Cazuri de coronavirus la ASU Politehnica? Clubul și-a suspendat antrenamentele. Cei doi jucători suspecți a fi infectați cu COVID-19 și reacție oficială | EXCLUSIV

Anda DELIU 23 Jul. 2020, 11:30 Liga 2
Cazuri de coronavirus la ASU Politehnica? Clubul și-a suspendat antrenamentele. Cei doi jucători suspecți a fi infectați cu COVID-19 și reacție oficială | EXCLUSIV

ASU Politehnica are probleme în perioada pandemiei, chiar în săptămâna în care avea programat un amical cu CS Hunedoara. Clubul timișorean a anunțat că din cauza faptului că doi jucători s-au simțit rău a decis să suspende antrenamentele primei echipe! Fotbaliștii vor fi retestați împotriva COVID-19.

Echipa alb-violetă s-a testat o dată cu teste moleculare pentru coronavirus. Reamintim că ASU Poli, prin vocea directorului de imagine Sebastian Novovic, a refuzat să răspundă la întrebarea în ce zi s-au făcut testetele. Acum, antrenamentele sunt oprite.

”Politehnica Timișoara a luat hotărârea de a suspenda temporar antrenamentele primei echipe. Măsura este menită să protejeze componenţii lotului după ce timp de două zile doi jucători ai alb-violeţilor au acuzat o stare de rău. Astfel, şedinţele de pregătire au fost oprite de miercuri, inclusiv, şi vor fi reluate dacă rezultatele următorului test pentru depistarea noului coronavirus vor permite acest lucru.
Reamintim că echipa noastră efectuase o primă testare în baza protocolului medical stabilit de Federaţia Română de Fotbal, rezultatele au fost negative pentru cei 34 de membri, jucători şi componenţi ai staff-ului clubului. A doua testare va fi efectuată cât mai curând posibil, conform aceluiași protocol”, transmite clubul timișorean prin intermediul site-ului oficial.

Mario Contra și Raul Vidrășan sunt suspecți de COVID-19

Din informațiile Liga2.ro, cei doi jucători care se simt rău sunt portarul Mario Contra (20 de ani, 6 meciuri jucate în sezonul ”înghețat”) și mijlocașul Raul Vidrăsan (21 de ani, 11 meciuri jucate în sezonul ”înghețat”). Fotbaliștii ar avea febră și stări de rău.

”Da, Mario și Raul. Nu neapărat că s-au simțit rău, dar au, așa, o stare mai ciudată. Doar Mario are și febră, Raul nu. Acum, în perioada aceasta, oricine se sperie și de la o răceală. Noi sperăm să nu fie nimic. Marți a fost ultimul antrenament. Am oprit antrenamentele până vom repeta testele. Primele teste le-am făcut săptămâna trecută”, a spus antrenorul Octavian Benga pentru Liga2.ro.

Focare de coronavirus în județul Timiș

Trebuie spus că întrebarea zilei efecturării testului avea importanță, întrucât se știe că un om poate să aibă virusul, iar în primele zile, testele să iasă negative. Cu atât mai mult cu cât situația din Timiș e complicată, iar fotbaliștii s-au antrenat aproape două săptămâni fără niciun test și fără a fi cantonați!

Județul Timiș și-a activat recent și spitalul de campanie de pe Stadionul CFR, întrucât sunt tot mai mulți bolnavi. Focare există la o fabrică de procesare a cărnii din Timișoara, dar și în localități precum Gottlob sau Făget, oraș de unde este originar Sergiu Popovici, mijlocașul echipei ASU Poli.

Zilele trecute, rezultate pozitive la coronavirus au primit și echipele din Liga 3 Foresta Suceava și Progresul Spartac, aceasta din urmă urmând să joace la începutul lunii august barajul de promovare în Liga 2. În Liga 1, toată echipa lui Dinamo a intrat în carantină pentru două săptămâni, din cauza multiplelor rezultate pozitive primite în ultimele zile, iar CFR Cluj și U Craiova au și ele cazuri de COVID.

Amicalul cu CS Hunedoara, amânat

UPDATE:Clubul timișorean a anunțat, ulterior, că amicalul programat iniţial sâmbătă, 25 iulie, pe arena ”Ştiinţa”, cu CS Hunedoara a fost amânat. ”Data acestui joc va fi stabilită după ce jucătorii echipei noastre vor primi rezultatele următoarei etape de testare pentru depistarea noului coronavirus”, a transmis ASU Politehnica.

Foto: Politehnica Timișoara

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-doar-7-cluburi-din-20-au-obtinut-din-prima-certificarea-pentru-noul-sezon-de-liga-2-printre-echipele-cu-probleme-se-numara-u-cluj-asu-poli-sau-fc-u-cra-19139868

https://liga2.prosport.ro/liga-3/exclusiv-probleme-la-progresul-spartac-inainte-de-barajul-cu-csm-slatina-bucurestenii-au-doua-cazuri-de-covid-19-in-lot-si-activitatea-echipei-e-momentan-suspendata-19140435

https://liga2.prosport.ro/liga-3/probleme-pentru-foresta-suceava-echipa-antrenata-de-dorin-goian-isi-suspenda-activitatea-dupa-ce-trei-jucatori-au-iesit-pozitiv-la-testarea-covid-19-19140246

Anda DELIU 23 Jul. 2020, 11:30 Liga 2
Pe aceeași temă