CSM Reșița a bătut palma cu un jucător cu mare experiență în fotbalul românesc, în special în prima ligă! Flavius Stoican a anunțat că sub comanda sa va ajunge, în viitorul apropiat, fundașul central Erico da Silva (34 de ani), ultima dată la UTA, de care s-a despărțit în vară.
UTA este clubul pentru care Erico da Silva a jucat cele mai multe meciuri în carieră, 81, perioadă în care a înscris șase goluri și a oferit două pase decisive.
Se pare că brazilianul nu a găsit alt angajament în SuperLiga României, iar astfel s-a înțeles cu CSM Reșița. Cu aproape 200 de meciuri în prima divizie de la noi, Erico da Silva este cu siguranță o lovitură pentru clubul din Valea Domanului, dar momentan nu are permisul de muncă valid.
Imediat ce va rezolva această problemă, brazilianul va face parte din lotul reșițenilor și va putea să joace în Liga 2, informație comunicată chiar de antrenorul Flavius Stoican.
Erico da Silva a mai jucat, în România, pentru Universitatea Cluj (iulie 2012 – februarie 2013), Pandurii Târgu Jiu (iulie 2013 – iulie 2017) și Astra (iulie 2017 – iulie 2019). Pentru UTA a evoluat în ultimii trei ani.
”Sunt doi jucători pe care noi îi dorim foarte tare. Vrem să semneze cu noi, deoarece sunt doi jucători care ne-ar ajuta foarte mult. Sunt pe punctul de a semna cu echipa noastră. Lui Erico da Silva, fiind extracomunitar, i-a expirat permisul de muncă, dar a depus toate actele și așteaptă răspuns pozitiv.
În momentul în care va veni acest răspuns, îl veți vedea pe teren și va face parte din lotul nostru”, a spus Flaviu Stoican, conform Caraș Online.
Al doilea jucător dorit de CSM Reșița, despre care a vorbit Stoican, este Damian Isac, ultima dată tot la UTA! Mijlocașul de 22 de ani, cu 42 de partide bifate la nivelul SuperLigii, a renunțat la banii pe care îi mai avea de încasat de la UTA, din restanțe salariale, și și-a reziliat contractul ce-l mai lega de ”Bătrâna Doamnă” până în vara anului 2024.
Devenind liber de contrat, Isac își poate alege oricând viitoarea echipă. Și după ce și-a încheiat acordul cu arădenii exista posibilitate ca Isac să ajungă la CSM Reșița, dar părțile nu s-au înțeles. Și acum clubul din Valea Domanului este interesat de serviciile fotbalistului, dar acesta a amânat să dea un răspuns, precizând că așteaptă oferte și mai bune, oferte chiar și din afara României.
Flavius Stoican a mizat pe Isac în una din partidele amicale disputate de CSM Reșița în pauza competițională, cu Universitatea Cluj, scor 1-2.
”Damian Isac încă are anumite semnale, nu știu dacă reale sau nu, de la echipe din străinătate. Eu sunt deschis și i-am transmis că important este să joace acolo unde este dorit. La echipa noastră Damian Isac este dorit de președinte, de antrenor, iar colegii l-au primit foarte bine.
Dacă ar ține cont de sfaturile mele, ar trebui să fie prezent în echipa noastră. Decizia este la el. Noi i-am oferit șansa de-a se antrena cu noi, este un jucător care are multe meciuri la Liga 1 și Liga 2 și cred că are potențial.
Acești doi jucători dacă ar veni la noi cu siguranță am arăta altfel!”, a mai spus Stoican.
Foto principal: CSM Reșița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-victorie-pe-final-cu-progresul-sparta-scor-1-0-in-etapa-10-de-liga-2-19289437
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-a-invins-cs-mioveni-scor-1-0-in-etapa-a-10-a-a-ligii-2-19289435
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-tunari-al-patrulea-rezultat-pozitiv-in-liga-2-1-1-cu-csm-resita-19289424
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dupa-cupa-romaniei-corvinul-a-invins-chindia-si-in-liga-2-19289354