Liga 4 Hunedoara și-a desemnat echipa campioană. Gloria Geoagiu a terminat pe locul 1 în Final Four și va lupta pentru Liga 3 cu locul 1 din Timiș

Andrei PASCU 17 May. 2023, 18:23 Liga 4
Liga 4 Hunedoara și-a desemnat echipa campioană. Gloria Geoagiu a terminat pe locul 1 în Final Four și va lupta pentru Liga 3 cu locul 1 din Timiș

AJF Hunedoara și-a desemnat campioana din Liga 4 și echipa care va juca în barajul pentru promovarea în Liga 3. Deja, Gloria Geoagiu și-a asigurat titlul în Final Four-ul întrecerii, având cinci puncte avans față de locul 2, Viitorul Minerul Lupeni, când mai este o singură etapă de disputat.

Gloria Geoagiu, campioană în Liga 4 Hunedoara. Va reprezenta județul în barajul pentru Liga 3

Viitorul Minerul Lupeni, locul 2, nu are drept de promovare în Liga 3, iar avansul față de locurile 3 și 4, Dacia Orăștie și Corvinul Hunedoara 2, este de 15 puncte, respectiv 18 puncte. Weekendul trecut, în etapa a 5-a a Final Four-ului, a reușit Gloria Geoagiu să își asigure titlul de campioană, după ce a trecut cu 3-1 chiar de Viitorul Minerul Lupeni.

Final Four-ul Ligii 4 Hunedoara este format din cele mai bune patru echipe de la finalul sezonului regular, care a adunat la start 11 formații. După cele 20 de etape programate, pe locul 1 a terminat Minerul Lupeni, 50 de puncte, pe 2 s-a clasat Gloria Geoagiu, 48 de puncte, iar pe 3 și pe 4 au terminat Dacia Orăștie și Corvinul Hunedoara 2, cu 41, respectiv 35 de puncte.

Gloria Geoagiu va întâlni campioana din Liga 4 Timiș

Situația s-a schimbat în grupa pentru desemnarea campioanei, unde Gloria Geoagiu și-a asigurat titlul deja și va evolua în barajul pentru Liga 3 cu campioana județului Timiș, unde pe locul 1, cu șase etape rămase de jucat, se află CSC Peciu Nou, cu 86 de puncte. Pe 2 se clasează CSM Lugoj, 82 de puncte, iar pe 3 se situează CS Sînandrei Carani, cu 77 de puncte.

Printre județele care și-au mai desemnat până în acest moment campioanele în Liga 4 se numără Teleorman (Rapid Buzescu), Galați (Voința Cudalbi), Cluj (Arieşul Mihai Viteazu), Suceava (Viitorul Liteni), Mehedinți (Recolta Dănceu) și Constanța (Axiopolis Cernavodă).

Meciurile stabilite de FRF prin tragere la sorți, pe regiuni, între campioanele din Liga 4 (17 iunie / 24 iunie):

  • Regiunea 1: Bacău – Neamț, Botoșani – Suceava (Viitorul Liteni), Vaslui – Iași
  • Regiunea 2: Sălaj – Satu Mare, Bihor – Cluj (Arieşul Mihai Viteazu), Maramureș – Bistrița-Năsăud
  • Regiunea 3: Alba – Covasna, Harghita – Sibiu, Mureș – Brașov
  • Regiunea 4: Mehedinți (Recolta Dănceu) – Arad, Hunedoara – Timiș, Gorj – Caraș-Severin
  • Regiunea 5: Teleorman (Rapid Buzescu) – Vâlcea, Olt – Argeș, Dâmbovița – Dolj
  • Regiunea 6: Ilfov – Călărași, Ialomița – Giurgiu, București – Prahova
  • Regiunea 7: Tulcea – Buzău, Brăila – Galați (Voința Cudalbi), Vrancea – Constanța (Axiopolis Cernavodă)

Foto: Gloria Geoagiu

https://liga2.prosport.ro/liga-4/petre-grigoras-ataca-promovarea-in-liga-3-e-campion-in-liga-4-constanta-si-va-disputa-barajul-alaturi-de-axiopolis-cernavoda-19270941

https://liga2.prosport.ro/liga-4/recolta-danceu-si-a-pastrat-titlul-la-mehedinti-si-va-avea-o-noua-misiune-imposibila-impotriva-reprezentantei-aradului-pentru-promovarea-in-liga-3-19270816

https://liga2.prosport.ro/liga-3/kse-targu-secuiesc-si-cs-ocna-mures-au-retrogradat-din-liga-3-19270752

https://liga2.prosport.ro/liga-4/viitorul-liteni-campioana-in-liga-4-suceava-19270397

https://liga2.prosport.ro/liga-4/campioana-din-liga-4-cluj-ariesul-mihai-viteazu-19270126

 

 

 

 

 

 

 

Andrei PASCU 17 May. 2023, 18:23 Liga 4
Pe aceeași temă