România U20 a câștigat la limită amicalul cu Polonia U20. Doi jucători din Liga 2, Robert Mustacă și Darius Grosu, au fost decisivi în succesul de la Voluntari

Răzvan STÎNGĂ 11 Nov. 2021, 20:32 Liga 2
România U20 a câștigat la limită amicalul cu Polonia U20. Doi jucători din Liga 2, Robert Mustacă și Darius Grosu, au fost decisivi în succesul de la Voluntari

România U20 a câștigat partida amicală contra Poloniei U20 disputată joi, pe Stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari. Tricolorii pregătiți de Bogdan Lobonț s-au impus la limită, cu scorul de 2-1. Rezultatul la pauză a fost egal, 1-1, iar succesul a fost adus de fotbalistul Unirii Slobozia, Robert Mustacă.

Robert Mustacă a adus victoria în minutul 80, din lovitură liberă 

România U20 a deschis scorul în minutul 33, prin Eduard Radaslavescu, care a fost angajat de Darius Grosu. Jucătorul Metaloglobusului a recuperat un balon la centrul terenului și i-a pasat pe culoar jucătorului Farului, care a înscris cu un șut de jos de la marginea careului de 16 metri.

Tricolorii sub 20 de ani nu au terminat repriza în avantaj, întrucât Polonia U20 a restabilit egalitatea chiar înainte de pauză. Radaslavescu l-a faultat în careu pe Struski, iar același Struski a transformat lovitura de la 11 metri, în minutul 45+1. În partea a doua, scorul de egalitate s-a menținut până spre final, când a ieșit în evidență Robert Mustacă.

Jucătorul Unirii Slobozia a marcat în minutul 80, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri. Balonul a șters zidul polonezilor, iar portarul Tobiasz a fost păcălit de deviere. Astfel, România U20 a câștigat amicalul cu 2-1.

Bogdan Lobonț a utilizat cinci fotbaliști din Liga 2. Trei au fost integraliști 

Bogdan Lobonț a mizat în acest meci pe cinci dintre fotbaliștii pe care i-a convocat din Liga 2. Trei au fost integraliști, Darius Grosu (Metaloglobus), Robert Sălceanu (Dunărea Călărași) și Francisc Cristea (Politehnica Iași), în timp Toni Suciu (CS Comunal Șelimbăr) a fost înlocuit în minutul 69 cu Robert Mustacă (Unirea Slobozia).

România U20: Hindrich – Grosu, Bîrzu (Duțu, 79’), Buta, Sălceanu – Cristea, Perianu, Grameni (C) – Suciu (Mustacă, 69’), Radaslavescu (Pănoiu, 69’), Baiaram (Bani, 79’).
Rezerve neutilizate: Petre, Eftimie – Dumitru, Oprean, Luca, Văsălie, Giafer.

Polonia U20: Tobiasz – Radkowski (Szcześniak, 46’), 5. Łopata (C), Tkocz – Marczuk (Skibicki, 72’), Czyż, Struski (Kałuziński, 63’), Maćkowiak (Palacz, 63’) – Rosołek (Myszor, 63’), Mas (Turski, 72’), Pyrka (Śliwa, 16’).
Rezerve neutilizate: Dziekoński – Gerbowski, Kamiński, Hoyo-Kowalski, Biegański.

România U20 mai are o partidă amicală în această ultimă acțiune din 2021. Pe 15 noiembrie va juca în deplasare, în Italia, la Sassuolo, cu Italia U20.

Foto: FRF 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-14-a-a-ligii-2-incepe-si-se-termina-cu-cate-un-derby-petrolul-concordia-respectiv-steaua-u-cluj-programul-si-meciurile-televizate-19209688

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-a-aflat-cate-meciuri-sta-in-tribuna-dupa-eliminarea-din-jocul-cu-poli-iasi-in-care-au-fost-mai-multe-decizii-controversate-ale-arbitrilor-ce-suspendari-au-primit-coada-si-onea-19209685

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-l-a-pierdut-pe-andrei-macritchii-pentru-o-lunga-perioada-de-timp-clubul-timisorean-nu-disputa-niciun-amical-in-aceasta-pauza-19209680

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-alexandru-ciobanu-noul-antrenor-principal-al-echipei-viitorul-pandurii-19209652

 

 

Răzvan STÎNGĂ 11 Nov. 2021, 20:32 Liga 2
Pe aceeași temă