AFC Odorheiu Secuiesc schimbă antrenorul. Un jucător îi ia locul lui Gabriel Rădulescu. ”Se știe că un antrenor depinde de rezultate și locul ocupat în clasament”

Adi MARICA 23 Jan. 2023, 13:09 Liga 3

AFC Odorheiu Secuiesc, clasată pe locul 5 în Seria a 5-a a Ligii 3, nu mai continuă pe banca tehnică cu antrenorul Gabriel Rădulescu (46 de ani – foto principal), pe care l-a instalat în funcție la jumătatea lunii iulie a anului 2022, înainte de startul noului sezon.

Szilard Mitra va fi antrenor-jucător la echipa din județul Harghita, iar Daniel Harnagea se ocupă de pregătirea portarilor.

Gabriel Rădulescu s-a despărțit de AFC Odorheiu Secuiesc, Szilard Mitra va conduce echipa

Dacă în campionatul trecut gruparea harghiteană câștiga Seria a 5-a a Ligii 3 și ajungea în faza finală a barajului de promovare în Liga 2, unde ceda în dublă manșă în fața celor de la CSM Slatina, la lovituri de departajare, iar apoi se despărțea de antrenorul Mihai Ianc, în acest sezon AFC Odorheiu Secuiesc a terminat prima parte a sezonului doar pe locul 5, cu 20 de puncte (6 victorii, 2 egaluri și 7 înfrângeri) acumulate în 15 meciuri.

Patronul Attila Berkeczi nu a fost mulțumit, astfel că a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului cu antrenorul Gabriel Rădulescu, iar de pregătirea echipei se ocupă Szilard Mitra, ca antrenor – jucător, și Daniel Harnagea, ca antrenor de portari.

Szilard Mitra (foto text) are 36 de ani și a mai jucat în ultimii ani la AFC Odorheiu Secuiesc, după a evoluat pentru Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, pentru aceasta a prins inclusiv 3 jocuri în Liga 1, și FK Miercurea Ciuc, cel mai sus în Liga 2. În cariera sa a mai jucat și pentru Lacul Ursu Mobila Sovata, FC Zagon sau SCM Pitești (actuala Campionii FC Argeș din prima ligă).

”Am ajuns la un acord cu antrenorul Gabriel Rădulescu pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă. Cred că puteam aveam cel puțin 9-10 puncte în plus în clasament și atunci alta era situația. Se știe că un antrenor depinde de rezultate și locul ocupat în clasament. Asta e viața, mergem înainte! De pregătirea echipei se ocupă Szilard Mitra și Daniel Harnagea. Obiectivul rămâne calificarea în play-off e realizabil, ținând cont că suntem la trei puncte în spatele celor de la SR Brașov, ocupanta locului 4 în Seria a 5-a”, a spus, pentru Liga2.ro, Laszlo Zsolt, managerul AFC Odorheiu Secuiesc.

Gabriel Rădulescu, șeful catedrei de fotbal a Liceului cu Program Sportiv din Piatra Neamț, a mai antrenat la nivelul Ligii 3 echipa CSM Ceahlăul Piatra Neamț, în mai multe rânduri.

AFC Odorheiu Secuiesc e pe locul 5 în Seria 5 și speră să prindă play-off-ul

Altfel, AFC Odorheiu Secuiesc, care se reunește astăzi, 23 ianuarie, s-a despărți de patru fotbaliști: Fabian Petrescu (portar) și Florin Guță, Cristian Moldovan și Darius Dobrean.

”Suntem în negocieri pentru aducerea a patru jucători. Ne dorim să avem un lot echilibrat pentru partea a doua a sezonului”, a spus oficialul grupării harghitene.

Campionatul Ligii 3 se va relua la data de 10 martie, iar AFC Odorheiu Secuiesc mai are trei meciuri de disputat în sezonul regular, cu CSO Plopeni (locul 2, deplasare), Kids Tâmpa Brașov (locul 9, acasă) și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 (locul 6, deplasare).

Echipa ocupă locul 5, cu 20 de puncte, și se luptă pentru accederea între primele patru, poziții care duc la play-off-ul care determină cele două echipe din această serie care merg pentru început în manșa semifinală a barajului de promovare. Primele patru echipe din Seria 5 sunt CS Blejoi (38 puncte), deja calificată matematic în play-off, CSO Plopeni (27 puncte), Olimpic Cetate Râșnov (24 puncte) și SR Brașov (23 puncte). Și aceasta din urmă și-a schimbat antrenorul în această iarnă, numindu-l pe fostul stelist Ionuț Pîrvu.

Foto: AFC Odorheiu Secuiesc

https://liga2.prosport.ro/liga-3/inca-o-echipa-din-liga-3-a-fost-depunctata-era-in-top-4-in-seria-sa-iar-acum-are-emotii-sa-prinda-play-off-ul-in-aceasta-pauza-de-iarna-patronul-a-vrut-sa-si-pacaleasca-jucatorii-ca-desfiinteaza-c-19258508

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-afumati-a-imprumutat-doi-jucatori-de-la-fc-voluntari-19258298

https://liga2.prosport.ro/liga-3/stefan-nikolic-s-a-intors-in-romania-campionul-cu-actuala-fcsb-va-juca-in-liga-3-pentru-noi-este-un-transfer-foarte-important-sunt-convins-ca-ne-va-ajuta-19258358

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-tunari-are-un-nou-antrenor-19258157

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ioan-hora-a-ajuns-in-liga-3-19258097

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ionut-pirvu-arma-secreta-de-la-sr-brasov-noul-antrenor-al-stegarilor-se-gandeste-serios-sa-revina-pe-teren-la-52-de-ani-la-nivelul-ligii-a-3-a-nu-ar-fi-o-problema-sa-joc-19257689

https://liga2.prosport.ro/liga-3/analiza-doar-un-sfert-din-locurile-care-duc-in-play-off-ul-ligii-3-sunt-ocupate-matematic-cu-trei-etape-inainte-de-finalul-sezonului-regular-situatia-pentru-play-out-este-ceva-mai-limpede-19257183

Adi MARICA 23 Jan. 2023, 13:09 Liga 3
Pe aceeași temă