CSM Focșani a atras atenția! După etapele bune din Liga 3, clubul se află în negocieri pentru sponsor principal și se gândește departe. Președintele Mircea Lazăr: ”În cazul unei promovări, bani vor fi”

Andrei PASCU 28 Dec. 2021, 15:18 Liga 3

CSM Focșani va conta în lupta la promovare din Seria 2 a Ligii a 3-a. E pe locul 2, la două puncte de liderul SC Oțelul, un adversar de temut, în fața căruia și oficialii formației din Focșani au recunoscut acum, la final de an, că e principalul favorit la prinderea brajului pentru accederea în Liga 2.

Mircea Lazăr, președinte CSM Focșani: ”Ne-am propus încă de la început să facem o echipă competitivă și să încercăm să facem o figură frumoasă” 

Președintele formației CSM Focșani, Mircea Lazăr, dar și antrenorul Marius Bratu au declarat în cadrul unei emisiuni locale că se va face totul pentru a da peste cap calculele hârtiei, dar că e nevoie de mai mult pentru a depăși SC Oțelul. Argumentele conducătorului au fost bugetul gălățenilor, lotul, dar și numele antrenorului, Dorinel Munteanu.

În plus, la Focșani lucrurile nu erau tocmai optimiste la început de campionat. Mircea Lazăr nu se aștepta ca echipa să aibă un traseu atât de bun în Seria 2 a Ligii a 3-a, să termine anul pe locul 2.

”Ne-am descurcat cu ce am avut, și avem jucători foarte buni. Au dat dovadă de mare caracter, de seriozitate, de muncă și au făcut un grup bun care ne-a dus pe locul 2. Chiar dacă nu se așteptau mulți fani, uite că suntem aici și cred că am făcut o figură frumoasă. Asta se datorează staffului, conducerii și așa mai departe. Sunt foarte mulțumit, dar drumul e lung, e greu. Ne-am propus încă de la început să facem o echipă competitivă și să încercăm să facem o figură frumoasă.

Favorită certă în această serie e Oțelul pentru a merge la baraj. Are un antrenor important, fost jucător mare, un lot bun. Și Buzău e o echipă bună, dar Oțelul e favorită clară din punctul meu de vedere. Oțelul, valoric, e mult peste echipa de anul trecut, dar nimeni nu e de neînvins. Să nu creadă cineva că nu mergem să învingem, să câștigăm pe teren.

Căutăm să abordăm meci după meci și tragem linia finală. Nu ne este teamă de luptă, ne dorim să câștigăm fiecare joc. Nu ne dăm înapoi”, a declarat președintele formației din Focșani, pentru Sportul de Vrancea Focșani.

CSM Focșani, aproape de atragerea unui sponsor principal 

Date fiind rezultatele din prima parte a sezonului, CSM Focșani a atras atenția anumitor sponsori, iar lângă echipă va veni, foarte probabil un sponsor principal, al cărui nume va fi trecut pe partea din față a tricourilor, pe piept. Mircea Lazăr a anunțat că sunt ceva discuții în această direcție:

”Suntem în discuții cu o firmă puternică. Cu siguranță se va întâmpla asta, pentru că purtăm discuții cu oameni serioși. Din 2022, echipa va juca pe piept cu un sponsor. Totul depinde și de rezultate, cu cât jucătorii vor da un randament mai bun, cu atât va fi mai bine. În cazul unei promovări, bani vor fi.”

În prezent, atât pe fața tricoului, cât și pe spatele său apar autoritățile locale din Focșani.

Marius Bratu, antrenor CSM Focșani: ”Cât timp voi fi antrenor, echipa se va bate pentru fiecare punct cu oricine” 

Antrenorul Marius Bratu, venit în vară la CSM Focșani, și-a făcut strategia pentru perioada de pregătire din ianuarie, iar după ședințe pe plan local își va duce fotbaliștii într-un stagiu de pregătire montan, cea mai probabilă variantă fiind Poiana Brașov.

În ciuda faptului că de acum înainte vor urma meciuri capitale în Liga 3, rundele rămase din sezonul regular, etapele din play-off, iar apoi posibila prezență în barajul de promovare, ”principalul” nu va face mari schimbări de lot. Va miza, în foarte mare măsură, pe aceiași jucători, urmând să vină cel mult patru nume noi. Totul, în funcție de plecări.

”Nu a fost ușor la început, dar când e greu și reușești satisfacția e mai mare. Încă de la început am vrut să fac un grup unit, majoritatea jucătorilor să fie și prieteni, acolo a fost punctul zero. Apoi, prin muncă, prin staff, prin respectul jucătorilor am reușit să facem ce am făcut. Au răspuns bine jucătorii, dar la început mai făceau glume și spuneau că nu cred că putem face asta.

Trebuie să avem încredere și mai departe, dar fiecare meci e important și se poate întâmpla orice. Noi ne dorim să fim pe locul 1, eu personal îmi doresc foarte mult. Nu vreau să înțeleagă suporterii că nu vom face totul să câștigăm. Cât timp voi fi antrenor, echipa se va bate pentru fiecare punct cu orice echipă.

Oțelul se chinuie de trei ani să promoveze, s-au cheltuit bani mulți, nu mă interesează ce face ea. La final tragem linie și vedem unde suntem”, a spus Marius Bratu, pentru Sportul de Vrancea Focșani.

Acesta l-a înlocuit la începutul noului sezon de Liga 3 pe Alin Chița.

CSM Focșani, cu cinci puncte peste locul 3 în Seria 2 a Ligii a 3-a 

CSM Focșani a acumulat 35 de puncte în Seria 2 a Ligii a 3-a, după 15 runde. E la două puncte de liderul SC Oțelul, la cinci puncte peste locul 3, Metalul Buzău, și la șapte peste poziția a 4-a, Sporting Liești. Față de locul 5 CSM Râmnicu Sărat, CSM Focșani are un ecart de opt puncte.

În prima rundă din 2022, formația din Focșani va evolua pe terenul Metalului Buzău. În sezonul regular mai are meciuri cu CSM Râmnicu Sărat (acasă) și Sporting Lieşti (deplasare).

Momentan, din Seria a 2-a a Ligii 3 este calificată matematic în play-off doar SC Oțelul Galați, în timp ce în play-out sunt matematic Dinamo Bacău, CS Făurei și Sportul Chiscani. Focșaniul mai are nevoie de o victorie pentru a fi și ea în play-off.

Foto: CSM Focșani

https://liga2.prosport.ro/liga-3/analiza-echipele-care-vor-evolua-in-play-off-ul-ligii-3-cunoscute-pe-jumatate-cu-trei-etape-inainte-de-finalul-sezonului-regular-raportul-este-asemanator-si-in-privinta-cluburilor-care-vor-juca-in-19214968

https://liga2.prosport.ro/liga-3/schimbari-numeroase-de-lot-la-metalul-buzau-antrenorul-valentin-stan-aduce-cinci-fotbalisti-si-a-programat-doua-meciuri-de-verificare-vom-juca-impotriva-unirii-slobozia-si-cu-fcsb-2-dar-ma-19214936

https://liga2.prosport.ro/liga-3/sporting-liesti-spera-sa-strice-ploile-favoritelor-la-promovare-in-seria-2-a-ligii-a-3-a-dar-isi-vede-lungul-nasului-presedintele-dorinel-matei-din-cei-23-de-jucatori-10-19214829

https://liga2.prosport.ro/liga-3/transfer-pentru-promovare-la-sc-otelul-galatenii-l-au-luat-pe-cosmin-dur-bozoanca-portar-cu-peste-100-de-meciuri-in-liga-2-19214522

https://liga2.prosport.ro/liga-3/dorinel-munteanu-le-promite-galatenilor-ca-le-indeplineste-visul-si-promoveaza-sc-otelul-cred-ca-ne-pregatim-de-liga-2-ii-felicit-pe-jucatori-pentru-atitudine-randament-pentru-ce-au-facut-19214370

Andrei PASCU 28 Dec. 2021, 15:18 Liga 3
Pe aceeași temă