Doi foști rapidiști vor conduce Petrolul! Valentin Bădoi a fost anunțat oficial antrenor secund în stafful lui Nae Constantin

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 27 May. 2021, 18:05 Actualizat: 27 May. 2021, 18:12 Liga 2
Doi foști rapidiști vor conduce Petrolul! Valentin Bădoi a fost anunțat oficial antrenor secund în stafful lui Nae Constantin

Numirea lui Valentin Bădoi ca antrenor secund la Petrolul a fost confirmată de clubul ploieștean. Acesta va fi primul ajutor al lui Nicolae Constantin, noul antrenor principal al ”găzarilor”.

Astfel, doi foști rapidiști, unul dintre marile cluburi rivale ale ”lupilor”, au ajuns să antreneze Petrolul.

Nae Constantin și Valentin Bădoi, foști colegi la Rapid, ”echipă” de antrenori și la Petrolul

”Principalul” Nicolae Constantin (47 de ani), chiar dacă s-a lansat în fotbalul mare de la Petrolul, unde a jucat în perioada 1996-1999 și 2004, a evoluat mai mult timp la Rapid (1999-2006). Ca antrenor principal, acesta a mai pregătit până acum echipele ACSO Filiași și Fotbal Comuna Recea.

”Secundul” Valentin Bădoi (45 de ani) a evoluat cel mai mult în cariera sa de jucător la Rapid, în perioada 2002-2007, pe final fiind coleg cu Nae Constantin. Ca antrenor principal a condus echipele CS Buftea, Sporting Turnu Măgurele, Viitorul Domnești, FC Clinceni, Voința Crevedia sau Carmen București.

Cei doi au colaborat și la Fotbal Comuna Recea

Nae Constantin și Valentin Bădoi au colaborat și pe banca tehnică a celor de la Fotbal Comuna Recea, în aceleași posturi, de antrenor principal, respectiv secund.

”Unul dintre colaboratorii lui Nicolae Constantin pe banca tehnică a Petrolului va fi Valentin Bădoi, cel care va ocupa funcția de antrenor secund al echipei noastre.

În vârstă de 45 de ani, fostul jucător de la FCM Bacău, Rapid, Steaua, Poli Timișoara, Universitatea Craiova sau FC Brașov, a colaborat cu Nicolae Constantin și la ACS Fotbal Comuna Recea, iar, ca antrenor, a mai lucrat la CS Buftea, Sporting Tr. Măgurele, Viitorul Domnești, FC Clinceni, Voința Crevedia și Carmen București.

Bun venit, Valentin Bădoi!”, a transmis Petrolul.

Tot astăzi, Petrolul l-a anunțat ca director sportiv pe un alt fost fotbalist echipei ploieștene, Claudiu Tudor.

Pentru postul de antrenor de portari, Petrolul negociază prelungirea contractului cu Cătălin Grigore.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 27 May. 2021, 18:05 Actualizat: 27 May. 2021, 18:12 Liga 2
Pe aceeași temă