Arbitru din Liga 2, făcut praf de un club din Liga 3! ”Vom apela la toate căile posibile pentru a fi pedepsit. Arată-ne mare arbitru unde a fost 11 m? Să-ți fie rușine!”

Andrei PASCU 17 Oct. 2023, 19:25 Liga 3

Un nou scandal de arbitraj în Liga 3, în urma etapei a 8-a. Minerul Ocna Dej a decis, la fel ca Dacia Unirea Brăila, să facă sesizare la Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor în urma partidei cu CSM Olimpia Satu Mare, de sâmbătă. Jocul a avut loc în Seria 10, iar oaspeții au acuzat penalty-ul primit de gazde în minutul 90.

Întâlnirea s-a terminat la egalitate, în urma loviturii de pedeapsă dictată de arbitrul central Andrei Baciu (Botoşani), aflat în locul de Liga 2.

Minerul Ocna Dej acuză arbitrajul din partida cu CSM Olimpia Satu Mare

Toate golurile partidei dintre CSM Olimpia Satu Mare și Minerul Ocna Dej s-au marcat în repriza secundă. A deschis scorul echipa din Satu Mare, în minutul 65, prin Adrian Micaș, iar apoi oaspeții au marcat de două ori. Au punctat după minutul 80, prin Rareș Babiciu (84) și Raul Vitan (87), dar trei minute mai târziu CSM Olimpia Satu Mare a primit lovitura de pedeapsă în cauză.

Decizia luată de ”centralul” Andrei Baciu a fost contestată de stafful tehnic și de jucătorii echipei Minerul Ocna Dej, dar hotărârea nu a fost întoarsă și Adrian Șter a transformat de la punctul cu var.

Fosta Someșul Dej îl ironizează pe Andrei Baciu și anunță că depune memoriu împotriva arbitrului

În urma partidei, clubul oaspete, fost Someșul Dej, nu s-a putut abține să nu reacționeze în mediul online și să nu meargă la comisii pentru ca arbitrul central să fie pedepsit și să nu mai fie delegat. Au fost cuvinte dure prin care Minerul Ocna Dej a anunțat hotărârea. De altfel, echipa finanțată de Vicențiu Știr se remarcă mai mereu prin deciziile prin care le ia.

Viciere de rezultat stimabile arbitru de Liga a II-a, Baciu Andrei !!!
Vom depune memoriu la comisie și vom apela la toate căile posibile pentru a fi pedepsit. Arată-ne mare arbitru unde a fost 11 m ????? Jucătorii de la Olimpia Satu Mare au căzut peste jucătorul nostru și mingea era total în alta parte, te-ai bucurat imens când ai văzut ca au căzut sa poți da lovitura de la 11 m, era și normal ca să-ți poți bate joc de munca noastră, noi conducând cu 2-1 în minutul 90. Sunt convin ca ai primit nota de trecere la fel cum a primit și Mihai Motan la noi acasă după alta viciere de rezultat.
P.S. Domnilor arbitri nu ma puteți voi tot suspenda cât eu voi tot comenta greșelile voite împotriva echipei mele și nu ma voi lăsa pana nu voi fi arbitrat corect !
V-am respecta și vă respect, rog același lucru din partea dumneavoastră, nimic mai mult. Mulțumesc”, a transmis Minerul Ocna Dej, după care a revenit cu altă postare. A prezentat chiar și faza penalty-ului acordat de arbitru și imaginile îi dau dreptate.

Acuzații grave pentru arbitrul Andrei Baciu: ”Sunt convins că ai primit notă de trecere, la fel cum a primit și Mihai Motan la noi acasă, după altă viciere de rezultat”

Deși Andrei Baciu se afla foarte aproape de fază, ”contactul” fiind chiar în aria sa vizuală, a decis să arate punctul cu var. Nu pare a fi contact la nivelul picioarelor între jucători, dar nici o ținere care, conform regulamentului, să indice acordarea unei lovituri de la 11 metri. A fost, mai degrabă, o ținere reciprocă.

Viciere de rezultat stimabile arbitru de Liga a II-a, Baciu Andrei !!!

Vom depune memoriu la comisie și vom apela la toate căile posibile pentru a fi pedepsit. Arată-ne mare arbitru unde a fost 11 m ????? Jucătorii de la Olimpia Satu Mare au căzut peste jucătorul nostru și mingea era total în alta parte, te-ai bucurat imens când ai văzut ca au căzut sa poți da lovitura de la 11 m, era și normal ca să-ți poți bate joc de munca noastră, noi conducând cu 2-1 în minutul 90. Sunt convin ca ai primit nota de trecere la fel cum a primit și Mihai Motan la noi acasă după alta viciere de rezultat.

P.S. Domnilor arbitri nu ma puteți voi tot suspenda cât eu voi tot comenta greșelile voite împotriva echipei mele și nu ma voi lăsa pana nu voi fi arbitrat corect !

V-am respecta și vă respect, rog același lucru din partea dumneavoastră, nimic mai mult. Mulțumesc”, a postat imediat după meci Minerul Ocna Dej, după care a revenit cu altă postare. A prezentat chiar și faza penalty-ului acordat de arbitru și imaginile îi dau dreptate.

Deși Andrei Baciu se afla foarte aproape de fază, ”contactul” fiind chiar în aria sa vizuală, a decis să arate punctul cu var. Nu pare a fi contact la nivelul picioarelor între jucători, dar nici o ținere care, conform regulamentului, să indice acordarea unei lovituri de la 11 metri.

Stimabile domn Baciu Andrei, erai chiar în careu , îți trimit filmarea ca probabil erai cu gândul în altă parte nu la joc, erai concentrat doar să cadă cineva în careu să poți acorda lovitura de gratie , doar era minutul 90 și noi conduceam cu 2-1 !!!

Am trimis la comisie toate probele, sper să fi suspendat cât mai multe etape

Să-ți fie rușine !!!”, a mai notat Minerul Ocna Dej.

  • Observator de arbitri la acest joc a fost Ioan Onicaș din Zalău, președinte al Federației de Minifotbal din România!
  • În acest sezon 2023-2024, Andrei Baciu, arbitru din lotul de Liga 2, a condus două meciuri în Liga 2, șase în Liga 3 și câte unul în Cupa României, Cupa României Fotbal Feminin și Liga de Tineret.

Cum stau Minerul Ocna Dej și CSM Olimpia Satu Mare în Seria 10 din Liga 3

Minerul Ocna Dej este pe locul 7 în Seria 10 a Ligii 3, cu 9 puncte după opt meciuri, în timp ce CSM Olimpia Satu Mare se clasează pe poziția a 3-a, cu 13 puncte.

În runda a 9-a de Liga 3, Minerul Ocna Dej va juca acasă, contra Lotus Băile Felix (locul 2, 17 puncte), iar CSM Olimpia Satu Mare va întâlni SCM Zalău (locul 1, 21 de puncte), în deplasare.

  • Altfel, săptămâna trecută, în plin campionat, Minerul Ocna Dej a anunțat despărțirea de portarul Bogdan Moga (28 de ani), fost goalkeeper la FCM Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu, Luceafărul Oradea, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și FK Miercurea Ciuc.

Foto: Plastilina Foto / CSM Olimpia Satu Mare
Video: Minerul Ocna Dej

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-bacau-are-un-nou-manager-la-sectia-de-fotbal-19288833

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-pelici-va-antrena-in-liga-3-unirea-alba-iulia-19288812

https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u19-la-un-punct-de-calificarea-la-turul-de-elita-19288788

https://liga2.prosport.ro/liga-3/rezultate-si-marcatori-meciuri-etapa-8-liga-3-19288576

https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-nu-a-justificat-900-000-de-lei-jucatorii-au-restante-19288593

https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u19-start-cu-egal-in-calificarile-euro-0-0-cu-finlanda-u19-19288537

https://liga2.prosport.ro/liga-4/video-de-senzatie-se-intampla-in-romania-arbitrul-a-oprit-meciul-si-a-poftit-dupa-gard-antrenorul-si-jucatorii-daca-vor-continua-sa-manance-seminte-si-sa-fumeze-pe-banca-de-rezerv-19287566

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-l-a-motivat-pe-andrei-baciu-sa-continue-in-arbitraj-19278673

Andrei PASCU 17 Oct. 2023, 19:25 Liga 3
Pe aceeași temă