Încă patru echipe au retrogradat matematic din Liga 3 în acest sezon. Toate erau nou-intrate în campionat

Marius ANGHEL 23 Apr. 2025, 12:00 Liga 3
Încă patru echipe au retrogradat matematic din Liga 3 în acest sezon. Toate erau nou-intrate în campionat

Rezultatele înregistrate în etapa a 5-a a play-out-ului Ligii 3, ediția 2024-2025, au determinat alte patru echipe care au retrogradat matematic în Liga 4. S-a ajuns, astfel, la șase poziții retrogradabile ocupate dintr-un total de 19.

Ceahlăul Piatra Neamț 2 (Seria 1), CSM Fetești (Seria 3), ACS Sport Team (Seria 5) și ACSM Codlea (Seria 7) sunt cele patru formații care au retrogradat din puncte de vedere sportiv.

Acestea le urmează pe Ciucaș Tărlungeni, din Seria 6, care a bifat această contraperformanță după trei etape din play-out, și Sporting Roșiori, din Seria 4, retrogradată după patru etape din partea a doua a sezonului.

Ceahlăul 2 a retrogradat din Liga 3 după doar un sezon de la promovare

ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 2 a promovat în vara trecută în Liga 3 în calitate de campioană a județului Neamț, chiar dacă putea fi înscrisă direct în Liga 3, din postura de echipă secundă a clubului din Piatra Neamț, activ cu prima echipă în Liga 2. În baraj a trecut de Sportul Oneşti, după 3-0 acasă și 1-2 în deplasare.

Echipa a doua a Ceahlăului a fost ciuca bătăilor în acest sezon de Liga 3. În sezonul regular a acumulat 8 puncte în 18 meciuri, din două victorii și două remize, iar în play-out a înregistrat, până acum, cinci eșecuri în tot atâtea partide disputate.

Vineri, 18 aprilie, a cedat cu scorul de 0-2 la Șomuz Fălticeni, a rămas față de aceasta la 17 puncte în spate, astfel că a retrogradat matematic, în condițiile în care mai sunt doar cinci jocuri de disputat în play-out, deci mai sunt 15 puncte la bătaie pentru fiecare echipă.

  • Ceahlăul 2 ocupă locul 6, ultimul, în play-out-ul Seriei 1, cu 8 puncte, iar imediat deasupra sa se află ACS USV Iași, cu 16 puncte, și ea aflată pe loc retrogradabil, dar care încă mai are șanse de salvare.

În condițiile în care Ceahlăul și-a asigurat locul în Liga 2 și în sezonul următor, clubul poate solicita federației să-i reprimească echipa secundă și în noul sezon de Liga 3, în cazul în care vor fi locuri vacante.

Și CSM Fetești se întoarce în Liga 4 după doar un sezon

Tot o nou-promovată în Liga 3 care retrogradează după primul sezon este și CSM Fetești. Echipa din județul Ialomița a trecut în baraj de Venus Independenţa (4-0 în deplasare și 1-3 acasă).

În sezonul regular, Feteștiul a acumulat doar 4 puncte în 18 jocuri, dintr-o victorie și o remiză, în timp e în play-out a înregistrat o victorie și două remize în cele cinci meciuri disputate până acum.

Cu 9 puncte acumulate în acest sezon, CSM Fetești este ultima, pe locul 6, în play-out-ul Seriei a 3-a, la 15 puncte față de ultimul loc care asigură menținerea în Liga 3, ocupat de CS Axiopolis Cernavodă (24 puncte).

Runda trecută, CSM Fetești a pierdut cu scorul de 0-4 în deplasare la Gloria Băneasa (locul 2, 36 puncte).

Liga 3, o pălărie mult prea mare pentru ACS Sport Team

ACS Sport Team a apărut în Liga 3 la începutul actualului sezon, înscrisă ca echipă de seniori a clubului care până atunci avusese principara formație în Liga de Tineret.

Nu a făcut față la acest nivel, drept dovadă doar cele 6 puncte acumulate până acum, în 23 de meciuri. Toate punctele le-a obținut în sezonul regular, dintr-o victorie și trei remize. În play-out-ul Seriei 5 are cinci înfrângeri în tot atâtea partide desfășurate.

În ultima rundă a cedat cu scorul de 1-6 în deplasare la FC Pucioasa, rămânând față de aceasta și CS Păulești, ocupantele locurilor 3 și 4, la 20 de puncte în spate. Pe celălalte loc retrogradabil se află Flacăra Moreni, cu 18 puncte în plus față de Sport Team.

ACSM Codlea, una dintre cele trei echipe invitate de FRF în Liga 3, după ce nu au reușit promovarea, care a au dezamăgit

ACSM Codlea nu s-a descurcat nici ea la nivel de Liga 3, la primul său sezon după accederea în acest eșalon fotbalistic. Este a doua cea mai modestă din tot campionatul dacă privim către punctele acumulate până acum. Doar 5 puncte a strâns în decurs de 23 de partide.

În sezonul regular, clubul din județul Brașov a acumulat puncte dintr-o victorie și un egal, în 18 partide, iar în play-out-ul Seriei 7 a scos doar un egal în cinci jocuri.

În runda trecută a cedat cu scorul de 0-3 în deplasare la Unirea Dej (locul 4), față de care a rămas la 20 de puncte în spate, bifând, astfel, retrogradarea matematică.

ACSM Codlea nici măcar nu a reușit să promoveze în Liga 3 în vară, cedând în barajul disputat cu ACS CIL Blaj (1-2 acasă și 1-1 în deplasare), echipă care activează tot în Seria 7 și care a acumultat 29 de puncte până acum. Codlea a fost invitată de FRF în competiție, la fel ca CSL Ștefăneștii de Jos și Minerul Lupeni, alte campioane județene care n-au reușit să promoveze pe teren. Acestea două au reușit să se califice chiar în play-off, iar Lupeniul are șanse să ajungă în baraj de promovare în Liga 2.

  • În ordinea crescătoare, echipele cu cele mai puține puncte acumulate în acest sezon de Liga 3 sunt: Ciucaș Tărlungeni (Seria 6 – 2 puncte), ACSM Codlea (Seria 7 – 5 puncte), ACS Sport Team (Seria 5 – 6 puncte), Sporting Roșiori (Seria 4 – 7 puncte), Ceahlăul 2 (Seria 1 – 8 puncte), CSM Fetești (Seria 3 – 9 puncte) și ACS Diosig (Seria 10 – 9 puncte).
  • Dintre lanternele roșii ale Ligii 3, cele mai multe puncte acumulate au Gilortul Târgu Cărbuneşti (Seria 8 – 18 puncte), Dacia Unirea Brăila (Seria 2 – 17 puncte) și Avântul Periam (Seria 9 – 14 puncte).

Din sezonul următor, 2025-2026, Liga 3 trece la un format cu 96 de echipe la start, în loc de 100, dar și opt serii în loc de zece!

Foto: ACSM Ceahlăul Piatra NeamțCSM FeteștiACS Sport Team și ACSM Codlea

Marius ANGHEL 23 Apr. 2025, 12:00 Liga 3
Pe aceeași temă