Pandemia cu noul coronavirus a adus multe probleme financiare echipelor din fotbalul românesc, în special pentru cele care primesc sprijin din partea autorităților locale și/ sau județene, pentru că acestea din urmă au fost nevoite să regândească prioritățile. În această categorie, a echipelor care pot să sufere, se încadrează și Bucovina Rădăuți.
Echipa clasată pe locul 3 în Seria 1 din Liga 3 la finalul anului nu are un buget mare, după cum a declarat antrenorul Iulian Ionesi, și tocmai din acest motiv, dacă Primăria Rădăuți nu va mai continua să ajute financiar, pot apărea probleme. Bugetul pentru acest sezon este de 600.000 de lei.
”Sper ca în aceste zile să avem o discuție cu domnul primar, să ne spună cum vede și dumnealui lucrurile, dacă se dorește să fie în continuare fotbal la Rădăuți, cel puțin la același nivel. Nu ne plângem că avem un buget mic (n.r. – 600.000 de lei) comparativ cu alte echipe din serie, dar trebuie să știm pe ce ne bazăm în continuare. Dacă vom avea stabilitate financiară sunt ferm convins că ne putem clasa pe primele două locuri care duc în play-off”, a declarat Iulian Ionesi, citat de Gazeta Suceava.
Ionesi nu vrea schimbări de lot în această iarnă, tocmai pentru ca bugetul să fie cât mai puțin afectat. E însă și mulțumit de lot, după cum a punctat. Jucătorii l-au impresionat cu evoluțiile făcute până acum, în 2020.
”Pentru mine acești băieți sunt pe primul loc și îmi doresc ca toți jucătorii să rămână, să continuăm în aceiași formulă, chiar dacă mulți sunt curtați de echipe de Liga a 2-a și chiar de Liga 1”, a mai spus Ionesi.
Și în Liga 2 sunt probleme, la Fotbal Comuna Recea. Nu va mai primi sprijin financiar din partea Consiliului Local Recea, după cum s-ar fi stabilit în cadrul celei mai recente ședințe. La mijloc ar fi, foarte probabil, anumite dispute din planul politic.
Dar asta nu e tot. O altă veste proastă a venit pentru Fotbal Comuna Recea zilele trecute. Riscă să nu mai primească finanțare nici de la autoritățile județene, începând cu perioada imediat următoare, din 2021. Dacă după promovarea în Liga 2, la finalul sezonului trecut de Liga 3, Consiliul Județean Maramureș a aprobat ajutorul financiar pentru echipă cu 800.000 de lei, există posibilitatea ca situația să nu se mai repete și anul care vine.
Foto: CSM Bucovina Rădăuți
https://liga2.prosport.ro/liga-3/scm-zalau-liderul-seriei-10-din-liga-3-si-a-luat-atacant-cu-experienta-in-liga-2-la-capitolul-plecari-nu-intra-nimeni-antrenorul-marius-pasca-e-multumit-de-tot-lotul-nu-multa-lume-se-ast-19162211
https://liga2.prosport.ro/liga-3/video-promisiuni-multe-la-steaua-pe-final-de-an-bogdan-chipirliu-si-emilian-pacionel-le-garanteaza-fanilor-promovarea-in-liga-2-vrem-sa-fim-cat-mai-sus-peste-trei-ani-19162051
https://liga2.prosport.ro/liga-3/inlaturat-de-la-crisul-daniel-cherechesi-merge-la-csm-deva-sunt-onorat-de-colaborarea-cu-o-grupare-de-traditie-si-fane-nanu-ne-batem-pentru-locul-2-19162036