Andrei Baciu, arbitrul bătut la Frumușica, sat din județul Botoșani, ajuns între timp în lotul de Liga 2, a vorbit despre clipele de groază prin care a trecut la un meci care a avut loc în urmă cu 12 ani.
Baciu a devenit cunoscut la nivel național la vârsta de 17 ani, după ce a fost bătut de mai mulți jucători ai echipei Gloria Frumușica, din Liga a 5-a Botoșani, fiindcă a anulat un gol al gazdelor în momentul în care Dante Botoșani conducea cu 4-0. Acum, la 12 ani distanță, a vorbit despre drama prin care a trecut atunci.
Andrei Baciu nu a renunțat la arbitraj, iar în prezent este ”central” în Liga 2, fiind și cel mai bine poziționat cavaler al fluierului din județul Botoșani. Mai mult, Baciu este inginer diplomat de profesie și doctorand în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității ”Gheorghe Asachi” din Iași.
”Da, am avut un început de drum destul de abrupt. La primul joc la care am fost delegat ca asistent am avut parte de o neprezentare. La 7 zile distanță am avut o a doua delegare, la un derby local, în Liga 5, FC Flămânzi – Gloria Frumușica, disputat la Frumușica. Jocul s-a disputat în martie, când vremea este destul de schimbătoare, iar terenul a fost acoperit cu un strat de zăpadă. Arbitrul acelui joc, Luca Valentin, a alunecat pe zăpada care s-a topit, iar eu am intrat la centru, prin minutul 60. După aproximativ 10 minute am acordat o lovitură de pedeapsă pentru echipa gazdă, jocul având loc pe terenul echipei considerată a fi oaspete, și un cartonaș galben. Imediat am fost înconjurat de 10 jucători, de oficiali, de cine mai era pe margine, unii să mă intimideze, alții să îi calmeze pe cei inflamați. Toate astea în timp ce eu nu înțelegeam ce se întâmplă, de ce e lumea atât de încordată și de ce crede cineva că ar putea schimba decizia unui arbitru prin proteste vehemente”, a povestit Baciu pentru topbt.ro.
Baciu a vorbit și despre momentul în care a fost agresat de mai mulți fotbaliști din Liga a 5-a. ”Un astfel de eveniment are asupra oricui, mai ales a unui adolescent de 17 ani, niște efecte. Personal am preferat să văd partea plină a paharului, oricât ar fi fost ea de subțire, să mă folosesc de impactul media pe care l-a avut acel incident, în sensul că toată lumea a înțeles că nu am o abordare negociabilă asupra Legilor Jocului, că sunt dispus la orice tip de sacrificiu pentru a apăra legile. Mai mult decât atât, am folosit tot acest val de răutate pe post de combustibil pentru a-mi alimenta visurile și speranțele că voi reuși să promovez, să ajung la un nivel cât mai ridicat, unde astfel de gesturi nu își vor mai avea locul.
Nu s-a pus problema în niciun moment să renunț. Chiar dacă cei din familia mea mi-ar fi sugerat, chiar și subtil o astfel de idee, ea ar fi fost respinsă din start. Tatăl meu a fost martor la eveniment, doar că s-a aflat pe partea cealaltă a terenului, nu a putut să intervină în niciun fel. Pentru el probabil a fost cel mai dureros, să îți vezi copilul lovit de un grup de jucători, iar tu să fii legat, practic, de mâini și de picioare. Perspectiva aceasta nu cred că e prea plăcută pentru un părinte”, a mai spus Baciu, conform sursei citate mai sus.
Primul meci la nivel național, la seniori, al lui Andrei Baciu ca arbitru central a avut loc în data de 17 aprilie 2015, în partida Petrotub Roman – FK Miercurea Ciuc 1-2, în campionatul Liga 3 ediția 2014-2015.
Prima convocare la centrul unui joc din Liga 2 a avut loc la 2 martie 2019, în sezonul 2018-2019, când a condus CS Mioveni – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-2.
În ediția 2022-2023 a condus 7 jocuri în Liga 2, 16 în Liga 3, dar și altele în diverse competiții organizate de FRF. În total a avut 42 de partide în care a fost arbitru central în sezonul trecut, atât la nivel de seniori, cât și la juniori.
Articol scris de Gabi Marin
Foto: Adi Berger și Răzvan Păsărică / SportPictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cinci-fotbalisti-romani-din-liga-2-au-mers-in-spania-pentru-a-juca-la-echipa-unui-milionar-prieten-cu-giovanni-becali-cum-au-fost-ademeniti-cat-au-primit-si-cum-totul-s-a-transformat-intr-o-excursie-19278643
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ca-la-noi-la-nimeni-liga-2-din-romania-versus-structurile-esaloanelor-secunde-din-celelalte-tari-care-apartin-de-uefa-sub-lupa-lui-razvan-toma-19277899
https://liga2.prosport.ro/liga-4/un-antrenor-din-alba-iulia-face-voluntariat-in-tanzania-din-dragoste-de-fotbal-si-de-copii-face-parte-dintr-un-grup-de-20-de-romani-printre-care-este-si-un-fost-presedinte-al-politehnicii-iasi-19277587