Farul a pierdut la scor drastic primul meci amical desfășurat în această vară. Constănțenii pregătiți de Ianis Zicu au cedat cu 6-0, joi seară, la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, testul împotriva naționalei sub 21 de ani a României. Această partidă a reprezentat, totodată, debutul lui Adrian Mutu ca selecționer al naționalei de tineret.
După o perioadă mai lungă de antrenamente efectuate la Constanța, ”marinarii” au mers joi la Mogoșoaia pentru un prim amical în această vară. Adversar a fost naționala de tineret a României, o echipă la care Adrian Mutu s-a aflat la debutul ca selecționer. ”Briliantului” i-au lipsit 12 dintre tricolorii convocați inițial, plus Cătălin Itu, menajat, însă, cu toate aceaste, România U21 a controlat jocul încă de la început, potrivit frf.ro, și s-a impus la un scor care nu mai are nevoie de alte comentarii.
La pauză, tricolorii au condus cu 2-0 după reușitele lui Andrei Chindriș, din apropiere, după o lovitură de colț, și Valentin Costache, șut din unghi, din interiorul careului. La pauză, Adrian Mutu a efectuat toate înlocuirile, trimițând pe teren șapte jucători noi față de formația de start. România U21 a continuat să conducă jocul și goluri au curs în poarta constănțenilor. Mai întâi George Ganea a reușit ”dubla” în minutele 49 și 73, iar apoi George Cîmpanu, aflat la debutul său în tricoul naționalei U21, l-a imitat în minutele 83 și 90.
S-a terminat 6-0 pentru România U21 în testul cu Farul, iar în septembrie urmează ”dubla” cu Finlanda (4) și Malta (8), contând pentru preliminariile EURO 2021.
De partea cealaltă, Farul a dat vina pe acest eșec drastic pe faptul că nu a mai jucat un meci de aproape 5 luni, din cauza pauzei generate de pandemia COVID-19, dar și că a întâlnit ”semifinalista la Campionatul European de anul trecut, din Italia, calificată la Jocurile Olimpice din 2021, de la Tokyo, și antrenată de fostul mare internațional Adrian Mutu”.
Nimic fals în această ultimă afirmație a echipei constănțene, numai că din echipa semifinalistă cu Germania, în acest meci au evoluat doar Tudor Băluță și Andrei Ciobanu. Rezervă în acel meci a fost și Virgil Ghiță, acum titular și căpitan.
Următorul amical al Farului este programat pentru ziua de sâmbătă, de la ora 10:00, la București, pe stadionul Juventus, cu nou-promovata în Liga 2 ”FC U” Craiova, echipă care până acum a mai jucat teste cu: CSM Reșița (scor 5-2), Concordia Chiajna (scor 1-1), Ripensia Timișoara (scor 2-2), Viitorul Pandurii Târgu Jiu (scor 2-1) și Pandurii Târgu Jiu (scor 4-0).
ROMÂNIA U21 – FARUL CONSTANȚA 6-0
Au marcat: Andrei Chindriș 32′, Valentin Costache 42′, George Ganea 49′, 73′, George Cîmpanu 83′, 90′
România U21: Mih. Popa (Duțu 46′) – Haruț (Al. Vodă 46′), Andr. Chindriș (Screciu 46′), V. Ghiță (cpt.)(D. Ciobotariu 46′), Opruț (Velisar 46′) – A. Ciobanu, M. Marin (Băluță 46′), Casap – Cîmpanu, V. Costache (G. Ganea 46′), Petrila
Selecționer: Adrian Mutu
Farul: Mih. Eșanu (Udeanu 46′) – Mih. Leca (Cană 46′), Lică, I. Ursu (Cărăruș 60′), D. Panait (I. Coman 75′) – Antoche (cpt.), Cruceru – Șerbănescu (Pirciu 46′), R. Greu (M. Chindriș 62′), Al. Stoica (Hordouan 75′) – Banyoi (Gherghiceanu 62′)
Antrenor: Ianis Zicu
https://www.youtube.com/watch?v=3NAg6KtpA6E&fbclid=IwAR036OSUWQFRJG_gniRxKuZV4aCpDT0gFd2xNJJ0AaJPpc1cdEaYjwbiM9w
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures și FRF