Dan Roman (38 de ani), ultima dată antrenor secund la Unirea Dej, a fost prezentat oficial de o nouă echipă.
Fostul atacant din prima ligă a fost numit manager tehnic la Minerul Ocna Dej, formație din Seria 10 a Ligii 3, care la finalul anului trecut anunța ratarea obiectivului dorit pentru acest sezon și renunța la antrenor și la o mulțime de jucători, prin care se număra și jucătorul-președinte executiv, chiar ginerele patronului.
Dan Roman revine, practic, în Liga 3, unde a mai activat în sezoanele trecute la Viitorul Cluj și CS Ocna Mureș. Fiindcă nu avea licența necesară, Roman a stat pe banca tehnică în calitate de jucător. Sub comanda lui, trupa din județul Alba a ajuns, în sezonul trecut, până în faza grupelor Cupei României, unde a învins prim-divizionara Chindia (1-0) și a remizat cu U Craiova (1-1). Însă, pe de altă parte, în campionat, echipa din Ocna Mureș a avut rezultate modeste și a retrogradat de pe ultimul loc al Seriei a 9-a.
Ulterior, din iunie 2023 și până la începutul lunii noiembrie a ocupat poziția de antrenor secund în stafful lui Dacian Nastai la Unirea Dej sau antrenor interimar, de unde a plecat odată cu instalarea ca ”principal” a lui Dragoș Miliraru.
Acum, fostul atacant al echipelor CFR Cluj, Gloria Bistrița, Forex Brașov, CSM Râmnicu Vâlcea, FCM Târgu Mureș, Gaz Metan Mediaș, FC Botoșani, UTA, FC Hermannstadt și Sănătatea Cluj a fost numit manager tehnic la Minerul Ocna Dej, clasată pe locul 7 din 10 în Seria a 10-a a Ligii 3!
”Venim cu o veste importantă atât pentru susținătorii echipei noastre, cât și pentru toți pasionații de fotbal.
Dan Roman este noul Manager Tehnic al echipei noastre, Minerul 1947 Ocna Dej
În vârstă de 38 ani, tehnicianul a antrenat ultima dată formația de ligă secundă, Unirea Dej unde a fost antrenor principal și secund.
În CV-ul său se mai regăsesc echipele CS Ocna Mureș și Viitorul Cluj unde a avut aceleași atribuții.
Fost jucător la nivel de Liga 1 la mai multe echipe cu nume precum : CFR Cluj, FC Botoșani, Poli Iași sau Gaz Metan Mediaș
Ne dorim să vă reamintim faptul că Dan a antrenat echipa locală din Ocna Mureș cu care a reușit cea mai mare performanță din istoria clubului în Cupa României, ajungând în faza grupelor, câștigând duelul cu Chindia Târgoviște (L1) și remizând cu Universitatea Craiova (L1).
Bine ai venit în familia Minerilor!
Mult succes!”, sună anunțul clubului Minerul Ocna Dej.
Teoretic, Dan Roman, prin această numire, a primit puteri mai mari decât antrenorul principal nou anunțat la echipă în ultimele zile din 2023. Din informațiile Liga2.ro, antrenorul principal Dan Mugurel a și plecat de la echipă, la fel și antrenorul cu portarii, Ionuț Bal.
Minerul Ocna Dej, fostă Someșul Dej, are o iarnă agitată, la fel ca în fiecare cauză de campionat, de când a ajuns în Liga 3.
De exemplu, după încheierea meciurilor oficiale din 2023, clubul anunța renunțarea la 16 jucători, fiindcă s-a ratat accederea în play-off, deși matematic încă sunt șanse. Jucătorii despre care spunea că a ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă erau: Raul Vitan, Septimiu Kolbazs, Emanuel Negru, Florin Dan, Ionuț Pașcu, Darius Mureșan, Bogdan Pop, Darius Mic, Samuel Șanta, Sebastian Bentan, Ștefan Visic, Patric Toderean, Rareș Babiciu, Cezar Bud, David Milchis și Bogdan Sucitu.
Ulterior, clubul își modifica anunțul și inclusiv în prezent informează că la aces dată s-a despărțit de 10 jucători, nouă dintre cei anunțați inițial și, în plus, pe listă apărea și Mihai Onicaș: Septimiu Kolbazs, Ionuț Pașcu, Darius Mureșan, Samuel Șanta, Ștefan Visic, Rareș Babiciu, Cezar Bud, Emanuel Negru, Patric Toderean și Mihai Onicaș.
Urmau anunțuri de continuare a colaborării cu jucătorii Mihai Maxin, Raul Suciu, Raul Papp, Alex Papp, Dănuț Câmpean, Raul Cristea, Kwame Boateng și Emmanuel Dogbey, dar și despărțirea de antrenorul Dănuț Șomcherechi, cel care se întorsese la echipă în luna martie, după aproape un an de la demiterea sa. A doua zi, la 27 decembrie, era numit antrenor principal Dan Mugurel.
Ultimele zile din 2023 aduceau noi informări. Florin Dan și Bogdan Sucitu, acesta din urmă inclusiv inițial între cei 16, erau cedați la Victoria Viișoara, respectiv Gloria Bistrița Năsăud, iar despre președintele-jucător Emanuel Negru, ginerele patronului, inclus atât printre primii 16 cu care se reziliase contractul, apoi printre primii 10, se transmitea de această dată că a fost cedat la CSM Olimpia Satu Mare. La 29 decembrie, clubul părea că are pierdere de memorie și transmitea pentru a treia oară(!?) rezilierea contractului cu Cezar Bud și Rareș Babiciu. La 11 ianuarie venea rândul unui nou anunț în privința lui Mihai Onicaș, cedat la Vulturul Mințiul Gherlii, dar și despărțirea, tot pentru a treia oară, de Patric Toderean.
În această iarnă, la capitolul achiziții, au fost anunțați: Stephane Ferhaoui (ex CSM Jiul Petroșani), Călin Harfaș (ex CSM Unirea Alba Iulia), Alexandru Bledea (U Cluj U18), Alexandru Giurgean (ex Săgeata Dumbrăvița), Ionuț Gorba (ex CSM Olimpia Satu Mare), Gabriel Mureșan (ex Unirea Alba Iulia), Alexandru Țăranu (ex Cozia Călimănești), Darius Andrecuț (împrumutat de la Gloria Bistrița Năsăud) și Mihnea Poenar (ex Sănătatea Cluj).
La 11 februarie era anunțat și Andrei Pop (ex CSM Olimpia Satu Mare), însă, între timp, comunicatul în privința sa a fost șters! Pop este acum la ACS Târgu Mureș.
Reunită în data de 17 ianuarie, Minerul Ocna Dej a disputat până acum trei amicale, cu Sticla Arieșul Turda (7-0), CFR Cluj U19 (4-2) și ”U” Cluj U18 (0-4). Teoretic, conform programului anunțat inițial, ar urma teste cu ACS Târgu Mureș (14 februarie), Viitorul Cluj (17 februarie), Minaur Baia Mare (21 februarie), Avântul Reghin (23 februarie) și Sănătatea Cluj (1 martie).
La data de 11 februarie 2024, clubul patronat de Vicențiu Știr a comunicat că ”începând cu acest an, echipa își va desfășura meciurile oficiale pe Baza Sportivă Unirea Jucu, din localitatea Jucu de Mijloc”. În prima parte a sezonului și-a disputat jocurile din campionat la Baza Sportivă Vad.
Foto: Minerul Ocna Dej
https://liga2.prosport.ro/seria-1/razvan-iorga-a-semnat-cu-chindia-19299414
https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-o-plecare-de-la-csm-alexandria-sabin-iakabfi-19299389
https://liga2.prosport.ro/seria-1/remiza-intre-csc-dumbravita-si-poli-timisoara-19299328
https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-pentru-unirea-dej-in-amicalul-cu-gloria-bistrita-nasaud-19299330
https://liga2.prosport.ro/liga-3/minerul-ocna-dej-a-reziliat-contractul-cu-antrenorul-danut-somcherechi-19296550
https://liga2.prosport.ro/liga-3/minerul-ocna-dej-a-renuntat-la-16-jucatori-19295397