Optimismul antrenorilor și jucătorilor FC Brașov înaintea meciului de la Avrig cu CS Comunal Șelimbăr (scor 1-2), din etapa a 6-a a Ligii 2, nu a avut acoperire pe teren.
Deși salariile sunt aproape la zi, iar condițiile de pregătire sunt de nivelul primelor echipe din campionat, trupa lui Ilie Stan nu arată încă a echipă. Timpul trece, rezultatele sunt jenante și nici exprimarea echipei nu este încurajatoare.
Deși echipa a beneficiat de un cantonament încheiat cu un joc amical contra celor de la Chindia (scor 1-1), jucătorii lui Ilie Stan par timorați și fără idei atunci când joacă meciuri oficiale. La Avrig, sibienii i-au luat tare pe brașoveni încă din startul partidei. După golul lui Daniel Tătar (16), unul reușit cu o execuție norocoasă, brașovenii au părut că se trezesc, însă Roșu, Leonte și Codrea nu l-au putut învinge pe Gal. La pauză, Ilie Stan a mutat din nou cu patru schimbări!
”Dacă aveam posibilitatea, schimbam toată echipa!”, spunea, la final, Ilie Stan, cum a mai spus-o și după eșecul rușinos de acasă cu Unirea Slobozia, scor 0-6.
Brașovenii au reușit egalarea urma unui corner prin fundașul central Alexandru Sabău (69). Bucuria jucătorilor lui Ilie Stan a fost însă de scurtă durată, pentru că, două minute mai târziu, Toni Suciu a readus Șelimbărul în avantaj.
În ultimele secunde, oaspeții au cerut penalty la o ciocnire între Negrean și portarul Gal, dar ”centralul” timișorean Roman n-a dat nimic, în ciuda protestelor vehemente ale brașovenilor, apoi a fluierat finalul întâlnirii.
FC Brașov a suferit al doilea eșec din acest campionat și rămâne cu doar 6 puncte după primele 6 etape, fiind pe locul 14 în clasament.
La final, după ce a protestat vehement la adresa arbitrilor, Ilie Stan a recunoscut jocul haotic al echipei sale.
”Una pregătim la antrenamente, alta se întâmplă pe teren la meciuri! Eu nu-i înțeleg, am stat degeaba în cantonament! În loc să fie proaspeți, să poată să alerge… Nimic nu m-a mulțumit, la pauză trebuia să schimb toată echipa! Este inadmisibil să ai jucători cu experiență și să nu reușești să păstrezi rezultatul de 1-1. Greșeli personale, coroborat și cu arbitrajul, i-am dat adversarului posibilitatea să vină peste noi. Jucăm întâmplător, haotic, nu ne ies pasele, nu avem posesie și este păcat că la antrenamente se muncește și ne iese totul. Trebuie, pe viitor, să fim mai profesioniști și mai responsabili. Dacă facem ceea ce am făcut în acest meci va fi foarte greu să avem rezultate. Nu avem ce face decât să învățăm ceva din jocul acesta și sper ca la meciul cu Călărași să nu mai facem aceleași erori. Trebuie să avem răbdare”, a spus Ilie Stan după jocul de la Avrig.
La primul meci ca team-manager la FC Brașov, Marian Constantinescu s-a arătat revoltat de arbitrajul lui George Cătălin Roman.
”Arbitrajul a fost dezastruos și a culminat cu neacordarea penalty-ului la Negrean. Arbitrul a acordat foarte ușor multe lovituri libere din preajma careului nostru. Cred că a fost depășit de situație. S-au arătat 4 minute de prelungiri, iar faza penalty-ului s-a petrecut în minutul 90+3. Nici măcar nu a lăsat să se execute cornerul. Asta este, el a plecat acasă liniștit, noi supărați și dezamăgiți”, a spus Constantinescu.
De cealaltă parte, Eugen Beza, antrenorul echipei CS Comunal Șelimbăr, și-a lăudat jucătorii, afirmând că aceștia au dat dovadă de caracter.
”A fost un meci dificil cu o echipă de valoare aproximativ egală cu noi. Determinarea și organizarea noastră mai bună pe faza ofensivă au făcut diferența în acest joc. Mă bucur că am avut puterea să ne ridicăm după eșecul din Cupa României. Am câștigat cu sufletul”, a spus Eugen Beza.
În meciul de sâmbătă, Alexandru Ciocâlteu, a fost unul dintre cei mai buni jucători al gazdelor. Deși în vară mijlocașul a dorit să ajungă la FC Brașov, mutarea nu s-a concretizat.
”Am spus înaintea jocului că suntem favoriți și am demonstrat pe teren. Am jucat cu determinare, am avut atitudine și aici s-a făcut diferența. Am câștigat majoritatea duelurilor unu contra unu, am dominat jocul și am obținut victoria. Brașovul? O echipă tânără, cred că mai au nevoie de câțiva jucători cu experiență. Le urez multă baftă în continuare”, a spus Ciocâlteu.
La gazde, Nicolas Antone, puștiul format de Kids Tâmpa Brașov, a fost titular și a avut o prestație bună, cel puțin în partea secundă. George Monea, fotbalist format de FC Brașov, a fost destul de activ în debutul jocului.
Cu șase puncte acumulate în șase etape, FC Brașov ocupă locul 14 în clasament, fiind la egalitate cu Poli Iași, care are, însă, un golaveraj superior. În etapa a 7-a, echipa lui Ilie Stan joacă pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, cu Dunărea Călărași (locul 15, 3 puncte).
Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/selimbar-invinge-fc-brasov-reuseste-a-treia-victorie-in-liga-2-si-urca-in-jumatatea-superioara-a-ligii-2-eugen-beza-uneori-iti-mai-face-si-dumnezeu-echipa-19200490
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-6-primele-patru-meciuri-incep-de-la-ora-1100-alte-doua-jocuri-sunt-stabilite-tot-astazi-intr-unul-urmand-sa-evolueze-liderul-steaua-19200027