Vasile Miriuță rămâne pe poziție la Chindia Târgoviște. Clubul, detalii despre situația financiară și stingerea litigiilor cu foștii jucători

Andrei PASCU 15 Oct. 2023, 17:20 Liga 2
Vasile Miriuță rămâne pe poziție la Chindia Târgoviște. Clubul, detalii despre situația financiară și stingerea litigiilor cu foștii jucători

Chindia Târgoviște trebuie să plătească datoriile către foștii jucători, după ce clubul a fost acționat pe cale legală. Așa se face că trebuie să achite sume mari de bani, iar în caz contrar are va avea, poate, de suferit și din punct de vedere sportiv.

Noul președinte al echipei din Liga 2, Lorin Petrescu, a dat asigurări că datoriile vor fi stinse până la finalul anului actual sau în prima lună din anul 2024.

Chindia Târgoviște va plăti datoriile către foștii jucători cel mai târziu în ianuarie 2024

Cert este că în acest moment, conform celor spuse de conducătorul clubului din Târgoviște, plățile către stat au fost făcute, iar jucătorii actuali și stafful tehnic au achitate salariile la zi.

După cum Liga2.ro a scris zilele trecute, printre fotbaliștii care au de primit bani de la Chindia Târgoviște se numără și Cristian Neguț, Deian Boldor, Andrei Blejdea, Denis Dumitrașcu și Tiberiu Căpușă.

Sumele nu sunt deloc unele mici, mai ales că vin din perioada în care Chindia Târgoviște evolua în SuperLiga României, când remunerațiile erau mult mai mari decât acum. De exemplu, numai Căpușă are de primit aproape cinci salarii.

Ne dorim promovarea, nu s-a schimbat cu nimic obiectivul chiar dacă a plecat Andrei Cordoș. Vrem să fim mai uniți, să promovăm. Avem și problema plăților către anumiți jucători, plățile către finanțe au fost făcute, datoria s-a stins. Urmează până la cel târziu finalul anului să plătim salariile restante către jucători.

Mai sunt câteva procese cu câțiva foști jucători, dar salariile către actualii jucători și către actualul staff au fost plătite, suntem la zi. Situația e, din punctul meu de vedere, stabilă. Ce a fost din urmă, asta este, le luăm pas cu pas, în decembrie – ianuarie vom fi la zi cu toate plățile”, a spus președintele Chindiei Târgoviște la Sport Total FM.

Chindia Târgoviște continuă cu Vasile Miriuță, conform președintelui Lorin Petrescu

Opt este locul ocupat de Chindia Târgoviște în Liga 2 după nouă etape, cu 13 puncte acumulate, cu unul mai mult decât locul 9, Concordia Chiajna. După pauza competițională, Chindia va evolua pe terenul Corvinului Hunedoara, în cadrul etapei a 10-a.

Chiar dacă au fost ceva schimbări în structurile de conducere ale formației din Târgoviște, Vasile Miriuță pare că nu va fi victima anumitor jocuri, ale eventualelor modificări pe care noii conducători le-ar putea face. Chiar dacă a venit la echipă la cerința fostului președinte, Andrei Cordoș, Vasile Miriuță va fi lăsat să continue.

Cel puțin asta a declarat președintele Lorin Petrescu, care a precizat că acordul antrenorului va fi respectat:

”Nu avem de ce să îl dăm afară pe Vasile Miriuță, are un contract, o clauză, trebuie să fim în primele șase echipe. Dacă facem un meci bun la Corvinul, suntem sus. Punctele sunt importante, până acum nu am făcut cele mai bune meciuri, dar ne dorim să nu mai greșim, vrem o energie mai bună la echipă, să fim uniți, să fim o echipă”.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Chindia Târgoviște

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-a-pierdut-amicalul-cu-cfr-cluj-19288742

https://liga2.prosport.ro/seria-1/casian-soare-s-a-accidentat-in-amicalul-hermannstadt-selimbar-19288737

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-si-cfc-arges-au-remizat-intr-un-amical-jucat-la-targoviste-19288703

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dupa-u-craiova-viitorul-pandurii-a-avut-amical-si-cu-turceni-19288692

https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-nemultumit-de-ultimele-jocuri-ale-concordiei-chiajna-19288683

Andrei PASCU 15 Oct. 2023, 17:20 Liga 2
Pe aceeași temă