După ani de zile în care nu a reușit să promoveze, sezonul 2021-2022 este unul de grație pentru Petrolul, care a urcat, în sfârșit, în Liga 1. Culmea, obiectivul a fost îndeplinit într-un an fotbalistic în care situația financiară nu a mai fost cu lapte și miere, așa cum s-a întâmplat în stagiunile trecute.
Tocmai din cauza problemelor cu banii, Nicolae Constantin a cerut asigurări pentru ca acestea să nu persiste și în Liga 1. Antrenorul Petrolului nu se gândește la sumele pe care le are de luat de la echipă, din restanțele adunate de-a lungul campionatului, ci vrea asigurări că bugetul va fi unul care să îi permită să performeze, în funcție de obiective, și în prima divizie.
Vrea stabilitate, plata salariilor către jucători, aducerea unor fotbaliști care să crească nivelul lotului. În caz contrar, surprinzător sau nu, Nicolae Constantin ar fi gata să plece de la Petrolul pentru că, așa cum a declarat, nu vrea să fie înjurat de fanii care l-au urcat la propriu, după promovare, după victoria cu Concordia Chiajna, pe garduri.
(N.r. – Până când mai aveţi contract cu Petrolul?) ”Încă un sezon, dar trebuie să vorbim serios zilele viitoare despre viitor. Nu mă refer la banii mei, nu m-au interesat prea mult.
Când am semnat, am şi transmis să treacă ce salariu sau prime doresc şi pornim treaba. Aş vrea să discutăm despre condiţiile de pregătire, plata la timp a salariilor, strategia de mercato, cine pleacă, cine vine.
Nu mă apuc să încep campionatul şi să mă trezesc că mă înjură lumea după trei etape că pierdem şi n-avem echipă competitivă.
(n.r. există chiar varianta să renunţaţi?) Există, da, dacă nu mă asigur de anumite garanţii pentru Liga 1”, a declarat Nicolae Constantin, pentru Playsport.
Nicolae Constantin este pregătit să plece de la Petrolul și dacă la club va veni un sponsor sau un partener privat important. Dacă oamenii care vor băga bani la echipă vor decide să meargă pe mâna altui antrenor, actualul ”principal” al Petrolului este decis să lase locul liber. Totul pentru binele echipei.
”De asemenea, în cazul în care vine un sponsor nou sau un partener puternic, voi pune deschis pe masă următoarea temă: ce aveţi de gând în privinţa antrenorului, pentru că nu-mi doresc să rămân la echipă doar în virtutea promovării.
Dacă şi-ar propune să lucreze cu alt tehnician, nu am nicio problemă. Dar dacă mergem împreună, vreau să existe încredere totală.
E doar un scenariu ce spun acum, dar cam acesta e felul în care mi-ar plăcea să judecăm lucrurile în această vară”, a mai declarat Constantin.
Un singur meci în Liga 2 mai are Petrolul în acest sezon, cu Unirea Slobozia, pe teren străin, duminică, de la ora 16:00. Apoi va începe pregătirile pentru abordarea stagiunii care vine, pentru Liga 1.
Trebuie menționat că Petrolul a avut un buget de sub un milion de euro în acest sezon, în care a reușit să promoveze în Liga 1. În anii trecuți, când a ratat obiectivul accederii în prima divizie, ploieștenii au avut și bugete mult mai mari de un milion de euro.
Foto: Alex Nicodim (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/galeria-petrolului-din-peluza-latina-a-explicat-coregrafia-afisata-la-meciul-in-care-s-a-obtinut-promovarea-in-liga-1-petrolul-a-ucis-campionatul-mesajul-pentru-adversa-19231030
https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-si-video-cum-s-a-sarbatorit-la-ploiesti-promovarea-petrolului-in-liga-1-spectatorii-au-invadat-terenul-de-joc-jucatorii-au-facut-baie-cu-apa-si-bere-19230776
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrecere-in-toata-regula-la-ploiesti-eugeniu-cebotaru-abia-s-a-facut-inteles-la-interviuri-care-a-fost-cel-mai-greu-moment-al-sezonului-pentru-veteranul-petrolului-19230768
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-tudor-imaginea-unui-om-fericit-dar-care-a-riscat-totul-mi-am-dorit-sa-plang-si-am-facut-o-mi-am-pus-viitorul-familiei-in-pericol-19230751
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nae-constantin-a-scris-istorie-la-petrolul-antrenorul-stie-sa-si-rada-a-facut-o-dupa-ce-a-promovat-in-liga-1-cu-petrolul-nici-eu-nu-mi-puneam-mari-sperante-nu-mai-mai-vorbesc-de-lume-19230678