2-prin-a-sparge-zidul-chinezesc-facut-de-pelici-la-cs-mioveni-laudele-pentru-adversar-si-mesajul-tran-19176938
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-meciurilor-din-prima-etapa-a-play-off-ului-si-play-out-ului-ligii-2-runda-incepe-de-ziua-pacalelilor-ofera-un-meci-la-ora-aproape-de-champions-league-si-se-incheie-dupa-c-19176857
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-a-pus-in-vanzare-abonamente-virtuale-pentru-meciurile-din-play-off-vrem-sa-gasim-o-corespondenta-cu-suporterii-nostri-nu-vreau-sa-aud-discutii-ca-am-facut-ace-19176732
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-dunarea-calarasi-cs-mioveni-rapid-fk-csikszereda-si-asu-poli-isi-afla-astazi-programul-din-play-off-ul-ligii-2-tragerea-la-sorti-are-loc-la-ora-1100-19176565