Concordia Chiajna a mai perfectat un transfer, al optulea în această vară. Dorin Codrea, liber după ce i-a expirat contractul cu ASU Politehnica Timișoara, a semnat un acord pe doi ani cu echipa ilfoveană.
Codrea a fost anunțat, ieri, oficial ca plecat de la ASU Poli, iar astăzi a fost prezentat ca noul jucător al echipei din Chiajna.
Mijlocașul timișorean de 24 de ani a evoluat în sezonul trecut în 26 de meciuri pentru ASU Poli, 22 ca titular, în care a înscris 3 goluri. A fost unul dintre jucătorii de bază ai formației bănățene, la care revenise în decembrie 2019, după ce a mai jucat în alb-violet și între anii 2013-2016, când echipa era în Liga 4 și mai apoi în Liga 3.
”Clubul nostru a ajuns, astăzi, la un acord cu Dorin Codrea, jucătorul în vârstă de 24 de ani semnând un contract valabil pentru următoarele două sezoane competiționale.
Cel mai nou jucător din lotul condus de Claudiu Niculescu evoluează pe postul de mijlocaș, iar ultima echipă la care a evoluat a fost ASU Poli Timișoara. Alte echipe pe la care a mai trecut în carieră au fost ACS Poli Timișoara, CSC Dumbrăvița, Millenium Giarmata și LPS Banatul. În tricoul Politehnicii, Dorin a fost antrenat chiar de vărul său Paul Codrea, fost internațional.
Dorin Codrea reprezintă al optulea transfer realizat de Concordia Chiajna în această vară, după Valentin Balint (atacant), Marius Aldescu (portar), Alexandru Silveanu (portar), Adrian Voicu (atacant), Nini Popescu (mijlocaș), Raul Palmes (fundaș) și Marian Anghelina (mijlocaș).
Mult succes în tricoul “vulturilor” verzi!”, a anunțat Concordia Chiajna pe site-ul oficial.
În vara trecută, de la ASU Poli la Concordia trecea și fundașul Alexandru Cherecheș, încă prezent în lotul ilfovenilor.
Odată cu aducerea lui Codrea, trupa din Chiajna a ajuns la opt achiziții prezentate în mod oficial pentru noul sezon de Liga 2, care va începe la 31 iulie. Cu trupa antrenată de Claudiu Niculescu au mai semnat Marian Anghelina (mijlocaș, ex U Craiova 1948 SA), Nini Popescu (mijlocaș, ex CSM Reșița), Raul Palmeș (fundaș, ex FK Csikszereda), Adrian Voicu (atacant, ex U Craiova 1948 SA), Marius Aldescu (portar, ex Pandurii), Alexandru Silveanu (portar, ex Astra 2) și Valentin Balint (atacant, ex Petrolul).
Totodată, echipa ilfoveană a obținut împrumutul în continuare de la U Craiova al fundașului Florin Borța.
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-putin-mai-bine-ca-viitorul-pandurii-dar-tot-infrangere-la-scor-cu-fcsb-hamza-younes-a-inscris-din-nou-tot-din-din-penalty-19190987
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-continua-campania-agresiva-pe-piata-transferurilor-si-a-adus-inca-trei-fotbalisti-un-fost-atacant-de-la-petrolul-si-doi-portari-sub-comanda-lui-claudiu-niculescu-19189561
https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-poli-a-ajuns-la-zece-plecari-din-lotul-de-jucatori-vesti-deloc-grozave-pentru-antrenorul-dorin-toma-19190913