Dacian Nastai se poate întoarce repede în antrenorat, la nici o lună după ce contractul cu Unirea Dej a fost rupt, după un început de Liga 2 destul de slab. Antrenorul de 50 de ani este dorit de echipa CSM Olimpia Satu Mare, din orașul natal.
Formația interesată de serviciile antrenorului se clasează pe locul 3 în Seria 10 din Liga 3, iar zilele trecute s-a despărțit de Florin Fabian.
CSM Olimpia Satu Mare vrea să numească un antrenor cu experiență în Liga 2 și poate mai mult de atât, fiind interesată, pe lângă Dacian Nastai, și de alți ”tehnicieni” importanți. Conform Dincolo de Sport, conducerea îl vizează, printre alții, și pe Alin Minteuan, la rândul său liber de contract.
Ultima dată, Minteuan a fost sub contract cu CFR Cluj, iar în perioada ianuarie 2022 – iunie 2023 a fost ”secund” al fostei campioane a României, în mandatul lui Dan Petrescu. Ca ”principal”, el le-a pregătit pe CFR Cluj 2, Sportul Șimleu Silvaniei, Unirea Dej și CSM Reșița.
În urma evoluției modeste din prima parte a sezonului regular de Liga 2, în care Unirea Dej a acumulat 7 puncte în nouă etape și se afla pe locul 18 din 20, clubul din județul Cluj a decis înlocuirea antrenorului principal Dacian Nastai. Între timp a fost numit și înlocuitorul acestuia, Dragoș Militaru.
Cu Dacian Nastai antrenor, Unirea Dej a înregistrat în campionat două victorii, 1-0 cu CSM Alexandria și 2-1 la CSM Slatina, un egal, 0-0 cu Unirea Slobozia, și șase înfrângeri, 0-2 la CSC Șelimbăr, 2-6 cu Steaua, 2-4 cu Gloria Buzău, 0-2 la CFC Argeș, 0-1 la Ceahlăul și 0-1 cu CSC Dumbrăvița.
Dacian Nastai a antrenat sezonul trecut Unirea Constanța, în Liga 2, echipă cu care a retrogradat în Liga 3. A mai pregătit, de-a lungul anilor, și Olimpia Satu Mare, Someșul Satu Mare, Sportul Șimleu Silvaniei, Luceafărul Oradea, dar a lucrat și la Academia FCSB și a pregătit formația secundă a “roș-albaștrilor”, precum și echipa U19 a bucureștenilor.
Nastai a avut în 2003 rolul de referent zonal al FRF în Ardeal, dar a ocupat și poziția de analist video în stafful lui Mihai Teja la prima echipă a FCSB-ului.
CSM Olimpia Satu Mare este pe locul 3 în Seria 10 din Liga 3, cu 17 puncte, la o lungime de locul 2, Lotus Băile Felix, și la opt puncte de locul 1, SCM Zalău. A înregistrat patru victorii, cinci egaluri și un eșec, având un golaveraj de 16 goluri marcate și 12 primite.
În runda a 10-a a învins Crişul Sântandrei, scor 2-1, iar în etapa a 11-a va întâlni Sănătatea Cluj, pe teren propriu, ocupanta locului 5, cu 13 puncte.
Foto: Flaviu Buboi, Sebastian Tătaru (Mediafax Foto) și Unirea Dej
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/miercuri-se-joaca-5-meciuri-din-etapa-2-a-grupelor-cupei-romaniei-19290939
https://liga2.prosport.ro/liga-3/alexandru-pelici-si-a-inceput-mandatul-la-unirea-alba-iulia-19290959
https://liga2.prosport.ro/liga-3/adrian-szabo-a-ajuns-la-kids-tampa-brasov-19290949
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/primele-trei-meciuri-din-etapa-2-a-grupelor-cupei-romaniei-19290778
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/progresul-pecica-primeste-vizita-celor-de-la-fc-hermannstadt-in-cupa-romaniei-19290890