:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2Fcosmin-bucuroiu-csc-selimbar-csm-slatina-2-1-15-1024x576.jpg)
Dunărea Călărași a suferit schimbări importante de lot și în această pauză competițională. În acest moment s-a ajuns ca echipa să fie formată din 13 tineri de la formația sub 19 ani. Foarte puțini fotbaliști cu experiență mai are Dunărea Călărași în acest moment în lot.
Ionuț Țenea, Silviu Costache sau Marius Leca sunt jucătorii cu ani de fotbal în spate, dar în rest, după cum a declarat și antrenorul Dunării Călărași, Marius Păun, lotul va fi alcătuit din tineri. În această perioadă de pregătire, ”principalul” a încercat să îi integreze cât mai repede pe aceștia, astfel încât la primul meci din Liga 2 pentru mulți dintre ei, să aibă evoluții cât mai solide.
”Avem un lot destul de tânăr cu 13 juniori călărășeni de la Under 19, echipă antrenată de Cosmin Onofrei, din cadrul clubului nostru. Aceștia vor fi ajutați de jucători cu experiență cum ar fi Ionuț Țenea, Silviu Costache sau Marius Leca. Juniorii pe care îi avem în lot la ora actuală vor debuta la Liga a 2-a și implicit în primul meci destul de greu pentru noi cu o echipă care are ca obiectiv promovarea în Liga 1, FC Hermannstadt.
La ora actuală atât safful tehnic cât și conducerea clubului trebuie să le ofere încredere și susținere acestor jucători tineri debutanți și ne bazăm foarte mult pe evoluția lor în acest sezon al Ligii a 2-a dar foarte important și pe viitor.
Am încercat în primul rând să-i integrăm pe cei tineri promovați de la U 19 și să formăm o echipă cât mai competitivă pentru finalul acestui campionat de Liga 2”, a declarat Marius Păun pentru Ediția.
Portari: Silviu Costache, Ionuț Alexandru, Robert Ciulianu, David Anastase.
Fundași: Ionuț Țenea, Marius Leca, Costel Avram, Mihnea Condei, Mihai Lupu, Eduard Primaru, Marian Drăghici, Robert Vasile.
Mijlocași: Luca Tache, Cosmin Grigore, Andrei Moise, Paul Popa, Darius Vultur, Adrian Coleașă, Constantin Ciurariu.
Atacanți: Mădălin Calu, Răzvan Tătaru, Adrian Blidar.
Staful tehnic: Marius Păun (antrenor), Gabriel Popa (antrenor portari), Ion Fenghea (team-manager), Pavel Hanciuc (masseur).
Printre fotbaliștii plecați de la Dunărea Călărași în această iarnă se numără Daniel Filip ( s-a înțeles cu Academica Clinceni), Bogdan Matei (CS Afumați), Eugen Nica (CS Tunari), Robert Sălceanu (FC Buzău), Sorin Mănăilă (Metaloglobus), Elijah Seymour (CSM Slatina), Bogdan Șandru (SCM Zalău), Robert Ivan (Flacăra Horezu), Marius Fotescu (Gloria Albești), Albert Popa (AFC Odorheiul Secuiesc), Alexandru Ciucur (CS Afumați) sau Leonard Boiangiu (-).
Dunărea Călărași reia anul 2022 al Ligii 2 pe locul 18 din 20 de echipe, cu 7 puncte, cu cinci mai mult peste poziția a 19-a, Dacia Unirea Brăila, și la un punct de locul 17, Unirea Constanța.
În prima etapă din acest an, călărășenii vor juca împotriva FC Hermannstadt, în deplasare.
Foto: Dunărea Călărași
https://liga2.prosport.ro/liga-3/alexandru-ciucur-si-bogdan-matei-din-nou-colegi-dupa-despartirea-de-dunarea-calarasi-mijlocasul-a-semnat-si-el-cu-cs-afumati-sper-sa-ajungem-repede-in-liga-2-19220376
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dunarea-calarasi-l-a-pierdut-si-pe-albert-popa-insa-portarul-n-a-ramas-nici-la-gaz-metan-a-semnat-cu-unul-dintre-liderii-din-liga-3-19220225
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-petrolul-deschide-prima-etapa-a-ligii-2-din-2022-u-cluj-concordia-o-inchide-programul-rundei-a-17-a-si-meciurile-televizate-19219611
https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-noua-infrangere-clara-pentru-dunarea-calarasi-farul-2-a-facut-spectacol-cu-divizionara-a-doua-marcand-si-din-corner-19219275