OFICIAL | Daniel Pancu este noul președinte al clubului Rapid, din ziua în care gruparea giuleșteană a împlinit 97 de ani de la înființare. ”Aici este casa mea, aici sunt apreciat”

Marius ANGHEL 25 Jun. 2020, 19:28 Liga 2
OFICIAL | Daniel Pancu este noul președinte al clubului Rapid, din ziua în care gruparea giuleșteană a împlinit 97 de ani de la înființare. ”Aici este casa mea, aici sunt apreciat”

Daniel Pancu (42 de ani) a ajuns la un acord cu conducerea clubului Rapid și a trecut din funcția de antrenor principal în cea de președinte, pe care o ocupa până acum Ovidiu Burcă, cel care este acționar minoritar și va trece pe altă poziție de conducere. Anunțul a fost făcut de Rapid astăzi, 25 iunie, în ziua în care clubul a împlinit 97 de ani de la înființare.

”DANIEL PANCU, NOUL PREȘEDINTE AL RAPIDULUI”, a anunțat Rapid.

”A fost o decizie mai grea, de asta am amânat foarte mult acest lucru. Am reziliat contractul de antrenor și l-am semnat pe cel de președinte. A trebuit să rămân într-un fel legat de Rapid și pentru perioada următoare, eu sper cât mai lungă. Sper să fiu în continuare de ajutor, pentru că, dacă oamenii au insistat, și suporterii și cei din conducere.. Aici este casa mea. Mă bucur că sunt apreciat…

Mai sunt oameni importanți și foarte importanți din istoria asta recentă a noastră, care, în momentul de față, nu sunt în club și, pe undeva, dau senzația asta că nu ar fi respectați la valoarea lor. Dar nu e așa. Eu pot să vă spun sigur că, cel puțin din partea mea, dar și a celor care se ocupă de Rapid de la începutul acestui nou proiect, că rapidiștii sunt respectați. Cei care nu mai fac parte, pentru moment, din viața asta zilnică a Rapidului, adică implicați în ceea ce înseamnă clubul, e problema lor. Doar din problemele lor. Eu sper ca în scurt timp, unul câte unul, să se întoarcă și să formăm o familie adevărată, cu oameni de valoare, cu oameni care să impună respect în fotbalul românesc, oameni care să dea întotdeauna încredere, speranțe suporterului rapidist”, a spus Daniel Pancu la Rapid TV, post online inaugurat cu ocazia aniversării a 97 de ani de la înființare a clubului bucureștean.

Pancu vrea ”o mare familie” la Rapid

Daniel Pancu și-a propus, în noua postură, să facă la Rapid o mare familie.

”Rapid e un altfel de club în România. Uitându-mă doar zilele trecute la ce s-a întâmplat la Steaua, la FCSB, cu un om imens din istoria lor (n.r. – Helmuth Duckadam)… Eu consider că jucătorii importanți ai Rapidul nu pot fi niciodată tratați cum au fost tratați ceilalți de la alte cluburi. Primul lucru pe care mi-l doresc cel mai mult în această nouă postură e ca rapidiștii, oamenii care au scris istorie, oamenii care au refuzat Steaua și Dinamo, oamenii care cred foarte mult în acest club, care s-au manifestat foarte mult ca și ultrașii, foarte legați de suporteri, să se întoarcă unu’ către unu’ și să formăm o mare familie”, e promisiunea lui Pancu.

Daniel Pancu a activat ca jucător la Rapid în șase perioade diferite (1997-1999, 2000-2002, 2006, 2008, 2011-2015 și 2017-2018). În noul proiect, început în 2017 sub denumirea de Academia Rapid, Pancu a fost jucător, director tehnic, antrenor, iar de acum trece în funcția de președinte.

Ca antrenor a fost numit din luna octombrie 2018, a promovat echipa în Liga 2, iar după 24 de etape din actualul sezon a fost demis, în luna martie 2020, și înlocuit cu Dan Alexa. Rezilierea oficială a contractului de antrenor a fost făcută abia acum, în luna iulie 2020, când a devenit președinte.

Daniel Pancu, în ziua în care Rapid a aniversat 97 de ani de la înființare: ”Bătrânul Rapid este parte din viața mea, iar eu voi fi pe viață alături de el”

Daniel Pancu a transmis, prin intermediul ProSport, un mesaj special pentru rapidiști, în ziua în care Rapid a împlinit 97 de ani de la înființare. Bineînțeles, Pancone nu avea cum să nu vorbească și despre suporterii rapidiști care azi noapte au pătrunde pe șantierul noului stadion de lângă Podul Grant și au afișat un banner cu ocazia acestui eveniment.

„Bătrânul Rapid este parte din viața mea, iar eu voi fi pe viață alături de el. Sunt fericit că reprezint ceva în istoria de 97 de ani a acestui club de tradiție. Suporterii au făcut spectacol ca de obicei azi-noapte și merită să vadă și acel stadion ridicat mai repede. Sper să ne putem bucura cu toții de el în Liga 1, unde ne este locul. Nu doresc decât promovarea acum a echipei și liniște tuturor rapidiștilor, atât de încercați în ultimii ani. Cu toții am făcut sacrificii pentru acest club, care trebuie să revină pe prima scenă. Rapid este familia noastră, este locul de care nu poți să te desparți”, a transmis Daniel Pancu, prin intermediul ProSport.

https://liga2.prosport.ro/multimedia/rapid-97-suporterii-echipei-giulestene-au-mers-la-miezul-noptii-pe-stadionul-aflat-in-constructie-unde-au-dat-start-aniversarii-de-97-de-ani-a-clubului-video-19136807

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-97-daniel-pancu-mesaj-emotionant-de-ziua-clubului-giulestean-video-de-senzatie-cu-marius-sumudica-urand-la-multi-ani-rapidistilor-exclusiv-19136872

Marius ANGHEL 25 Jun. 2020, 19:28 Liga 2
Pe aceeași temă