Metaloglobus București a obținut o victorie la scor în penultimul ei amical programat în această perioadă de pregătire de iarnă.
Sâmbătă, 11 februarie, echipa antrenată de Eusebiu Tudor a trecut cu 5-1 pe teren propriu de Agricola Borcea, formație din Liga 3 preluată în această iarnă de fostul ”student” Viorel Ferfelea și care a bifat mai multe achiziții interesante pentru nivelul fotbalistic în care activează.
Cele două echipe s-au mai întâlnit și în data de 21 ianuarie, când au remizat la scorul de 2-2.
A fost 4-0 la pauză pentru echipa bucureșteană, cu Adrian Sîrbu drept omul reprizei. Mijlocașul de 18 ani a înscris de nu mai puțin de trei ori. Prima dată a făcut-o în minutul 12, după ce a interceptat o minge centrată din stânga, pe care a șutat-o frumos din interiorul careului la colțul lung. În minutul 20 reușea deja ”dubla”, când a punctat cu latul tot din interiorul careului, servit după o acțiune pe dreapta a lui Pătlăgică. Ultimul său gol în acest joc a venit în minutul 37, când a finalizat de la circa 11 metri o minge centrată din corner și respinsă până la el.
În minutul 26, pentru 3-0, a înscris și Dragoș Huiban, dintr-o fază asemănătoare cu cea de la golul doi al jocului.
În partea secundă, cei care au marcat primii au fost călărășenii aflați pe locul 9 în Seria a 3-a a Ligii 3. Vasile Mihai ”Ciubuc”, una dintre achizițiile Agricolei, a punctat pentru 1-4 cu o execuție în stilul caracteristic, frumoasă. A tras de la circa 20 de metri, iar mingea ușor deviată s-a dus în minutul 77 direct în vinclu, fără speranțe pentru al treilea portar al Metaloglobusului, Andrei Dragomir.
Scorul final a fost stabilit în minutul 89 de sârbul Milos Zukanovic. Enache a avut o acțiune individuală pe stânga, în care a driblat trei-patru adversari, a scos mingea în fața porții, de unde Zukanovic a îndeplinit o simplă formalitate.
Metaloglobus: Nedelcovici – Pătlăgică, Chatziterzoglu, Cazan, Sin, Rob. Neacșu, Andr. Răuță, Chiorean, Rz. Milea, Huiban, Ad. Sîrbu
În repriza a doua au evoluat: Andr. Dragomir – Caramalău, Al. Enache, Zukanovic, Sava, Al. Gheorghe, Zakir, Honciu, Mitwali, Mihart, Goge, Ciuciulete
Pentru Metaloglobus, în a doua repriză a evoluat și cea mai recentă achiziție a sa din această iarnă, a cincea.
După Georgian Honciu (mijlocaș, Gloria Buzău), Aurelian Ciuciulete (mijlocaș, Unirea Constanța), Alexandru Enache (mijlocaș, Unirea Constanța) și Răzvan Milea (mijlocaș, Poli Timișoara), cu echipa prezidată de Marius Burcă a semnat vineri și Ianis Mihart, mijlocaș de 18 ani care vine de la Ripensia.
Orginar din Drobeta Turnu Severin, fiul lui Cornel Mihart, fost fundaș la Dinamo, Inter Sibiu, Astra, Petrolul sau Jiul Petroșani, a semnat cu echipa din Pantelimon un contract valabil până la vară, cu opțiune de prelungire.
În prima parte a sezonului, Mihart junior a evoluat în 11 meciuri din Liga 2 pentru Ripensia, timp de 539 de minute, pentru care a înscris și un gol, în 4-0 cu Unirea Constanța.
Altfel, Metaloglobus a mai disputat în această perioadă de pregătire de iarnă cinci amicale, cu Agricola Borcea (Liga 3, scor 2-2), Petrolul Ploiești (SuperLiga, scor 2-2), CSM Alexandria (Liga 3, scor 5-0), Steaua (Liga 2, scor 0-1) și Unirea Slobozia (Liga 2, scor 2-0).
Până la reluarea campionatului, în ultimul weekend din luna februarie, Metaloglobus mai are stabilit încă un amical, cu Gloria Buzău, la data de 18 februarie, pe stadionul trupei din Crâng.
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-iesit-invingatoare-din-amicalul-cu-ripensia-unul-in-care-n-au-lipsit-scanteile-jucatorii-au-sarit-la-bataie-19260242
https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-a-intrecut-unirea-slobozia-intr-un-amical-disputat-la-buftea-partida-a-beneficiat-si-de-arbitraj-var-19260009
https://liga2.prosport.ro/liga-3/viorel-ferfelea-la-adus-la-agricola-borcea-pe-raul-ciupe-19259879
https://liga2.prosport.ro/liga-3/viorel-ferfelea-antrenor-in-liga-3-la-agricola-borcea-19259698