Viitorul Pandurii, lăsată în drum de conducere după umilința din Cupa României. Șoferul a primit ordin să plece de la Filiași fără echipă, iar stafful și fotbaliștii au închiriat mașinile gazdelor

Andrei PASCU 08 Sep. 2021, 17:45 Cupa României
Viitorul Pandurii, lăsată în drum de conducere după umilința din Cupa României. Șoferul a primit ordin să plece de la Filiași fără echipă, iar stafful și fotbaliștii au închiriat mașinile gazdelor

Șocul eliminării din Cupa României de către o echipă din Liga 3 nu le-a picat deloc bine conducătorilor de la Viitorul Pandurii. O primă decizie, menită să-i atenționeze pe antrenorul Cristian Lupuț și pe fotbaliști că trebuie să se trezească, a venit imediat la finalul partidei.

Astfel, după 2-3 cu ACSO Filiași, stafful și jucătorii de la Viitorul Pandurii au fost nevoiți să se întoarcă de la Filiași la Târgu Jiu prin metode personale. Conform Radio Accent, conducerea l-a anunțat pe șoferul autocarului cu care s-a făcut deplasarea să plece de la stadion fără echipă.

Viitorul Pandurii s-a întors acasă pe propriile căi. Autocarul a lăsat stafful și jucătorii la Filiași 

Șoferul a luat act de decizie, astfel că s-a conformat, iar stafful și fotbaliștii au fost nevoiți să găsească variante pentru a nu rămâne peste noapte la Filiași. Potrivit sursei amintite, aceștia și-au sunat prietenii, să vină să-i ia cu mașinile proprii de la Filiași, sau chiar au împrumutat autoturisme de la echipa adversă.

O întâmplare amuzantă din exterior, dar care dă de înțeles faptul că există anumite tensiuni în club, în urma rezultatelor slabe din acest sezon, mai ales că este un episod care se putea afla cu ușurință în spațiul public.

Paharul s-a umplut la Viitorul Pandurii, chiar dacă nu mai târziu de zilele trecute antrenorul Cristian Lupuț declara pentru Liga2.ro că e o asumare din partea lui și a conducerii, că în startul de campionat pot fi ceva probleme, din pricina schimbărilor de la nivelul lotului, din pauza competițională premergătoare startului actual de campionat.

Cristian Lupuț, imediat la finalul partidei de la Filiași: ”Trebuie să luăm unele măsuri”

Eșecul surprinzător și prin desfășurarea partidei în sine, pentru că Viitorul Pandurii a condus cu 2-0 la pauză, nu a picat deloc bine oamenilor din structurile de conducere, care au judecat, iată, situația la cald și și-au lăsat stafful și jucătorii în drum, nevoiți să caute variante pentru revenirea la Târgu Jiu.

Antrenorul Cristian Lupuț parcă a intuit, oarecum, ceea ce avea să se întâmple, întrucât la finalul partidei cu ACSO Filiași, la interviuri, afirma că sunt necesare anumite măsuri. Conducerea parcă i-a citit gândurile și a dat o lecție echipei.

A venit eșecul acesta și trebuie să luăm unele măsuri. Așa ceva nu se poate! Le-am spus și în vestiar că nu avem voie doar să cerem și obligații nu avem deloc. Sunt foarte, foarte supărat pe atitudinea unor jucători, pentru că așteptam mai mult din partea lor.

Din păcate, nu s-au ridicat la nivelul jocului, nu am avut determinare”, a spus Cristian Lupuț, într-un pasaj al intervenției sale, după finalul jocului de la Filiași.

Viitorul Pandurii, întoarsă de la 2-0 

Viitorul Pandurii a avut 2-0 la pauză în partida cu ACSO Filiași, în urma reușitelor lui Gabriel Dodoi, minutul 24, și Răzvan Vulpe, minutul 28. Gazdele au revenit după pauză și s-au impus în urma golurilor lui Alexandru Fotescu, minutul 48, Cosmin Calu, minutul 79, și Eduard Dina, minutul 90. Acesta din urmă a marcat de la 11 metri.

ACSO Filiaşi: Florin Şerban – Robert Dănescu, Ionuţ Tătaru, Cosmin Calu, Vlăduţ Popa – Marius Duriţă, Ionuţ Zamfir – Robert Bubuioc, Daniel Rogoveanu, Florin Lungu – Alex Fotescu.
Au mai intrat: Eduard Dina, Alex Armăşelu, Viorel Vîlcică, Alin Pencea, Cătălin Manolache.

Antrenor: Mario Găman.

Viitorul Pandurii: Robert Geantă – Alin Buleică, Ricardas Sveikauskas, Raul Godia – Darius Gheban, Alin Ţegle – Răzvan Vulpe, Gabriel Dodoi, Alex Dulca – Ciprian Rus. Au mai intrat: Alex Gîrbiţă, Alex Core, Andrei Micle, Doumbia Madikapa, Gabriel Ruican.
Antrenor: Cristian Lupuţ.

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/e-o-zi-istorica-e-nemaipomenit-fantastic-mario-gaman-fericit-peste-masura-dupa-succesul-obtinut-de-acso-filiasi-in-cupa-romaniei-ce-s-a-intamplat-la-pauza-meciului-cu-viitorul-19199667

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cristian-luput-si-a-luat-jucatorii-la-rost-dupa-esecul-rusinos-al-viitorului-pandurii-cu-acso-filiasi-din-cupa-romaniei-asa-ceva-nu-se-poate-le-am-spus-in-vestiar-ca-nu-putem-doar-sa-cerem-19199652

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-primeste-jucatori-de-la-fcsb-cluburile-s-au-inteles-iar-echipa-de-la-malul-marii-se-va-pregati-la-berceni-19199674

 

Andrei PASCU 08 Sep. 2021, 17:45 Cupa României
Pe aceeași temă