Ovidiu Stângă (48 de ani), antrenorul echipei U Craiova 1948 SA, liderul Ligii 2 după 15 etape, l-a vizitat pe Adrian Mititelu (52 de ani) la închisoare și l-a pus la curent cu tot ceea ce se întâmplă în club.
Ovidiu Stângă a dezvăluit, acum, că a mers să îl viziteze pe patronul echipei ”FC U” Craiova la închisoare și a oferit vești despre starea acestuia. Antrenorul susține că Adrian Mititelu este în continuare optimist în ceea ce privește fotbalul.
”Am fost la închisoare la Adrian Mititelu! S-a transformat, efectiv, prin felul în care vede fotbalul acum. Am vorbit direct cu dumnealui, faţă în faţă. Am avut o întâlnire, la închisoare.
Pe această cale vreau să îi anunţ pe toţi suporterii, pe toți cei care erau curioşi, că este foarte pozitiv. Arată foarte, foarte bine Adrian Mititelu. M-am bucurat când l-am văzut aşa de pozitiv.
I-am şi spus că la club este mult, mult mai bine decât mă aşteptam. Totul pleacă de la cel care conduce echipa, de la patronul Mititelu. Am rămas surprins cât s-a dezvoltat clubul cu Mititelu. Îl ştiam, am lucrat cu el, dar acum modul cum a pus informaţia acumulată în slujba echipei, sunt uluit.
I-am şi spus asta. Mă bucur ca şi-a dat seama că micile detalii contează cel mai mult în fotbal. A investit în tineri şi a adus lângă ei jucători experimentaţi. A făcut un grup excelent, el, Mititelu. Ce realizează el la Craiova nu cred că există în toată România! Adrian o să facă o bază de pregătire cum nu este niciuna în România. Deja se lucrează la acest proiect.
Dacă am avut nevoie de ac de seringă, l-am avut în secunda următoare. Sau autocar la 5:00 dimineaţa, imediat s-a rezolvat. Organizare excelentă şi, mai ales financiar, să ai totul la dispoziţie. E totul uşor de realizat cu banii investiţi de Mititelu în club. Nu poţi să ceri jucătorilor fără să le dai. Dar dacă le dai totul, ei trebuie să ofere maximum în fiecare meci”, a spus Ovidiu Stângă, la Radio Sport 1.
”FC U” Craiova și-a încheiat, luni, stagiul de pregătire efectuat la Mogoșoaia.
În această iarnă, liderul Ligii 2 a disputat patru meciuri amicale și a înregistrat următoarele rezultate: 9-0 cu Kids Tâmpa Brașov (Liga 3), 5-2 cu Mostiștea Ulmu (Liga 3), 0-0 cu FC Voluntari 2 (Liga 3) și 0-1 cu CSM Slatina (Liga 2), acesta din urmă desfășurându-l la întoarcerea din cantonament.
Majoritatea jucătorilor Craiovei au avut liber până astăzi, când revin la antrenamente. Vor mai avea amicale cu CSM Reșița (6 februarie), la Reșița, și cu Pandurii Târgu Jiu (13 februarie).
Campionatul Ligii 2 se reia în jurul datei de 20 februarie, iar U Craiova 1948 SA ar trebui să întâlnească pe teren propriu echipa Turris Oltul Turnu Măgurele, care e aproape de retragerea din competiție, aceasta nereluându-și pregătirea și pierzând toți jucătorii.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-stanga-ii-linisteste-pe-fanii-echipei-fc-u-craiova-dupa-doua-meciuri-consecutive-fara-gol-marcat-promisiunile-antrenorului-dupa-perioada-mai-putin-convingatoare-19167885
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-invinsa-de-csm-slatina-la-finalul-cantonamentului-de-la-mogosoaia-ovidiu-stanga-n-a-contat-insa-pe-mai-multi-jucatori-19167655
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marian-stoenac-incantat-de-numirea-lui-ovidiu-stanga-la-fc-u-craiova-e-putin-diferit-e-altceva-cum-vede-lupta-pentru-promovare-si-ce-spune-despre-concurenta-ace-19167838