”FC U” Craiova a promovat matematic în Liga 1. Un punct obținut cu FK Csikszereda pe ”Ion Oblemenco” a fost suficient pentru îndeplinirea obiectivului cu două etape înainte de finalul play-off-ului Ligii 2

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 13 May. 2021, 19:21 Actualizat: 13 May. 2021, 20:02 Liga 2

”FC U” Craiova a obținut punctul necesar cu FK Csikszereda (scor 0-0) pentru a-și asigura promovarea matematică în Liga 1, cu două etape înainte de finalul play-off-ului Ligii 2.

Meciul cu ciucanii a fost unul modest, iar harghitenii puteau da lovitura în minutul 87, când Suciu a scăpat singur cu portarul, însă s-a pierdut cu firea și a ratat din interiorul careului.

S-a terminat 0-0 pe ”Ion Oblemenco”, iar U Craiova 1948 SA este prima echipă din Liga 2 care promovează matematic în Liga 1 în 2021.

Cu 50 de puncte, ”FC U” Craiova este pe locul 1 în play-off-ul Ligii 2, iar FK Csikszereda, cu 38 de puncte, rămâne pe ultimul loc, 6.

Etapa viitoare, a 9-a, Craiova joacă în deplasare la Rapid (17 mai, ora 21:00), iar Csikszereda joacă la Dunărea Călărași (17 mai, ora 16:00).

Foto: Cătălin Ciupureanu (Sport Pictures) și Remus Badea (Mediafax Foto)

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ului Ligii 2

COMENTARIUL LIVE:

U CRAIOVA 1948 SA – FK CSIKSZEREDA 0-0

”FC U” Craiova: Rob. Popa – Gîț, Paramatti, D. Ispas, Huyghebaert – Val. Munteanu, Dr. Albu (cpt.), Baeten, Ad. Voicu (Rob. Răducanu 59′) – Andr. Ciolacu (C. Cristea 67′), Compagno
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Diakite, Raicea, Cl. Bălan, R. Negru, Vl. Pop, Blidar
Antrenor: Eugen Trică

FK Csikszereda: Gyenge – Palmeș (cpt.)(T. Suciu 78′), Kelemen, Apro, Bor (Schieb 46′) – Savin, Szondi (Casiadi 9′, Csonka 88′) – Bara, Pinter, Rotar (R. Takacs 46′) – Bauza
Rezerve neutilizate: Rybansky
Antrenor: Valentin Suciu

♦Min 90+3 Final de partidă pe ”Ion Oblemenco”. ”FC U” Craiova termină la egalitate meciul cu FK Csikszereda, scor 0-0, suficient pentru a obține matematic promovarea în Liga 1, cu două etape înainte de finalul play-off-ului Ligii 2.
Min 88 Bonifac Csonka intră în locul lui Soma Casiadi
Min 87 Paramatti pierde mingea în lateral, din postura de ultim apărător, e deposedat de Suciu, care scapă spre poartă, însă se pierde cu firea și nu-l poate învinge pe Popa, care i-a ieșit la întâmpinare în 11 metri. Și Gîț l-a intimidat prin intrarea sa prin alunecare
Min 78 La Csikszereda, iese Raul Palmeș și intră Toni Suciu
Min 67 Iese Andrei Ciolacu și intră Călin Cristea
Min 65 Compagno avansează în stânga careului, Gyenge iese la întâmpinare, italianul trimite pe lângă portar, din 6 metri lateral, însă prea tare, iar Răducanu și Ciolacu nu ajung să reia în minge, în careul mic
Min 61 Situație bună pentru ciucani, mingea e întoarsă în careu pentru un șut al lui Takacs, aflat într-o poziție bună, însă fundașul nu ajunge la balon și oltenii resping
Min 59 Trică schimbă pentru prima dată, nemulțumit că echipa sa nu reușește nici în această repriză să pună periculor la poarta adversă. Robert Răducanu intră pe teren în locul lui Adrian Voicu
Min 46 S-a reluat jocul din Bănie
Min 46 Dublă schimbare la FK Csikszereda. Ies Levente Bara și Bogdan Rotar și intră Marvin Schieb și Rareș Takacs
Min 45+2 Pauză. ”FC U” Craiova și FK Csikszereda sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză modestă
Min 38 Gîț trece de Bara în dreapta careului, centrează cu stângul pe bara a doua, Munteanu, scăpat din marcat, reia cu capul din 6 metri, la colțul scurt, însă acolo apare Gyenge, care reține
Min 24 Casiadi trage de la distanță, mult pe lângă poartă. Jocul este ușor dominat de oaspeți
Min 9 În locul lui Botond Szondi, accidentat la arcadă după ce Munteanu i-a dat cu cotul la un duel pentru mine, fără ca arbitrul să vadă, intră Soma Casiadi
Min 5 Szondi, fiul președintelui clubului din Miercurea Ciuc, se lovește la acada ochiului drept și are nevoie de îngrijiri medicale. Jucătorul are o reacție nervoasă, pentru că e posibil să nu mai intre pe teren. Se alege un un plasture pe sprânceana dreaptă și rămâne în continuare în fara terenului
Min 3 ||| Norbert Pinter primește cartonașul galben pentru o presupusă simulare, după ce a căzut în careului oltenilor după ce a ratat preluare în 4 metri și a pierdut mingea în fața lui Baeten. Pe reluare se vede cum Baeten îl calcă pe picior pe Pinter
Min 1 A început partida de la Craiova, de pe stadionul ”Ion Oblemenco”


”FC U” Craiova are posibilitatea de a-și îndeplini matematic obiectivul din această seară, după ce runda trecută a irosit această șansă, atunci când a pierdut cu 1-2 la Timișoara, cu ASU Poli, înregistrând prima înfrângere în play-off-ul Ligii 2.

De această dată însă, echipa lui Adrian Mititelu joacă pe teren propriu, pe ”Ion Oblemenco”, de la ora 17:30, cu FK Csikszereda, ultima clasată din play-off, iar cu cel puțin un rezultat de egalitate devine matematic promovată în Liga 1, după doar un sezon petrecut în eșalonul secund.

  • Ieri, CS Mioveni a remizat acasă cu Dunărea Călărași, scor 1-1, argeșenii fiind acum la cinci puncte în spatele Craiovei, pe locul 3. Tot astăzi, în încheierea etapei a 8-a a play-off-ului Ligii 2, de la ora 20:30, se dispută Rapid – ASU Poli.

”FC U” Craiova are nevoie de un egal cu FK Csikszereda sau în ultimele două etape pentru a promova matematic în Liga 1

În acest moment, U Craiova 1948 SA ocupă primul loc în play-off-ul Ligii 2, cu 49 de puncte. E urmată de Rapid, cu 46 de puncte, și de CS Mioveni, cu 44 de puncte. Deci, între doljeni și argeșeni sunt cinci puncte.

În această situație, ”FC U” Craiova are nevoie de un egal cu FK Csikszereda pentru a se desprinde la șase puncte de CS Mioveni, cu două etape înainte de final. Primul criteriu de departajare în caz de egalitate la final de sezon este numărul de puncte cu care s-a intrat în play-off, iar trupa lui Trică a intrat cu 35, față de 33, cât a avut cea a lui Pelici.

Și la rezultate direct Craiova bate Mioveniului, după 0-0 în tur, în Argeș, și 4-2 pe ”Ion Oblemenco”.

FK Csikszereda mai are șanse la barajul de promovare, dar are nevoie de punct sau puncte la Craiova

De partea cealaltă, adversarul oltenilor, FK Csikszereda, este aproape ieșit și din lupta pentru locurile de baraj. Ciucanii au 37 de puncte, sunt pe ultimul loc, 6, și sunt la șase puncte în spatele Dunării Călărași, clasata pe poziția a 4-a, ultima care duce la baraj de promovare.

Csikszereda poate reintra în această luptă pentru baraj dacă va câștiga la Craiova, apoi are meci direct cu Dunărea, în deplasare, și în ultima rundă întâlnește pe teren propriu ASU Poli. Deci șanse, cel puțin matematice, sunt destule. Totul depinde însă de această partidă de pe ”Ion Oblemenco”.

Runda trecută, FK Csikszereda a remizat acasă cu CS Mioveni, scor 2-2.

Un egal și o victorie pentru ”FC U” Craiova, în precedentele două jocuri cu FK Csikszereda

În sezonul regular al Ligii 2, FK Csikszeda și U Craiova 1948 SA au terminat la egalitate, scor 1-1, după ce oltenii au egalat la Miercurea Ciuc în minutul 90+4, prin Marian Anghelina. Juan Bauza (12) înscrisese pentru ciucani.

În turul play-off-ului, tot la Miercurea Ciuc, ”FC U” a câștigat cu 2-1. Atunci au înscris Andrea Compagno (22), Andrei Ciolacu (52 – penalty), respectiv Juan Bauza (82).

Acum va fi prima partidă directă dintre cele două echipe care se va desfășura pe terenul oltenilor.

Robert Avram arbitrează ”FC U” Craiova – FK Csikszereda

Meciul de astăzi, are loc pe stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, de la ora 17:30, și va fi arbitrat de centralul Robert Avram (Piteşti) și asistenții Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și Bogdan Gheorghe (Bucureşti). Arbitru de rezervă este Marius Naidin (Piteşti), iar observatori au fost delegați Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) și Cristian Petropulos (Alba Iulia)

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ului Ligii 2

 

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 13 May. 2021, 19:21 Actualizat: 13 May. 2021, 20:02 Liga 2
Pe aceeași temă