CS Comunal Șelimbăr s-a testat cu Inter Stars Sibiu înaintea meciului cu FC Buzău. Concluziile trase de Eugen Beza

Marius ANGHEL 15 Nov. 2021, 20:07 Liga 2

La fel ca majoritatea echipelor din Liga 2, CS Comunal Șelimbăr a disputat în weekendul trecut un meci amical, în lipsa unui joc oficial din cauza întreruperii campionatului pe perioada în care naționalele au avut programate partide. Trupa antrenată de Eugen Beza a întâlnit pe teren propriu, la Avrig, liderul Ligii a 4-a Sibiu, Inter Stars 2020 Sibiu, o echipă nou-înființată și care este prezidată de Teodor Birț, fost conducător al FC Hermannstadt și șef al lui Beza.

3-0 a fost scorul în favoarea divizionarei secunde, care se pregătește de meciul cu FC Buzău, din etapa a 14-a a Ligii 2.

Eugen Beza, după amicalul cu Inter Stars Sibiu: ”O să ne ajute în perspectiva jocului cu Buzău”

CS Comunal Șelimbăr s-a cam chinuit, sâmbătă, în fața echipei clasate pe locul 1 în Liga a 4-a Sibiu, care în weekend a stat și ea, fiindcă în etapa a 11-a nu a avut meci, deoarece campionatul are un număr impar de cluburi înscrise în competiție. Formația șelimbăreană a deschis scorul în finalul primei reprize printr-un autogol, iar celelalte două reușite i-au aparținut veteranului Alexandru Curtea (foto jos), amândouă în final de joc.

Eugen Beza a avut cuvinte mari pentru echipa condusă de fostul său șef de la FC Hermannstadt. ”Am preferat un astfel de meci, pentru că eu cred că o să ne ajute în perspectiva jocului cu Buzău. Cred că ne-am îndeplinit obiectivele propuse. Am întâlnit un adversar bun de Liga a 4-a, după părerea mea, o echipă organizată, care poate juca oricând la Liga a 3-a. Una peste alta, scorul nu contează, important e că ne-am făcut antrenamentul și toată lumea e sănătoasă”, a spus Beza. Mai multe despre desfășurarea meciului de la Avrig a scris echipa din Sibiu pe pagina sa de Faceebok.

  • ”AFC Inter Stars 2020 Sibiu este un club sportiv care dorește să reînvie istoria celei mai iubite și titrate echipe din istoria Sibiului”, sună descrierea pe care și-a făcut-o singură echipa din Liga a 4-a Sibiu.

Antrenorul Șelimbărului, despre Vecerdea, Luca și Suciu

Printre jucătorii folosiți în acest amical, Șelimbărul neinformând asupra cel puțin primului ”11” folosit în acest test, s-a numărat și mijlocașul de 18 ani Ruben Vecerdea, aflat în lot, însă care în campionat n-a fost utilizat deloc.

”E un copil care a crescut foarte mult, un copil de care avem grijă. A progresat din punct de vedere tactic, e, oarecum, băgat într-un program de progresie a masei musculare. E un copil pe care noi ne bazăm, un copil care va primi minute”, a spus Beza, care a vorbit și despre cei doi jucători convocați de la CS Comunal Șelimbăr la naționala U20 a României, Alexandru Luca și Toni Suciu: ”Cred că rezultatele noastre, munca depusă au avut importanță în atenția lui Bogdan Lobonț. A fost la meci. Mă bucur foarte mult pentru clubul nostru, că are doi jucători acolo. Să sperăm că pe viitor apar și alții. Dar, cum am mai spus-o, e foarte important să gestionăm astfel de momente, pentru că sunt niște copii și o prezență pasageră la o convocare la echipa națională nu reprezintă foarte mult lucru, decât poate în plan personal, al fiecărui jucător.”

  • România U20, cu Suciu titular în atac și cu Luca introdus în ultimele minute, a încasat astăzi o nouă umilință în scurta sa existență de la înființare, 0-7 cu Italia U20. Zilele trecute, tricolorii conduși de Bogdan Lobonț au câștigat cu 2-1, la Voluntari, amicalul cu Polonia U20, în care Suciu a fost utilizat din primul minut, iar Luca a rămas pe bancă.

Pe ”terenul minat” de la Avrig ajunge FC Buzău

Pentru CS Comunal Șelimbăr urmează un meci greu pe teren propriu, cu FC Buzău (25 puncte), echipă clasată pe locul 5 în clasamentul Ligii 2 după 13 etape.

Partida din runda a 14-a a fost programată duminică, de la ora 11:30, la Avrig.

  • FC Buzău a disputat și ea sâmbătă un meci amical, cu un adversar care nu are nevoie de nicio prezentare. Trupa lui Cristian Pustai a întâlnit pe teren propriu Dinamo, în fața căreia a pierdut cu scorul de 2-3.

CS Comunal Șelimbăr vine după remiza de la Timișoara cu Poli (scor 1-1), este pe locul 11 în clasament, cu 18 puncte, iar pe teren propriu, în Liga 2, are un parcurs aproape excelent. Cel puțin în ultimele două jocuri, de la Avrig au plecat învinse formații de pe podium, Concordia Chiajna (0-1) și ”U” Cluj (2-4). Anterior, echipa antrenată de Eugen Beza a înregistrat următoarele rezultate în jocurile considerate pe teren propriu: 3-1 cu Brăila, 0-2 cu Ripensia, 1-0 cu Dunărea Călărași, 2-1 cu FC Brașov și 1-1 cu Astra.

Declarați oferită de Eugen Beza după amicalul cu Inter Starts Sibiu:

Foto și video: CS Comunal Șelimbăr

https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u20-sufera-o-noua-umilinta-italia-u20-n-a-avut-mila-de-tricolori-si-le-a-administrat-o-corectie-dura-19210019

https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-14-a-a-ligii-2-incepe-si-se-termina-cu-cate-un-derby-petrolul-concordia-respectiv-steaua-u-cluj-programul-si-meciurile-televizate-19209688

Marius ANGHEL 15 Nov. 2021, 20:07 Liga 2
Pe aceeași temă