Campionii FC Argeș a câștigat cu 3-1 amicalul disputat miercuri, la Craiova, cu Universitatea Craiova, ocupanta locului 2 în play-off-ul Ligii 1, în fața rezervelor oltenilor, după ce prima echipă a trecut ieri seară cu 2-1 de FC Botoșani. Însă băieții lui Ionuț Badea au avut în față jucători cu pretenții, care câștigă la echipa din Bănie salarii de 10-12 mii de euro pe lună, nu juniori şi debutanţi. La finalul întâlnirii desfășurate în cantonamentul din Lunca Jiului, antrenorul trupei piteștene a tras câteva scurte concluzii.
U Craiova a deschis scorul în minutul 11, prin Bogdan Vătăjelu, altădată căpitan al oltenilor, cu un şut violent, care a atins şi transversala. Argeșul a egalat printr-un gol de generic, un şut senzaţional al lui Andrei Prepeliţă, de la peste 30 de metri, care a scuturat vinclul lui Marinescu. Trupa alb-violetă a arătat bine în Bănie și a dominat jucătorii echipei care vrea să se bată la titlu în România. A fost activă în banda stângă, cu Şerbănică şi mai ales Blejdea, pentru ca în repriza a doua banda dreaptă să fie extrem de productivă. Argeşenii au solicitat şi două lovituri de pedeapsă, dar nu l-au înduplecat nici pe centralul partidei şi nici pe propriul antrenor, Ionuţ Badea, care le-a strigat să continue fazele şi să nu pună presiune pe arbitru.
În debutul reprizei secunde, Nini Popescu (48) a finalizat o fază construită de Buhăescu în dreapta, la care apărarea craioveană a fost făcută şah-mat. Piteştenii au mai avut şi alte ocazii de a marca, dar au mai făcut-o numai o dată, pe final, prin Ionuț Şerban (85), care a încheiat seria de şuturi la poarta lui Popescu.
După jocul amical de la Craiova, antrenorul Ionuț Badea a spus că speră ca jucătorii săi să continue în același ritm arătat cu Universitatea și în meciurile oficiale din play-off-ul Ligii 2. Argeșul începe mini-turneul de promovare de pe locul 4, la egalitate cu Petrolul și Rapid, la un punct sub CS Mioveni și Turris Oltul și la șase în spatele liderului UTA.
”Un prim meci amical în care am urmărit să avem continuitate și ritm. Pot spune că a fost un test util pentru ce urmează. Am folosit echipe mixte. Orice jucător poate fi titular. Lupta pe posturi rămâne în continuare deschisă. Primul 11 nu este făcut. Victoria dă valoare muncii făcute împreună și este consecința a ceea ce am făcut până acum. Pot spune că băieții au răspuns bine cerințelor mele. Aștept ca ei să aibă aceeași atitudine și determinare și în meciurile oficiale”, a spus citat de pagina oficială de Facebook a echipei argeșene, Ionuț Badea.
În amicalul cu U Craiova, Campionii FC Argeş s-a bazat pe următorii jucători: Ducan – Tofan, Deslandes, Leca, Şerbănică – Andr. Panait, Prepeliţă, N. Popescu, Blejdea – Rob. Grecu, Buhăescu. Au mai intrat după pauză: I. Şerban, I. Năstăsie, Brînzan, Oancea, Mirică, Rasoveanu, Turda, A. Popa, Muşat, Motroc.
Cel mai probabil, testul cu U Craiova va rămâne singurul pe care Campionii FC Argeș îl va desfășura înainte de startul play-off-ului, programat weekendul următor. Echipa piteșteană începe cu un meci în deplasare, la Turnu Măgurele, cu Turris Oltul, programat vineri, 3 iulie, de la ora 17:00.
Înregistrarea amicalului dintre U Craiova și Campionii FC Argeș poate fi urmărită în video-ul de mai jos:
Foto și video: Universitatea Craiova
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-si-apaticii-universitatea-craiova-trupa-lui-ionut-badea-a-surclasat-rezervele-lui-bergodi-in-amicalul-din-lunca-jiului-19136700
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-are-drept-legal-de-promovare-in-liga-1-pitestenii-au-primit-licenta-pentru-a-putea-ajunge-in-primul-esalon-alb-violetii-trebuie-sa-si-castige-acest-drept-si-pe-teren-19136405
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ionut-badea-vrea-un-start-ca-din-tun-pentru-arges-in-play-off-ar-fi-fantastic-daca-am-lua-sase-puncte-ce-avantaj-vede-pentru-echipa-sa-inaintea-meciului-cu-uta-bogdan-stoica-nu-st-19136068
https://liga2.prosport.ro/seria-1/azi-aflam-programul-meciurilor-play-off-ului-din-liga-2-frf-efectueaza-tragerea-la-sorti-la-ora-1200-19135977