Finanțatorul Rapidului, supărat după remiza cu CS Mioveni: ”Nu ai cum să fii mulțumit”. Motivul absenței lui Daniel Pancu de la meci și de ce nu s-a prelungit contractul cu Florin Manea | VIDEO

Andreea VISU 08 Jul. 2020, 12:07 Liga 2

Victor Angelescu, principalul acționar al clubului Rapid, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre prestația echipei în primul meci din play-off-ul Ligii 2. Marți seară, giuleștenii au remizat la Mioveni, scor 0-0 cu echipa pe care la finalul anuluit trecut o învingeau pe același teren cu 5-1.

Dan Alexa a obținut doar un punct la debutul său pe banca tehnică a Rapidului, echipa a ajuns la patru jocuri oficiale desfășurate în acest an fără să înscrie, dar Victor Angelescu e de părere că nu este vina antrenorului pentru acest semi-eșec.

Victor Angelescu: ”Sunt supărat! Voiam să câștigăm”

Angelescu pune această remiză pe seama pauzei îndelungate prin care au trecut jucătorii, fără meciuri oficiale de patru luni, însă speră ca aceștia să-și revină la meciul următor, cel cu Petrolul, programat sâmbătă, 11 iulie, de la ora 20:15, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești.

”Nu ai cum să fii mulțumit. Am pierdut două puncte, asta e, nu avem ce să mai facem. Trebuie să mergem să câștigăm la Petrolul. Sunt supărat, normal. Voiam să câștigăm. Ne-am creat ocazii, nu a fost vina lui Dan Alexa. Nu a fost un ritm foarte ridicat și era normal să fie așa, după perioada de pauză. Am avut ocazii mari, dar nu am înscris”, a spus Victor Angelescu, la ProSport LIVE.

Daniel Pancu, probleme medicale înainte de meci. De ce nu i s-a prelungit contractul lui Florin Manea

Daniel Pancu, acum președinte la Rapid, a absentat de la primul meci după pauza forțată cauzată de pandemia de coronavirus. Fostul antrenor al Rapidului a acuzat unele probleme medicale în dimineața meciului și nu a mers la Mioveni.

Totodată, Angelescu a spus și de ce lui Florin Manea, directorul sportiv, nu s-a mai prelungit contractul.

”Am înțeles că s-a simțit un pic rău (n.r. – Daniel Pancu) și am spus că e mai bine să nu riște.

Cu Florin nu am prelungit contractul, am stabilit că vom rămâne în relații bune. Nu are legătură cu Daniel Pancu. Motivul a fost că Florin este și impresar și am stabilit că e mai bine să rămână un impresar apropiat de Rapid”, a mai spus Victor Angelescu.

Cu punctul obținut la Mioveni, Rapid a urcat de pe locul 6 pe 5 în play-off-ul Ligii 2, cu 20 de puncte, la egalitate cu Campionii FC Argeș, care e pe 4. Pe 6 e Petrolul, cu 19 puncte, care are însă un meci mai puțin disputat, restanța cu UTA. Rapid și Petrolul joacă sâmbătă, de la ora 20:15, pe ”Ilie Oană”, în etapa a 2-a a play-off-ului.

https://www.youtube.com/watch?v=eBsxdR9Ps7Y&feature=emb_title

https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-2/el-ar-putea-sa-o-ajute-pe-rapid-sa-promoveze-mesaj-pentru-giulesteni-ar-putea-sa-joace-lejer-in-liga-1-exclusiv-prosport-live-19056422

https://liga2.prosport.ro/seria-1/giulestenii-debuteaza-in-play-off-contra-echipei-careia-i-au-produs-cea-mai-drastica-infrangere-in-sezonul-regulat-cs-mioveni-rapid-de-la-ora-2000-19138186

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-apta-sa-joace-meciul-cu-rapid-cu-jucatorii-confirmati-negativ-la-inca-o-testare-impotriva-sars-cov-2-situatia-celor-sase-sportivi-depistati-pozitiv-19138398

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sunt-doua-puncte-mari-pierdute-meritam-sa-castigam-dan-alexa-nu-si-a-ascuns-dezamagirea-dupa-egalul-rapidului-cu-cs-mioveni-antrenorul-e-nemultumit-de-faza-de-atac-am-ra-19138313

https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-acuza-arbitrajul-lui-adrian-cojocaru-dupa-remiza-cu-rapid-ne-a-taiat-elanul-deciziile-erau-luate-pentru-cine-avea-basii-mai-puternici-cine-striga-mai-tare-antre-19138310

Andreea VISU 08 Jul. 2020, 12:07 Liga 2
Pe aceeași temă