Aerostar Bacău, echipă declarată de Federația Română de Fotbal promovată în Liga 2 din Seria 1 a Ligii 3, după ”înghețarea” campionatului pe fondul pandemiei COVID-19, se alătură formațiilor care își doresc o ligă secundă cu două serii în ediția 2020/2021. Gruparea băcăuană și-a depus dosarul pentru obținerea certificării, însă are dubii dacă se va înscrie în următorul sezon de Liga 2 din cauza problemelor financiare, bugetul fiind afectat serios de pandemie.
Președintele clubului Aerostar, Doru Damaschin, încearcă în această perioadă să stabilească un buget pentru noul sezon fotbalistic, pentru a vedea la ce nivel s-ar putea continua. Consideră că o Liga a 2-a cu două serii, fie și pentru un sezon, de tranziție după această pandemie, ar putea fi un format în care trupa băcăuană să se poată înscrie.
”Calculele noastre economice au fost și sunt date peste cap de această criză la nivel mondial care-și pune deja amprenta. Prin urmare, trebuie să cumpănim foarte bine orice pas. Depunem eforturi consistente pentru a construi un buget care să ne permită prezența în Liga a 2-a. Numai că prezența noastră în eșalonul secund depinde de ceea ce va decide FRF legat de sistemul competițional. Concret, noi milităm pentru un campionat cu două serii. La urma-urmei, poate fi și un campionat de tranziție”, a declarat Doru Damaschin pentru Deșteptarea.
Acesta a și argumentat de ce optează pentru un astfel de sistem pentru eșalonul secund: ”Într-un campionat cu două serii, cheltuielile cluburilor s-ar reduce în mod consistent pentru că ar fi la mijloc mai puține jocuri. 44 de meciuri, câte ar presupune un sistem cu o singură serie, constituie un cuantum foarte greu de susținut financiar în actuala conjunctură. Federația ar trebui să țină cont de acest aspect. Așteptăm cu mare interes ce se va hotărî în acest sens. Și, din câte am înțeles, nu suntem singurii.”
Până când FRF va anunța în mod oficial cum va decide să se desfășoare următorul sezon de Liga 2 în care ar trebui să se înscrie, teoretic, 23 de cluburi, Aerostar Bacău încearcă să obțină finanțare și din partea autorităților locale, dar și de la alți sponsori.
Chiar ieri, miercuri, Doru Damaschin a avut o întrevedere în acest sens cu primarul Cosmin Necula. ”Am discutat cu domnul primar Necula pe marginea încheierii unui parteneriat între Consiliul Local și echipa de fotbal Aerostar. A rămas să ne revedem zilele următoare, iar, între timp, compartimentul juridic al primăriei să analizeze găsirea unei soluții viabile referitoare la acest gen de parteneriat. Ne punem speranțe în autoritățile locale, așa cum ne punem speranțe și în sprijinul oamenilor de afaceri pe care i-am contactat în ultima perioadă. Până la urmă, echipa de fotbal a Aerostarului nu reprezintă doar societatea comercială cu același nume, ci întreaga comunitate băcăuană. Avem o echipă tânără, de mare perspectivă și ar fi păcat să ratăm această oportunitate de a participa la un nivel valoric superior. Cu atât mai mult cu cât Aerostar nu este doar singura echipă a Bacăului aflată în Liga a 2-a, ci și unica din Moldova”, a spus Damaschin pentru Deșteptarea.
Regiunea Moldova nu a avut în acest sezon nicio reprezentantă la nivelul campionatului Ligii 2. Dacă Aerostar decide să nu se înscrie în noua ediție, iar Poli Iași, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării din Liga 1, își îndeplinește obiectivul, atunci Moldova va rămâne fără reprezentantă în eșalonul secund pentru un al doilea an consecutiv, lucru nemaiîntâmplat până acum.
Aerostar Bacău a picat din Liga 2 în vara anului trecut, după un sezon petrecut la acest nivel. A terminat pe locul 17 din 20, cu 38 de puncte acumulate în 38 de meciuri, la șase puncte sub linia care asigura menținerea.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-cu-una-sau-doua-serii-in-editia-2020-2021-scenariile-analizate-de-frf-cea-mai-mare-problema-privind-reorganizarea-si-pasul-inapoi-19135946
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-campionatul-ligii-3-a-fost-inghetat-decizia-frf-in-privinta-retrogradatelor-si-promovatelor-doua-echipe-au-fost-deja-desemnate-campioane-si-trimise-in-liga-2-19132196
https://liga2.prosport.ro/seria-1/aerostar-bacau-nu-e-sigura-de-prezenta-in-noua-editia-a-ligii-2-insa-si-a-depus-dosarul-de-certificare-19134915
https://liga2.prosport.ro/liga-3/declarata-direct-promovata-in-liga-2-aerostar-bacau-anunta-ca-are-mari-probleme-financiare-si-ca-ia-in-calcul-neinscrierea-in-editia-viitoare-a-esalonului-secund-ce-asteapta-de-la-frf-si-cand-va-lua-19132389