Bucovina Rădăuți schimbă la final de an, deși e în grafic. A reziliat contractul cu managerul sportiv

Andrei PASCU 19 Dec. 2023, 17:26 Liga 3
Bucovina Rădăuți schimbă la final de an, deși e în grafic. A reziliat contractul cu managerul sportiv

Bucovina Rădăuți, echipă clasată pe locul 3 în sezonul actual de Liga 3, în Seria 1, la final de 2023, a anunțat că s-a despărțit de managerul sportiv. Clubul a comunicat, marți, 19 decembrie, rezilierea cu Răzvan Zetu, care în trecut a activat și la Dante Botoșani.

Bucovina Rădăuți a transmis, în comunicatul în care a anunțat întreruperea contractului, că raporturile au fost încetate de comun acord.

Bucovina Rădăuți s-a despărțit de managerul sportiv Răzvan Zetu

Înainte de startul acestui sezon de Liga 3 începuse colaborarea dintre Bucovina Rădăuți și Răzvan Zetu. Clubul din Seria 1 a Ligii 3 își dorește, la fel ca stagiunea trecută, calificarea în play-off-ul competiției sau poate mai mult de atât, iar la final de 2023 este în grafic, pe locul 3, cu 23 de puncte, la numai patru puncte de liderul Foresta Suceava. Cu toate acestea, a reziliat contractul cu Răzvan Zetu.

Poate că la începutul anului următor Bucovina Rădăuți va transmite și cine va prelua poziția de manager sportiv.

Mulțumim, Răzvan Zetu!!!

Clubul nostru a ajuns la un acord de reziliere pe cale amiabilă cu managerul sportiv, Răzvan Zetu. Îi dorim mult succes pe viitor!

Hai Bucovina!!! Hai Rădăuți!”, a transmis Bucovina Rădăuți.

Bucovina Rădăuţi, șanse la promovare și în acest sezon. E pe 3 în Seria 1 din Liga 3

Bucovina Rădăuţi termină anul, în Seria 1 din Liga 3, pe locul 3, cu 23 de puncte, la patru puncte de locul 1, Foresta Suceava, și la două de locul 2, CSM Bacău. A ajuns la acest punctaj în urma a șase victorii, cinci egaluri și două eșecuri, având un golaveraj, de +8, 21 de goluri marcate și 13 primite.

În etapa a 15-a, ultima din 2023, Bucovina Rădăuți a trecut, pe teren advers, de FC Bacău, scor 2-1, iar în prima rundă din 2024 va întâlni, pe teren propriu, Aerostar Bacău. Băcăuanii sunt pe locul 8, penultimul, cu 12 puncte, la un punct de ultimul loc, Rapid Brodoc.

Foto: Bucovina Rădăuți

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-olimpia-satu-mare-a-renuntat-la-patru-jucatori-toti-adusi-de-fostul-antrenor-florin-fabian-19296326

https://liga2.prosport.ro/liga-3/inca-un-fotbalist-roman-sanctionat-de-frf-pentru-ca-paria-19296322

https://liga2.prosport.ro/liga-3/rapid-brodoc-in-pragul-retragerii-din-liga-3-19296320

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cristian-sculici-pleaca-de-la-acb-ineu-19296270

https://liga2.prosport.ro/liga-3/afc-cmpulung-muscel-reziliaza-cu-jucatorii-importanti-19296254

https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-tinte-nerealiste-pentru-2024-19296214

Andrei PASCU 19 Dec. 2023, 17:26 Liga 3
Pe aceeași temă