FC Brașov continuă să aibă emoții cu procesul de la TAS, amânat încă o dată. Ioan Mărginean: ”Nu mă tem decât de Dumnezeu!”

Adi MARICA 21 Jan. 2022, 09:43 Liga 2
FC Brașov continuă să aibă emoții cu procesul de la TAS, amânat încă o dată. Ioan Mărginean: ”Nu mă tem decât de Dumnezeu!”

Cesionarea locului în Liga 2 de către noul FC Brașov de la Corona Brașov, în vara trecută, când aceasta din urmă a reușit promovarea, a ajuns pe masa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane.

FC Brașov, denumire luată după ce primăria i-a dat brandul nou-formatei ACS Fotbal Club Brașov Steagul Renaște, a preluat în vara trecută locul Coronei în Liga 2, prin cesionarea de loc aprobată mai întâi de Consiliul Local al Municipiului Brașov și mai apoi de către Federația Română de Fotbal, însă renunțarea la mare parte din jucătorii și antrenorii care au readus Brașovul la nivelul eșalonului secund a dus la numeroase litigii, ajunse pe masa comisiilor FRF, dar şi la TAS!

”Preiei active și pasive, altfel ce facem, ne întoarcem pe vremea lui Mircea Sandu și apar mereu cluburi curate?”, spunea Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), cea care a reclamat la TAS această problemă generată de clubul condus de autoritățile locale din Brașov.

Taxa procesului, circa 30.000 de franci elvețieni, a fost plătită de FIFPro, sindicatul internaţional al fotbaliştilor.

Litigiile cu jucătorii și antrenorii au fost rezolvate

Între timp, cei de la FC Brașov i-au reîncadrat pe foștii jucători și antrenori de la Corona. Antrenorii Călin Moldovan, Adrian Szabo și Liviu Negoiță, dar și jucătorii Adrian Voicu, Ștefan Nicolau, Mihai Laszlo, Marius Manole, Raul Toader, Bogdan Roșu și Radu Linguraru au fost încadrați la FC Brașov după ce au câștigat litigiile.

Călin Moldovan a fost instalat ca antrenor principal la FC Brașov, Adrian Szabo a fost încadrat ca director tehnic, iar Liviu Negoiță a ajuns la un acord cu șefii lui FC Brașov pentru o reziliere pe cale amiabilă a contractului. Fundașul Adrian Voicu și atacantul Bogdan Roșu fac parte din lotul deplasat în cantonamentul de la Târgu Secuiesc, iar Nicolau, Manole, Linguraru și Toader nu intră în vederile staffului tehnic, astfel că se pregătesc separat.

TAS amână pronunțarea

La începutul lunii decembrie au început audierile în acest caz la TAS. Totul s-a desfășurat online, iar la audieri au participat reprezentanți ai AFAN, dar și ai FRF.

Audierile au durat aproape trei ore. Un verdict în acest caz era așteptat la finalul acestei luni, doar că TAS a anunțat că amână pronunțarea în acest caz pentru mijlocul lunii martie!

Ioan Mărginean nu se teme

Ioan Mărginean, președintele lui FC Brașov, nu se teme de un verdict nefarabil din partea TAS. ”Limoniu” este convins că TAS nu trece peste deciziile federațiilor și consideră că demersul AFAN nu mai este de actualitate, ținând cont că jucătorii și antrenorii au fost repuși în drepturi.

”Noi am comunicat FRF și AFAN că jucătorii și antrenorii au fost repuși în drepturi. Am intrat în normalitate. Am dus niște procese care nu era ale noastre. Eu nu mă tem decât de Dumnezeu, nu de TAS. Eu vă spun, din propria experiență, că TAS nu se prea bagă peste deciziile federațiilor. Acum vă întreb și eu pe dumneavoastră, sindicatul fotbaliștilor se luptă pentru drepturile jucătorilor. Fotbaliștii au fost repuși în drepturi. Dacă TAS va da decizia că dezafiliază FC Brașov ce a făcut AFAN? I-a ajutat pe fotbaliști sau i-a terminat? Eu doar întreb! Cererea este clară. De dezafiliere. Eu am stat de vorbă încă de la început cu toți oamenii. Nu e ușor să pornești la drum cu un grup de jucători, apoi să-ți vină imediat alt grup, să încerci să le găsești echipe, apoi să vină alt grup și cu antrenori”, spune Mărginean (foto, în dreapta, alături de antrenorul Călin Moldovan).

Indiferent de decizia TAS, este clar că șefii FRF trebuie să ”umble” la regulamente pentru a evita astfel de cazuri. Pe lângă FC Brașov, în aceeași situație se află un alt club de Liga a 2-a, Dacia Unirea Brăila.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/probleme-medicale-pentru-un-fotbalist-de-la-fc-brasov-nu-a-prins-lotul-pentru-cantonamentul-de-la-targu-secuiesc-pentru-ca-nu-a-trecut-vizita-medicala-va-mai-face-cateva-investigatii-amanun-19216874

https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-moldovan-si-a-ales-noul-colaborator-din-stafful-tehnic-dupa-ce-fostul-antrenor-secund-a-ales-sa-plece-de-la-fc-brasov-19216749

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-incepe-cantonamentul-de-la-targu-secuiesc-cu-25-de-jucatori-calin-moldovan-asteapta-intariri-19216613

Adi MARICA 21 Jan. 2022, 09:43 Liga 2
Pe aceeași temă