ANALIZĂ | Trei echipe sunt calificate matematic în play-off-ul Ligii 2, la celelalte trei locuri au șanse 13 formații, cu trei runde rămase de disputat din sezonul regular

Marius ANGHEL 26 Feb. 2024, 23:56 Liga 2
ANALIZĂ | Trei echipe sunt calificate matematic în play-off-ul Ligii 2, la celelalte trei locuri au șanse 13 formații, cu trei runde rămase de disputat din sezonul regular

Finalul meciului de la Miercurea Ciuc a tras cortina peste etapa a 16-a a Ligii 2, iar calculele privind lupta pentru accederea în play-off sunt la fel de complicate, chiar dacă acum, spre deosebire de momentul debutului rundei, avem trei dintre cele șase locuri ocupate din punct de vedere matematic.

CSC Șelimbăr, Corvinul Hunedoara și Unirea Slobozia și-au asigurat accederea în play-off cu trei etape înainte de finalul sezonului regular, iar pentru celelalte trei locuri sunt în luptă nu mai puțin de 13 echipe. Bineînțeles, vorbim de șanse matematice în cazul unora de a mai prinde locul 6, dar de ordinul miracolului să se și întâmple asta.

CSC Șelimbăr, prima echipă calificată în play-off-ul Ligii 2 în sezonul 2023/24

Rezultatele înregistrate joi și sâmbătă, în șapte meciuri din totalul de zece ale primei etape din 2024, nu clarificaseră nimic din punct de vedere matematic, deși Unirea Slobozia, de exemplu, a transmis public că este în play-off, lucru care, în realitate, nu se și întâmplase. Corvinul, de exemplu, aflată în aceeași situația, nu s-a grăbit să susțină asta, a calculat mai bine și abia astăzi, după încheierea rundei, a specificat acest obiectiv îndeplinit.

Prima echipă calificată matematic în play-off, în primul rând bazându-se pe rezultatului său, a fost CSC Șelimbăr, care duminică a învins cu 3-0, la Târgu Jiu, Viitorul Pandurii și și-a asigurat accederea în grupa de promovare în care va evolua fără să aibă drept de promovare în SuperLigă. Forma sa juridică îi interzice asta, așa cum Stelei i-a interzis în precedentele două ediții ale play-off-ului și cum o face și în acest moment.

”Liderii se califică în Play-Off ul ligii secunde cu 3 etape înainte de încheierea sezonului regular, după 0-3, acasă la Viitorul Pandurii Tg. Jiu! Multumim tuturor pentru susținere! Noi, toți suntem ȘELIMBĂR!”, a fost anunțul celor de la CSC Șelimbăr, lideri în Liga 2 pentru a 12-a etapă din cele 16 desfășurate până acum.

Corvinul nu mai poate pica mai jos de locul 5, deci este și ea în play-off

Înfrângerea celor de la Viitorul Pandurii a stabilit și următoarele două echipe calificate matematic în play-off.

Corvinul, sub CSC Șelimbăr, poate fi depășită în ultimele trei etape doar de trei echipe, Unirea Slobozia, CS Mioveni și Gloria Buzău, astfel că mai jos de locul 5 nu are cum să ajungă. Poate fi egalată de Ceahlăul (2-1) și FK Miercurea Ciuc (2-0), însă nu și depășită, fiindcă pe ambele le-a învins în meciul direct.

”Rămânem pe locul secund în Liga 2 și după runda a 16-a, cu mențiunea că ne-am asigurat, matematic, prezența în play-off, cu trei etape rămase de disputat din sezonul regular!”, sună anunțul celor de la Corvinul, care în această rundă a trecut cu 3-0, pe teren propriu, de CSM Slatina.

Unirea Slobozia este și ea în play-off-ul Ligii 2 și este prima echipă cu drept de promovare calificată!

Unirea Slobozia, acum pe locul 3, la egalitate cu Corvinul, dar sub ea ca golaveraj, nu mai poate pica mai jos de locul 6, chiar dacă ar pierde, practic, ultimele trei jocuri rămase de disputat în sezonul regular.

Ialomițenii mai pot fi depășiți doar de CS Mioveni, Gloria Buzău și FK Miercurea Ciuc, deci sunt siguri de locul 6 și play-off.

Unirea lui Adrian Mihalcea este, dintre cele trei echipe calificate până acum în play-off, prima care are drept de promovare. De pe locul 3, pe care se află acum, sub CSC Șelimbăr și Corvinul, ar fi prima echipă care urcă direct în SuperLigă dacă aceleași poziții ar fi menținute până la finalul turneului cu 10 etape.

Echipa din Bărăgan s-a grăbit, însă, să anunțe încă de la finalul jocului câștigat la Dumbrăvița, sâmbătă, că este în play-off, deși, matematic, acest lucru s-a îndeplinit după ce Viitorul Pandurii a pierdut acasă cu CSC Șelimbăr.

”Unirea Slobozia câștigă cu 2-0 în deplasare cu CSC Dumbrăvița (goluri marcate de Coadă și Vlăsceanu) și este matematic calificată în playoff în Liga 2”, a informat Unirea Slobozia, eronat, însă de sâmbătă. Calificarea a obținut-o duminică.

13 echipe cu șanse la celelalte trei locuri calificabile în play-off

Celelalte trei locuri calificabile în play-off sunt ocupate în acest moment de CS Mioveni (29 puncte), Gloria Buzău (28 puncte) și Ceahlăul Piatra Neamț (25 puncte). Cu aceasta din urmă este la egalitate de puncte FK Miercurea Ciuc, departajarea lor în acest moment fiind pe baza golaverajului. Acestea urmează să aibă meciul direct în penultima etapă a rundei, la Miercurea Ciuc.

Aceste patru formații au, în acest moment, cele mai mari șanse de clasare pe celelalte trei locuri calificabile în play-off. Însă un pas greșit al lor mărește șansele și pentru alte formații situate acum mai jos în clasament. CSM Reșița (23 puncte), Viitorul Pandurii (23), Steaua (22), Chindia (22), Concordia (22) așteaptă cu nerăbdare pașii greșiți.

Matematic mai au șanse la play-off și CSM Slatina (20 puncte), CSC Dumbrăvița (19), Metaloglobus (19), până și Campionii FC Argeș (18). Însă, în cazul acestora patru, speranțele sunt extrem de mici.

Progresul Spartac, CSM Alexandria, Unirea Dej și  CS Tunari sunt în play-out

Sunt în play-out matematic ultimele patru echipe din clasament, cea mai recent adăugată pe această listă fiind CS Tunari, pierzătoare sâmbătă în meciul de pe teren propriu, în fața Unirii Dej, care a și depășit-o.

Progresul Spartac (1 punct), CSM Alexandria (8), CS Tunari (12) și Unirea Dej (13) sunt sigure de participarea în una dintre cele două grupe de evitare a retrogradării, urmând ca pe lângă cele trei jocuri din sezonul regular să mai joace încă șase în play-out pentru a încerca să se salveze. Momentan, niciuna dintre echipe nu este sigură de participarea în Grupa A sau B a play-out-ului.

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor

Program etapa 17 Liga 2, sezon 2023-2024:

vineri, 1 martie 2024, ora 17:00
Gloria Buzău – Corvinul Hunedoara – DigiSport, PrimaSport

sâmbătă, 2 martie 2024, ora 11:00
Metaloglobus Bucureşti – Concordia Chiajna
Unirea Dej – Chindia Târgovişte
CSM Alexandria – CS Tunari
CSM Slatina – CSM Reșița – FRF.tv
Campionii FC Argeş – Progresul Spartac
Ceahlăul Piatra Neamţ – CSC Dumbrăviţa

sâmbătă, 2 martie 2024, ora 11:30
Unirea Slobozia – FK Miercurea Ciuc – DigiSport, PrimaSport

duminică, 3 martie 2024, ora 12:00
CSC Şelimbăr – CS Mioveni – DigiSport, PrimaSport

marți, 5 martie 2024, ora 19:00
Steaua – Viitorul Pandurii Târgu Jiu – DigiSport, PrimaSport

Foto: CSC Șelimbăr, Călin Corpaciu (Corvinul Hunedoara) și Unirea Slobozia

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-niculescu-dupa-victoria-selimbarului-la-targu-jiu-19300876

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-florin-maxim-dupa-victoria-corvinului-cu-slatina-19300872

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-a-castigat-la-dumbravita-19300666

Marius ANGHEL 26 Feb. 2024, 23:56 Liga 2
Pe aceeași temă