CSM Unirea Alba Iulia face tot ce poate pentru a promova din Liga 3 în Liga 2, iar recent a mai anunțat o mutare! Clasată pe locul 1 în Seria 7 a Ligii 3, echipa din Alba Iulia a reușit să îl convingă pe portarul Răzvan Ducan să semneze!
În vârstă de 25 de ani, el a fost legitimat ultima dată la Farul Constanța, în SuperLiga României, dar în prima parte a acestui sezon nu a apucat să apere pentru clubul de la malul mării.
În sezonul 2019-2020, Răzvan Ducan a evoluat în Liga 2, fiind titularul echipei Campionii FC Argeș, pentru care a apărat în 20 de meciuri. După promovarea în prima divizie cu piteștenii, Ducan a fost rechemat la FCSB, club de care aparținea la acel moment.
Au urmat alte împrumuturi de la actuala campioană a României, la Turris Oltul Turnu Măgurele și CS Mioveni, iar în ianuarie 2023 FCSB l-a cedat definitiv, la FC Botoșani.

După doar un an și jumătate la formația din Moldova, el a făcut pasul la Farul Constanța, la care a fost legitimat până acum, când a ajuns la CSM Unirea Alba Iulia.
În cariera sa de până acum, Ducan se poate lăuda cu peste 50 de meciuri la nivelul primei ligi din România, dar și cu peste 20 de apariții în Liga 2.
Conform informațiilor oferite de CSM Unirea Alba Iulia, Ducan a semnat până la finalul acestui sezon, dar cu prelungire automată a contractului dacă echipa promovează din Liga 3 în Liga 2:
”CSM Unirea Alba Iulia anunță transferul portarului Răzvan Ducan!
Goalkeeper-ul în vârstă de 25 de ani a semnat un contract valabil până la 30.06.2026, cu opțiune de prelungire automată pe încă un sezon în cazul promovării în Liga 2.
Echipe la care a evoluat:
• FCSB (juniori și prima echipă)
• Turris Turnu Măgurele
• FC Argeș
• CS Mioveni
• FC Botoșani
• Farul Constanța
Bine ai venit la Alba Iulia, Răzvan! Mult succes în tricoul Unirii!”

În privința achizițiilor făcute de CSM Unirea Alba Iulia până acum, la echipă au mai ajuns Mateo Miclăuș (17 ani, mijlocaș ofensiv, împrumutat del a CFR Cluj), Andreas Mihaiu (27 de ani, extremă dreapta, ex CSM Slatina). La jumătatea lunii ianuarie, CSM Unirea Alba Iulia anunțat că îi are în lot pe David Berar (2008, fundaș dreapta, UTA), Răzvan Forgaci (2007, atacant, Avântul Reghin), Răzvan Moldovan (2007, fundaș dreapta, Ripensia) și David Dăscălu (2007, mijlocaș, Ripensia), dar nu este clar dacă vor rămâne sau nu în lot pentru partea a doua a sezonului de Liga 3.
Până acum a plecat Andrei Alexandru Pop (28 de ani, atacant).
CSM Unirea Alba Iulia a decis să efectueze un stagiu de pregătire în afara României, în Turcia, în Antalya, în această iarnă. Clasată pe locul 1 în Seria 7 a Ligii 3, echipa din Alba Iulia a făcut a efectuat stagiul de pregătire pentru 10 zile, în perioada 3-13 februarie, unde a dsiputat trei meciuri amicale.
Le-a întâlnit pe FC Toktogul (scor 1-2), FC Neftchi Kochkor-Ata (scor 1-1) și Brabrand FC (scor 2-2).
Dragoș Militaru a tras concluziile cantonamentului din Turcia:
”Cantonamentul a decurs foarte bine, am avut condiții foarte bune pentru a ne pregăti și a juca trei meciuri bune și foarte utile pentru noi în această perioadă.
În cele trei meciuri am încercat să oferim jucătorilor minute aproximativ egale, pentru a putea lua cele mai bune decizii odată cu prima etapă din 2026.
Am întâlnit adversari în primele două meciuri peste nivelul nostru, dar eu zic că am făcut două meciuri foarte bune, iar în al treilea joc un adversar apropiat de noi ca nivel, meci în care am ratat foarte multe ocazii.
Cred că ne-am atins multe dintre obiectivele propuse, atât din punct de vedere tehnic, tactic și fizic pentru acest cantonament, dar mai ales două lucruri foarte importante: 11 zile cu antrenamente și meciuri pe terenuri de iarbă naturală, iar al doilea lucru – toți băieții sunt fără nicio problemă medicală după aceste zile încărcate.
Este un progres în înțelegerea a ceea ce vrem să jucăm și sunt sigur că, odată cu meciurile oficiale, echipa o să arate foarte bine.
Pentru următoarele două săptămâni până la începutul sezonului îmi doresc să putem continua pregătirea și în țară pe terenuri de iarbă, băieții să fie la fel de receptivi și serioși la antrenamente, precum și să începem să punem accent, odată cu ultimul meci amical, și pe rezultat, lucru care până acum nu a fost obiectivul cel mai important.
La nivelul transferurilor, dacă mai există vreun jucător liber de contract care ne poate ajuta și pe care clubul și-l poate permite, ne-am bucura. Dar, deocamdată, lotul cu care lucrăm este unul consistent și nu cred că mai pot apărea modificări, cum de altfel nu au fost decât două veniri de jucători în această iarnă, plus portarul Ducan venit în ultimul moment.
Încredere, unitate, consistență și luptă până la final trebuie să fie cuvintele care să ne caracterizeze în următoarele 3-4 luni de zile.”

Formația din Liga 3, pregătită de Dragoș Militaru, a cedat în primul amical al iernii. A întâlnit o formație din divizia secundă, pe CSC Șelimbăr, dar în fața căreia a pierdut cu 0-2. Apoi, a remizat cu liderul Ligii 2, Corvinul Hunedoara, scor 1-1.
Foto: Răzvan Păsărică și Flaviu Buboi (Sport Pictures), CSM Unirea Alba Iulia