Corvinul Hunedoara a trecut, sâmbătă, la pas de nou-promovata în Liga 3 ACS Mediaș, pe teren propriu, pe stadionul ”Michael Klein”. Cu 5-1 s-a impus formația pregătită de Florin Maxim, care a ajuns în divizia secundă în această vară.
Hunedorenii nu au avut emoții în partida amicală, chiar dacă Maxim a schimbat aproape toată echipa la pauză. După primele 45 de minute conducea cu 2-0.
Corvinul nu le-a dat mari speranțe celor de la Mediaș, cărora le-a marcat primul gol încă din minutul 10. Sebastian Ion a deschis scorul, care l-a învins pe portar cu un lob din careu. Antonio Bradu putea mări apoi diferența, dar portarul advers a scos în ultimul moment șutul la colțul lung.
A avut și formația din Liga 3 ocaziile ei, prin Cosmin Zamfir și Adrian Cristian, dar a ieșit în evidență portarul Darius Roman. Desprinderea pe tabelă a venit în minutul 32, când a punctat atacantul Andrei Hergheligiu, cu o execuție din careu.
După pauză, Florin Maxim a schimbat, conform informațiilor oferite de Corvinul Hunedoara, aproape toți jucătorii care au început amicalul, dar echipa sa a continuat să atace. A făcut 3-0 Alexandru Neacșa, în minutul 48. El a reușit să profite de o eroare a portarului advers, a interceptat posesia și a trimis în poarta goală. Ulterior s-a făcut 3-1, pentru oaspeți punctând Denis Ursu, în minutul 53.
Scorul arăta o diferență considerabilă din minutul 64, când a punctat Marius Coman, dar și până atunci mai putea marca echipa din Hunedoara, având situații periculoase de a face 4-1 mai devreme.
Scorul final, 5-1 pentru Corvinul Hunedoara, a fost stabilit de Alexandru Iacob, marcator în minutul 89.
”Jucătorii sunt ok din punct de vedere fizic, nu sunt accidentări. A fost un joc bun, un test util, mai ales că am început antrenamentele după cantonament, de marți, miercuri am avut jocul la Curtici, a fost puțin solicitant. Aproape trei ore dus, trei ore întors, nu a fost ușor.
Joi am avut antrenament, vineri am avut antrenament, azi am avut joc. A fost puțin solicitant programul, dar băieții au trecut peste și ne mai rămâne să începem săptămâna viitoare la fel, pentru că duminica următoare vom debuta în Liga 2.
(N.r. – Corvinul a dat cinci goluri, dar mai putea marca) Nu știu dacă am fost relaxați, jucătorii au vrut să marcheze, cred că a fost de la căldură și oboseală. Faptul că ajungem în fața porții mă bucură, asta ne dă teme la antrenament, să vedem situațiile din care am marcat.
Puțin dezamăgit de golul primit, o lipsă de reacție, faza fixă putea fi evitată. Au mai fost apoi ceva nesincronizări, tot de la oboseală. Încă nu avem un prim 11 format, deși vreau să îi văd la antrenamente până în ultima zi pe jucători.
Ei fac echipa, noi îi trecem pe foaie și ei trebuie să dovedească faptul că vor, iar la ora meciului să fie inspirați, iar eu să aleg primul 11 și cei cinci care intră pe parcurs”.
Corvinul Hunedoara, în prima repriză: D. Roman – Lupușor, V. Lică, I. Pop, Ant. Manolache – Lupu, Bradu, M. Chindriș (cpt.), Al. Neacșa, Seb. Ion (Predică 40’) – Hergheligiu
Corvinul, în a doua repriză: Lefter – Flav. Iacob, Lică (Ad. Nicolae 65’), Elton da Silva, Velisar – T. Mitran, Al. Neacșa (Pocioian 65’), Antonov, Hrezdac, Nic. Pîrvulescu – M. Coman
Antrenor: Florin Maxim
ACS Mediaș: Ciuperceanu – Maxim, Avram (cpt.), A. Vlad, Tala – Hanzu, Trif, Tineiu, Bîrsan – Zamfir, Cîrstean
Au mai intrat: Pleşca – S. Bîrsan, Stan, Jica, Şerban, Ursu, Potor, Man, Hăşmăşan
Antrenor: Dumitru Solomon
https://www.youtube.com/watch?v=oPDdnbL1PHc
Corvinul Hunedoara a mai disputat șase jocuri amicale în această vară, întâlnind UTA (1-2), CSC Dumbrăvița (2-0), ACS Muscelul Câmpulung Elite (1-0), Campionii FC Argeș (4-1), CS Mioveni (0-0) și Frontiera Curtici (12-0).
În noul sezon de Liga 2, Corvinul Hunedoara va începe acasă, cu CSM Ceahlăul (duminică, 6 august, de la ora 12:00), iar ulterior, până în runda a 5-a, le va mai întâlni pe CSC Dumbrăvița, deplasare, FK Miercurea Ciuc, acasă, FC Brașov/Progresul Spartac, deplasare, și Concordia Chiajna, acasă.
Florin Maxim se așteaptă la un meci deschis cu CSM Ceahlăul, pe care a catalogat-o drept o echipă care împărtășește aceleași idei de joc precum Corvinul Hunedoara.
”Ne gândeam la program, jucătorii vor avea liber până luni. Avem o zi în plus, pentru că avem primul meci din Liga 2 duminica următoare. E bine, în Liga 2 zilele de disputare diferă, poți juca oricând, trebuie să ne obișnuim și cu lucrurile acestea, cu deplasările lungi, de aceea am și avut acel meci la Curtici.
Trebuie să ne adaptăm deplasărilor, orelor de disputare.
(N.r. – Despre meciul cu CSM Ceahlăul) Nu mă aștept la un meci închis, pentru că nici noi și nici ei, din ce informații am, nu se apără, au posesie, construiesc, la fel ca noi. Suntem două echipe nou-promovate, cred că va fi un meci bun, sper să ieșim noi învingători.
Băieții sunt bine, cu o săptămână înainte de startul campionatului e acea situație de autoconservare, să nu te accidentezi”, a mai spus Maxim.
Foto: Cătălin Crăciun / Corvinul Hunedoara
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-victorie-in-partida-amicala-cu-scm-zalau-19278377
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-victorie-in-amicalul-cu-csm-ramnicu-sarat-19278372
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-victorie-in-amicalul-cu-csm-slatina-19278359
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-pluseaza-in-ofensiva-cu-doi-jucatori-cu-meciuri-in-prima-liga-unul-prezentat-vine-de-la-fc-botosani-celalalt-a-fost-ultima-data-la-unirea-constanta-19278351
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-tas-liga-2-si-frf-19278277