Eugen Beza și-a taxat jucătorii după eșecul din amicalul cu Ripensia: ”Ne-am văzut câștigători.” Antrenorul Șelimbărului, dezamăgit de greșelile fotbaliștilor de la care are mari pretenții

Andi SÂRBU 21 Jul. 2022, 15:52 Liga 2

Eugen Beza, antrenorul echipei CS Comunal Șelimbăr, a tras concluziile despre amicalul disputat ieri la Simeria și pierdut cu scorul de 1-2 împotriva colegei de campionat Ripensiei Timișoara.

Alexandru Ciocâlteu a marcat unicul gol al sibienilor, în minutul 32 al partidei, în timp ce pentru timișoreni au punctat Ioan Vermeșan, minutul 83, și Mihai Ene, minutul 86.

Eugen Beza, după eșecul din amicalul cu Ripensia: ”Nu pot ascunde faptul că sunt supărat pe rezultat”

Șelimbărul, o echipă cu un lot în care se află jucători cu nume mult mai importante decât cei pe care îi are Ripensia, a pierdut în fața unei formații care e condusă de un preparator sportiv, preferat de patron în postura de antrenor principal, în fața antrenorilor licențiați din staff.

După joc, Eugen Beza, antrenor cu licență A, a precizat faptul că Ripensia a fost un adversar bine așezat pe teren, dar și că jucătorii săi s-au crezut deja învingători înainte de final și poate din acest motiv au pierdut.

Beza s-a declarat supărat și pe unii dintre jucătorii cu experiență din lot, fără ai numi, care au comis greșeli nepermise pentru nivelul lor, dar a recunoscut și faptul că e posibil ca și el să fi fost mai puțin inspirat la schimbările făcute.

”A fost un test util. Am întâlni un adversar pe care îl vom avea și în campionat, o echipă bine așezată în teren. Sunt mulțumit de anumite aspecte din prima repriză. Într-adevăr, ne lipseste prospețimea, pentru că suntem încă în perioada de încărcare. Din păcate, în a doua repriză am fost dezorganizați, schimbările pe care le-am făcut, pentru că am rulat tot lotul, începând de la pauză, nu au fost foarte inspirate, iar pe final, pe fond de oboseală, au apărut și greșeli individuale care au determinat rezultatul final. Din păcate, de la jucători cu mare experiență, de la care eu am mari pretenții, și sunt supărat în primul rând pe rezultat”, a spus Beza după jocul cu Ripensia.

Clubul sibian a comunicat după jocul cu timișorenii că pentru ea a debutat în poartă Simion Bumbar, una dintre achizițiile făcute în această vară, jucător adus de la fosta prim-divizionară Gaz Metan Mediaș. În schimb, nici la mai bine de 24 de ore de la disputarea partidei Șelimbărul nu a anunțat măcar primul ”11” utilizat de Eugen Beza în amicalul cu Ripensia, ascunzând această informație nu numai adversarilor din campionat, ci și propriilor suporteri.

”Probabil ne-am văzut câștigători”

CS Comunal Șelimbăr a fost la primul amical disputat în țară în această vară, după cele trei desfășurate în cantonamentul din Turcia, în care a întâlnit FK Orenburg (scor 0-2, nou-promovați în prima ligă rusă), Adanaspor (scor 2-2, din liga secundă turcă) și Pendikspor (scor 1-3, din liga secundă turcă).

Pentru sibieni urmează meciul amical cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, programat sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, de la ora 11:00.

”Este un adversar de genul Ripensiei. Va fi, la fel, un test util. Sperăm să arătăm mult mai bine, din punct de vedere al prospețimii la acest joc și să rămânem concentrați pe toată durata jocului, pentru că, probabil, ne-am văzut câștigători, dar acest amical e specific ligii a doua, domini jocul, iar pe final, dacă nu ești atent, îl poți pierde foarte ușor, cum s-a întâmplat și astăzi”, a mai spus Eugen Beza, care și-a ”ciupit” din nou jucătorii pentru finalul jocului cu Ripensia.

Declarațiile lui Eugen Beza după Ripensia – CS Comunal Șelimbăr 2-1:

Foto și video: CS Comunal Șelimbăr

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-s-a-impus-in-amicalul-cu-cs-comunal-selimbar-ultimul-din-cantonamentul-de-la-hateg-antrenorul-timisorenilor-e-sincer-si-spune-ca-echipa-sa-nu-merita-victoria-19238029

https://liga2.prosport.ro/seria-1/astazi-se-trage-la-sorti-programul-meciurilor-noului-sezon-de-liga-2-procedura-de-stabilire-a-jocurilor-19237953

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-beza-concluzii-dupa-terminarea-cantonamentului-din-turcia-cs-comunal-selimbar-a-revenit-in-tara-si-isi-continua-pregatirea-fara-zi-de-pauza-19237606

Andi SÂRBU 21 Jul. 2022, 15:52 Liga 2
Pe aceeași temă