„Aștept o ofertă concretă de la Farul”

03 Jul. 2010, 11:55 Bursa transferurilor

După ce, pe 25 iunie, antrenorul
Petre Grigoraș avusese o întâlnire cu Giani Nedelcu, patronul
Farului, în vederea unei eventuale reveniri pe banca „marinarilor”,
întâlnire rămasă fără niciun rezultat, joi seară, după șase zile,
tehnicianul a fost contactat din nou, de data aceasta de
reprezentanți ai administrației locale constănțene. Subiectul,
același, preluarea echipei. Grigoraș agreează o revenire la Farul,
dar spune că așteaptă o ofertă concretă, pe marginea căreia să se
trateze.

„A fost simplă
discuție, în care mi s-a transmis că sunt dorit antrenorul Farului,
în noul proiect care s-ar demara. Însă aștept și o propunere
concretă, pe care să o analizez și să pot lua o decizie. Chiar dacă
iubesc Farul și toată lumea știe că am fost alături de echipă și la
bine, și la greu, sunt antrenor profesionist și din această meserie
îmi câștig existența. Nu pot face muncă patriotică, pentru că nu
mai sunt la 20 de ani. Am, totuși, 215 meciuri în Liga 1 ca
antrenor. Dacă va fi o propunere serioasă, voi alege, și cu
sufletul, dar și din punct de vedere financiar, pentru că mai am și
alte oferte. Prima a fost echipa din Bacău, cu care am și discutat,
dar sunt solicitat și din altă parte”
, a declarat
Petre Grigoraș. Tehnicianul era vineri în județul Bacău, unde își
construiește o casă.

Cristinel Dragomir, vicepreședinte
al Consiliului Județean Constanța, a declarat că Grigoraș va primi
un răspuns ferm luni, 5 iulie, când „expiră termenul pe
care patronii Farului l-au primit pentru a scăpa de datoriile
actuale, administrația locală implicându-se doar dacă se pornește
de la zero, fără probleme financiare”.

„Cu Farul vechi nu
putem colabora”

Deși în rândul suporterilor
domnește optimismul, pentru că, se susține, Farul ar fi bătut palma
cu autoritățile locale, rămânând doar ca, luni, să se facă anunțul
oficial, Dragomir a spus, vineri, că situația încă nu e rezolvată
pe de-a-ntregul. Fanii vorbesc de un club pe acțiuni, cu largă
participare.

„Noi suntem interesați
să sprijinim clubul, dar FC Farul încă nu și-a rezolvat problema
datoriilor, către terți, furnizori și jucători. Am discutat cu
Giani Nedelcu și i-am spus că ne băgăm doar dacă aduc clubul la
zero, pentru că nu avem atâția bani, încât să acoperim și
datoriile. Am transmis clar aceasta acum două săptămâni, iar
termenul expiră luni. Dacă, până luni, situația nu își găsește
rezolvarea, va fi greu apoi să mai facem ceva, pentru că nu mai e
timp să ne organizăm. Am înțeles că patronii actuali vor să facă o
nouă societate, FC Farul 1920, situație în care discutăm. Cu Farul
vechi însă, cu datorii, nu putem să colaborăm. În ultimul timp, am
purtat mai multe discuții, și cu firme din Constanța care
intenționează să se implice, pentru că noi venim mai mult ca un
garant. În privința băncii tehnice, vrem să începem cu Grigoraș
antrenor. Am vorbit cu el joi, dar nu putem să-i dăm un răspuns
ferm decât după ce vedem dacă se va porni la drum. Oricum, în
situația în care se află clubul actualmente, bugetul va fi unul de
menținere, pentru primul an, dar suma poate crește, în funcție de
cât de multe societăți ar veni lângă echipă”
, a spus
Dragomir.

Întâlnirea de
duminică

Lucrurile s-ar putea lămuri
definitiv duminică, 4 iulie, când, cu ocazia petrecerii de la un
botez care se desfășoară la Constanța, reprezentanții autorităților
locale ar avea ocazia să discute din nou cu patronii Farului, pe
care i-au invitat la eveniment.

Sursa: cugetliber.ro

03 Jul. 2010, 11:55 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă