Etapa a 17-a a Ligii 2 a debutat vineri seară, 1 martie, la Buzău, cu unul dintre meciurile tari ale rundei. Gloria, ocupanta locului 5, a întâlnit pe teren propriu Corvinul Hunedoara, clasată pe locul 2 și calificată matematic în play-off din weekendul trecut, pe care a învins-o cu scorul de 2-1. Golul decisiv este unul controversat, marcat dintr-un penalty eronat acordat de arbitrul Ovidiu Robu.
Gloria a început bine meciul, sus, cu posesie și a reușit deschiderea scorului în minutul 8, prin nou-venitul Mihnea Rădulescu, aflat la a doua reușită în al doilea meci oficial din 2024. Drobrosavlevici a trimis o diagonală lungă, Ferraresso a recentrat în careu cu capul, iar jucătorul împrumutat de la Petrolul a trecut de Manolache și l-a învins pe Lefter.
S-a intrat din nou ca prin brânză în flancul drept, Gloria a obținut o lovitură liberă, mingea centrată a fost respinsă de Lefter, Prejmerean a retrimis în careu, iar Dandea i-a dat peste picior coechipierului Perianu, cu Coman aflat și el aproape, iar arbitrul s-a păcălit și a acordat penalty. L-a transformat în minutul 12 Cristian Dumitru, și el aflat la al doilea gol consecutiv în acest an.
Corvinul s-a trezit în acest meci abia la 0-2 și în prima repriză nu a reușit să fie prea periculoasă. Iacob (28) a avut un șut pe direcția lui Greab, iar Lupu (45) a trimis cu capul din 8 metri peste poartă. Pentru Gloria, Ferraresso (43) a fost aproape de un gol norocos la un șut-centrare din dreapta, Lefter scoțând greu de sub transversală.
Partea a doua a început perfect pentru Corvinul, care a obținut penalty la o intrare neglijentă a lui Rădulescu asupra lui Lupu, un șut în față din foarfecă. Marius Coman (53) a marcat de la 11 metri, însă mai apoi nu a reușit să mai fructifice măcar o dată pentru a egala cel puțin.
Au fost câteva situații la porți, prin Mitran (56), Akhmatov (65) și Sălceanu (70), niciunul nu a înscris, iar finalul a fost mai tensionat, fragmentat, cu arbitrul acordând șapte cartonașe galbene în ultimele 20 de minute, după ce până atunci nu dăduse niciunul.
Gloria Buzău acumulează 31 de puncte și urcă un loc, pe 4, cel puțin până duminică, atunci când joacă CS Mioveni (locul 5, 29 puncte), dar face și un pas important spre calificarea în play-off.
Corvinul, cu 34 de puncte, rămâne cel puțin până mâine după-masă pe locul 2, devansând în continuare la golaveraj Unirea Slobozia (locul 3, 34 puncte, 17-6 față de 27-13).
În etapa a 18-a, Gloria Buzău joacă în deplasare la CSM Reșița, iar Corvinul are meci acasă cu Campionii FC Argeș.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Mihnea Rădulescu 8′, Cristian Dumitru 12′ – penalty / Marius Coman 53′ – penalty
Gloria Buzău: Greab – Ferraresso, Dandea, Dobrosavlevici, D. Dumitrașcu – Șteau (Akhmatov 62′), Prejmerean (R. Crișan 62′), Perianu – Mih. Rădulescu (Mat. Tănasă 90+4′), Val. Dumitrache (Sălceanu 67′), Cr. Dumitru (cpt.)(Chică-Roșă 67′)
Rezerve neutilizate: Haymamba – D. Benzar, Georgiev, Sg. Pîrvulescu
Antrenor: Andrei Prepeliță
Corvinul Hunedoara: Lefter – F. Iacob, Lică, Ant. Manolache, Velisar – Bradu, M. Chindriș (Hrezdac 46′) – Lupu, Al. Neacșa (cpt.)(Hergheligiu 75′), Câmpan (T. Mitran 46′) – M. Coman
Rezerve neutilizate: Blaga – Ad. Nicolae, D. Pop, Seb. Ion, Predică
Antrenor: Florin Maxim
Stadion: Gloria (Buzău). Arbitru central: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Arbitri asistenți: Florian Alexandru Vişan (Galaţi) și Daniel Vlase (Galaţi). Arbitru de rezervă: Marius Naidin (Piteşti). Observator arbitri: Ioan Duma (Sibiu). Delegat joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
♦Min 90+5 Final de joc în Crâng, unde Gloria Buzău se impune cu scorul de 2-1 în fața Corvinului, golul decisiv fiind înscris dintr-un penalty acordat de arbitrul Ovidiu Robu. Gloria acumulează 31 de puncte și urcă un loc, pe 4, cel puțin până duminică, atunci când joacă CS Mioveni (locul 5, 29 puncte), dar face și un pas important spre calificarea în play-off. Corvinul, cu 34 de puncte, rămâne cel puțin până mâine după-masă pe locul 2, devansând în continuare la golaveraj Unirea Slobozia (locul 3, 34 puncte, 17-6 față de 27-13).
♦Min 90+4 ⇐⇒ Schimbare pentru a se trage de timp. Iese Mihnea Rădulescu și intră Matei Tănasă
♦Min 90+1 ||| Alexandru Greab trage de timp și primește cartonașul galben
♦Min 90 + Meciul e prelungit doar cu trei minute
♦Min 88 ||| Andrei Hergheligiu primește cartonașul galben pentru proteste la o fază în care Gloria avea aut, iar arbitrul a oprit puțin jocul pentru a merge la banca gazdelor să le spună să se abțină de la comentat
♦Min 83 ||| Mihai Velisar sare cu brațul sus și îl lovește în față pe Rădulescu în duelul aerian petrecut la mijlocul terenului și primește cartonașul galben
♦Min 80 ||| Adi Chică-Roșă primește cartonașul galben pentru simulare după un duel cu Lică. Iacob a avut și el o intrare tare asupra lui Dumitrașcu, ce a vrut să fie un umăr la umăr, iar arbitrul a lăsat-o ca atare
♦Min 78 ||| Denis Dumitrașcu îl calcă din lateral pe Iacob, în flancul drept al atacului Corvinului, și primește cartonașul galben. Anton Heleșteanu, oficial al Corvinului, fost arbitru, protestează. Probabil voia eliminare! Cartonașul galben, pentru proteste, îl primește și Denis Hrezdac
♦Min 77 ||| Antonio Bradu pierde duelul în viteză cu Perianu, îl ține din spate și primește primul cartonaș galben al meciului
♦Min 75 ⇐⇒ Alexandru Neacșa îi lasă locul pe teren lui Andrei Hergheligiu. Coman a preluat banderola de căpitan
♦Min 70 Sălceanu avansează în stânga și centrează spre poartă, Chică-Roșă urmărește cu Manolache în spatele său, dă pe lângă minge, Lefter este derutat, nu ajunge să respingă, dar are noroc, fiindcă balonul se scurge în afara terenului de puțin pe lângă bara a doua
♦Min 67 ⇐⇒ Încă două schimbări la Gloria. Ies Cristian Dumitru și Valentin Dumitrache și intră Adi Chică-Roșă și Robert Sălceanu. Dumitru aplaudă către public și ține capul în jos. Acum nu mai e la fel de ironic cum a fost față de adversar după golul înscris din penalty-ul acordat eronat de arbitru. Dobrosavlevici a preluat banderola de căpitan de la Dumitru.
♦Min 65 Akhmatov trage de la 25 de metri central, cu dreptul, Lefter e pe direcție și sare să boxeze cu ambii pumni și o face destul de stângaci, în dreapta sa, dar respinge
♦Min 62 ⇐⇒ Dublă schimbare la Gloria. Ies Raul Șteau și Vlad Prejmerean și intră Rasambek Akhmatov și Radu Crișan. Prepeliță mută defensiv
♦Marius Coman (27 ani) este la al 7-lea gol înscris în acest sezon de Liga 2 pentru Corvinul. A evoluat pentru hunedoreni în toate cele 17 meciuri, de fiecare dată ca titular. Cele mai multe goluri în cariera sa le-a dat în sezonul 2020/21 de Ligii 2, 15, pentru Fotbal Comuna Recea. Are 13 reușite în ediția 2015/16 pentru Bucovina Pojorâta, iar în 2016/17 a marcat de 8 ori pentru Academica Clinceni. Trei borne pe care le poate depăși în tricoul Corvinului, echipă căreia îi este golgheter.
♦Min 56 Corvinul surprinde din nou defensiva Gloriei, este în superioritate numerică chiar în careul gazdelor, dar nu profită. Coman pasează prea tare în stânga, Mitran urmărește și încearcă din unghi închis un șut direct la poartă, în locul unei pase înapoi pentru Lupu, care era nemarcat la 10 metri. Mitran trage la colțul scurt, iar Greab reține ușor
♦Min 53 2-1 Marius Coman bate penalty-ul cu sânge rece, cu latul, în stânga, pe jos. Greab sare în partea opusă și Corvinul reduce din diferență
♦Min 52 Neacșa centrează cu stângul de pe linia careului, din dreapta, Lupu urmărește în 7-8 metri central să reia cu capul, însă Rădulescu încearcă să respingă din foarfecă și îi dă un picior direct în față mijlocașului Corvinului. Arbitrul acordă penalty, dar nu și cartonaș galben pentru Rădulescu, la intrarea sa neglijentă și care putea să-i aducă o accidentare gravă lui Lupu
♦Min 46 S-a reluat jocul. La tribuna a II-a sunt ceva mai mulți spectatori, circa 200. Majoritatea celor veniți la meci stau la tribuna I, circa 2 mii
♦Min 46 ⇐⇒ Dublă schimbare la pauză la Corvinul. Ies Marius Chindriș și Lucas Câmpan și intră Denis Hrezdac și Timotei Mitran. Gloria nu mută în primul 11
♦Min 45+2 Pauză la Buzău, unde Gloria conduce cu 2-0 în meciul cu Corvinul. Golul al doilea l-a marcat dintr-un penalty dictat eronat de arbitrul Ovidiu Robu
♦Min 45 Centrare din dreapta, cu piciorul stâng, a lui Neacșa, Lupu sare bine în 8 metri și reia cu capul pe poartă, însă pe direcția lui Greab, care prinde cu siguranță
♦Min 45 La corner, Dandea are un duel înainte de executarea loviturii cu Lică și îl dă cu podul palmei, puternic, direct în piept. Lică pică și arbitrul oprește jocul și discută cu cei doi jucători. Dandea scapă fără cartonaș, deși lovitura sa nu avea de ce să se producă. Faza fixă nu aduce pericol la poarta lui Lefter
♦Min 43 Ferraresso urmărește o minge în dreapta careului, aproape de linia de margine, cu doi adversari pe el, are un șut-centrare și balonul se duce spre poartă. Lefter este atent, se retrage și scoate balonul de sub transversală în corner. Corvinul a înscris pentru 1-0 în meciul trecut, cu CSM Slatina, aproape asemănător. Atunci Iacob a avut o centrare din dreapta și mingea s-a dus cu noroc direct în vinclul colțului lung, surprinzându-l pe Micu
♦Min 38 Lovitură liberă centrată în careul Gloriei, balonul îl lovește în mână pe Perianu, iar arbitrul lasă jocul să continue. Perianu avea mâna lipită de burtă, astfel că nu se impunea penalty
♦Min 29 Arbitrul merge la margine pentru a avea o discuție cu Florin Maxim, probabil care a comentat vreo decizie a sa. Maxim ascultă explicațiile arbitrului și apoi se retrage spre bancă. Robu nu acordă și cartonaș galben. De admirat modul în care a tratat această fază. Alții nici nu stăteau la discuții și scoteau și imediat cartonașul galben din buzunar, cu aroganță.
♦Min 28 Iacob avansează în dreapta careului și șutează puternic la poartă, dar pe direcția lui Greab, care respinge în dreapta sa, unde Bradu încearcă să intre în posesie, dar îl faultează pe Ferraresso
♦Min 25 Coman, pe o fază rapidă de atac a Corvinului, cu mai multe pase pe centru, șutează din 18-19 metri, cu dreptul, însă trimite mult peste poartă. Corvinul are un început de meci slab.
♦Și Cristian Dumitru (22 de ani), atacant buzoian împrumutat de la FCSB, este la a doua reușită consecutivă în acest an pentru Gloria. Are 17 meciuri disputate, 14 începute ca titular și este la al 5-lea gol înscris în acest sezon. A mai înscris câte o dată în partidele cu CS Tunari (2-1), CSM Alexandria (1-0), Steaua (4-4) și Progresul Spartac (5-1).
♦La primul gol, la duelul pentru minge au fost doi petroliști, Rădulescu și Manolache, din care a ieșit câștigător primul. Mihnea Rădulescu (18 ani), mijlocaș ploieștean, este la al doilea meci pentru Gloria, adus sub formă de împrumut în această iarnă de la Petrolul, și este la al doilea gol marcat. A înscris și runda trecută, prima din 2024 pentru noua sa echipă, în 5-1 cu Progresul Spartac.
♦Cristian Dumitru, după gol, face semne către banca de rezerve. Impresia este că vrea să transmită că echipa sa și-a făcut degeaba temeri înainte de acest joc, fiindcă Gloria are deja 2-0 și nu a avut nicio problemă în fața Corvinului
♦Min 12 2-0 Cristian Dumitru bate penalty-ul bine, plasat, în stânga jos, iar Lefter, aflat pe direcție, nu poate evita golul
♦Min 11 Mingea centrată din lovitură liberă din dreapta este boxată în față de Lefter, Prejmerean e la 20 de metri și trimite cu capul înapoi în careu, ajunge în blocajul lui Lică, iar din el sare înspre Coman și Dandea. Niciunul dintre aceștia nu reușește să reia decisiv în minge, intervine și Perianu, care bagă piciorul spre balon și cade ușor. Arbitrul, bine poziționat, acordă penalty. Reluările arată că tocmai Dandea îi dă peste picior lui Perianu, iar intervenția lui Coman nu avea cum să-l pună jos pe mijlocașul Gloriei. Arbitrul Ovidiu Robu greșește și acordă un penalty inexistent, la o lovire a celui care a căzut chiar de către un coechipier. Ciudat este că jucătorii Corvinului, în special Coman, nu protestează!
♦Min 10 La o minge aruncată în flancul drept de atac al Gloriei este preluată de Dumitrache, iar Velisar e neglijent cu intervenția sa și îl lovește cu piciorul în piept pe atacant și arbitrul acordă lovitură liberă, nu și cartonaș
♦Min 8 1-0 Dobrosavlevici are o diagonală lungă în dreapta, Ferraresso trimite cu capul din prima în careu, Mihnea Rădulescu interceptează balonul, rămâne cu mingea la picior după ce a fost contrat de Manolache și din 8 metri lateral dreapta trage cu stângul și înscrie peste Lefter
♦Min 7 Lefter iese la 20 de metri ușor lateral dreapta și degajează în tribună o minge deviată în față pentru Dumitrache. Ar fi putut fi o situație bună de a înscrie pentru Gloria, dacă Dumitrache ar fi plecat la timp în cursă
♦Sunt cel mult 100 de fani la tribuna a II-a, la startul jocului. Galeria Gloriei încă nu s-a format, iar atmosfera este întreținută în acest moment de cei 20 de fani care formează galeria Corvinului
♦Min 1 A început partida de la Buzău, unde asistența este sub așteptări. La peluze și tribuna a II-a a stadionului Gloria scaunele sunt puțin populate
♦La capitolul goluri primite, Gloria Buzău are nu mai puțin de 18, fiind pe locul 12 în acest clasament. Corvinul, cu 11 goluri încasate, este pe locul 4, la egalitate cu Chindia. Cel mai bine stă Unirea Slobozia, cu 6 goluri primite.
♦Cu 26 de goluri marcate în 16 meciuri, Corvinul are al doilea atac în Liga 2, la egalitate cu CSM Reșița și sub Steaua, care are 30 de goluri înscrise. Gloria Buzău are 24 de goluri date, fiind pe locul 3 în acest top, la egalitate cu Ceahlăul Piatra Neamț.
♦Înainte de debutul etapei a 17-a a Ligii 2, antepenultima a sezonului regular, Gloria Buzău ocupă locul 5, cu 28 de puncte, iar Corvinul Hunedoara se află pe poziția a 2-a, cu 34 de puncte, la egalitate cu Unirea Slobozia, locul 3, pe care o devansează la golaveraj: 26-11 față de 17-6.
♦De partea cealaltă, față de jocul trecut, cu CSM Slatina, Florin Maxim începe partida cu Gloria Buzău cu două schimbări în formula de start. Au ieșit Nicolae Pîrvulescu și Timotei Mitran și au intrat Alexandru Neacșa și lucas Câmpan. Maxim nu are un lot de 20 la acest meci, ci doar de 19, și este abia a doua partidă oficială din acest an. Pe bancă sunt doar opt jucători, de unde lipsește, față de partida trecută, Yanis Răducanu. Acolo se regăsește de această dată Mitran, titular contra Slatinei, însă nu și Pîrvulescu, accidentat în primul joc oficial din 2024.
♦Față de meciul cu Progresul Spartac, Andrei Prepeliță începe jocul cu Corvinul cu o singură modificare în primul 11. Greab, probabil suspendat pentru acel joc, este titular acum în poartă în locul lui Haymamba. Și pe banca de rezerve este tot o schimbare. Haymamba este acum rezerva portarului, în locul lui Lăpădat.
Etapa a 17-a a Ligii 2 debutează astăzi, 1 martie, de la ora 17:00, la Buzău, cu unul dintre meciurile tari ale rundei. Gloria, ocupanta locului 5, întâlnește pe teren propriu Corvinul Hunedoara, clasată pe locul 2 și calificată matematic în play-off din weekendul trecut.
Nu este derby-ul de clasament al rundei, fiindcă duminică se joacă CSC Șelimbăr – CS Mioveni, partidă în care se întâlnesc echipele situate pe locurile 1, respectiv 4.
Pe lângă aceste două meciuri, etapa are programate șapte jocuri pentru sâmbătă și unul pentru marți.
Gloria Buzău a început cu dreptul meciurile oficiale din 2024, însă și adversarul pe care l-a avut a fost cel mai slab posibil. Astfel a trecut cu 5-1 la Buftea de ultima clasată Progresul Spartac.
Acum, echipa antrenată de Andrei Prepeliță are cel mai dificil adversar din cei patru pe care îi mai avea de întâlnit în sezonul regular. Corvinul este în acest moment pe locul 2 și, poate un avantaj pentru Gloria, este deja calificată matematic în play-off.
Interesant este că trupa din Crâng nu a câștigat pe teren propriu în ultimele patru meciuri disputate în 2023 (4-4 cu Steaua, 0-2 cu CFC Argeș, 1-1 cu Ceahlăul și 0-2 cu FK Miercurea Ciuc), astfel că se va afla la acest joc cu hunedorenii cu acest gând, de a rupe seria fără succes. Per total, în cele șapte partide desfășurate acasă în acest sezon, echipa lui Prepeliță a înregistrat trei victorii, două remize și două înfrângeri. La ultima prezență în fața propriilor spectatori, Gloria a cedat, surprinzător, cu scorul de 0-2 în fața celor de la FK Miercurea Ciuc.
De partea cealaltă, calificată matematic în play-off din weekendul care a trecut, după succesul de pe teren propriu cu CSM Slatina, scor 3-0, Corvinul va aborda ultimele trei jocuri rămase din sezonul regular fără nicio presiune.
Însă, partida cu Gloria Buzău este un test al adevărului pentru Marius Chindriș și compania. În primul rând pentru că va putea arăta care este forța sa în acest moment, împotriva unui adversar de o valoare apropiată și care nu-și permite să o lase mai moale în acest meci, ținând cont că accederea în play-off nu este asigurată.
”Cred că va fi un meci disputat, mai ales pentru că ei au nevoie de puncte, nefiind încă, matematic, în play-off. Asta nu înseamnă că noi mergem acolo doar în excursie! Ştim cu toţii că ei îşi doresc promovarea, aşa că mă aştept la un meci deschis, frumos, pentru că atât noi, cât şi ei, am arătat un fotbal bun. Fiecare venim după victorii concludente în aceste prime jocuri din 2024, avem la dispoziţie loturi solide, echilibrate post pe post, aşa că ingrediente pentru un joc bun sunt suficiente. Ei au, cel puţin linia de fund, formată din jucători de primă ligă, au o echipă bună, i-am văzut şi în Turcia, în cantonament, la un joc, au un fotbal compact, ştiu bine ce vor, aşa că ne aşteaptă un meci dificil”, a declarat Florin Maxim despre întâlnirea cu Gloria Buzău.
Corvinul se află la a opta deplasare în acest sezon, în 17 etape. În clasamentul special al jocurilor disputate ”afară”, echipa hunedoreană este între primele clasate în Liga 2, pe un loc 5, cu 14 puncte acumulate, în ultima a patru victorii, două remize și a unei înfrângeri. La fel stă și CS Mioveni, care are un golaveraj mai bun, 6-1 față de 9-5.
Meciul dintre Gloria Buzău și Corvinul Hunedoara va fi arbitrat de la centru de Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov), iar de la cele două tușe de asistenții Florian Alexandru Vişan (Galaţi) și Daniel Vlase (Galaţi). Arbitru de rezervă este Marius Naidin (Piteşti). Observator de arbitri este Ioan Duma (Sibiu), iar de delegat de joc a fost trimis de FRF Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-are-meci-la-gloria-buzau-in-etapa-a-17-a-a-ligii-2-19301099
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-corvinul-hunedoara-si-unirea-slobozia-sunt-matematic-in-play-off-ul-ligii-2-19300977
https://liga2.prosport.ro/seria-1/isaac-solet-si-marko-pervan-au-ajuns-la-echipe-din-prima-liga-19300965