Steaua și Brăila au meciurile din Cupa României amânate cu o săptămână. Modul controversat în care FRF gândește introducerea echipelor în competiția KO: nou-promovatele în Liga 2 sunt discriminate față de nou-promovatele în Liga 1

Marius ANGHEL 11 Aug. 2021, 14:22 Cupa României
Steaua și Brăila au meciurile din Cupa României amânate cu o săptămână. Modul controversat în care FRF gândește introducerea echipelor în competiția KO: nou-promovatele în Liga 2 sunt discriminate față de nou-promovatele în Liga 1

Astăzi, 11 august 2021, de la ora 17:30, este programată să se desfășoare Faza a II-a a Cupei României, ediția 2021-2022, tur în care, în mod normal, ar fi trebuit să intre la joc calificatele din Faza I și celelalte echipe din Liga 3 rămase de inclus (35 la număr, dintr-un total de 83).

Numai că FRF a avut o altfel de planificare în această vară în privința formării meciurilor din cupă, cum nu s-a mai întâmplat în edițiile precedente, și programul a fost ușor dat peste cap. În Faza a II-a au fost introduse cele cinci nou-promovate în Liga 2, în detrimentul celor cinci retrogradate în Liga 3.

Pe același sistem gândit acum de FRF, în faza 16-imilor, în care intră echipele din Liga 1, ar trebui, în mod normal, să fie introduse cele trei retrogradate în Liga 2, nu cele trei promovate în Liga 1, acestea din urmă fiind nevoite să fie băgate la joc din Faza a IV-a. Numai că acest lucru nu se va întâmpla, după cum spune chiar managerul Departamentului Competiții al FRF, Felix Grigore, cel care a propus către aprobare ”Formatul Cupei României pentru sezonul 2021-2022”. Din start există, astfel, o discriminare între echipele de Liga 2 și cele de Liga 1.

Cele cinci nou-promovate în Liga 2, băgate de FRF la joc în Faza a II-a a Cupei României, înaintea celor cinci retrogradate în Liga 3

Printre cele 38 de meciuri programate în Faza a II-a a Cupei României sunt, surprinzător, și cele cinci echipe nou-promovate în această vară în Liga 2, Dacia Unirea Brăila, Steaua București, FC Brașov, CS Comunal Șelimbăr și Unirea Dej. În mod normal, cum se întâmpla în trecut și cum arată formatul competiției aprobat la 27 iulie, aceste formații intrau abia din turul al III-a.

Faptul că în competiția din acest sezon au intrat mai puține echipe din faza județeană a Cupei României (34 în loc de 42) nu are nicio importanță față de decizia de acum a FRF privind formarea duelurilor din Faza a II-a, ținând cont de faptul că pentru organizarea celor 38 de meciuri a fost nevoie de 76 de echipe, pe care le avea oricum fără a apela la cele cinci nou-promovate în Liga 2. La îndemănă erau cele cinci retrogradate din Liga 2 (Fotbal Comuna Recea, CSM Reșița, CSM Slatina, Pandurii Târgu Jiu și Aerostar Bacău), care, logic și absolut normal, trebuiau introduse în această fază, nu în următoarea, pentru a nu fi favorizate în detrimentul celorlalte cluburi din același campionat de Liga 3.

S-a preferat însă introducerea celor cinci echipe nou-promovate în Liga 2, cărora le-a fost încărcat programul cu meciuri, spre deosebire de cluburile pe care le au adversare în campionat, care vor urma să intre abia în Faza a III-a. În acest timp, Recea, Reșița, Slatina, Pandurii și Aerostar își văd bine-mersi de alte planuri și nu sunt puse la joc, deși vor evolua în Liga 3, iar din acest campionat restul echipelor vor avea deja unul sau două partide oficiale disputate în cupă.

Steaua și Dacia Unirea Brăila vor juca abia săptămâna viitoare meciurile din cupă. Motivele sunt diferite, dar cel al Stelei e din cauza programărilor gândite de FRF

Din cauza acestei programări absurde gândite acum de FRF, cât și a programului meciurilor din Liga 2, Steaua nu va putea să joace astăzi în Cupa României, deoarece a evoluat în campionat chiar ieri seară (2-0 la Târgu Jiu cu Viitorul Pandurii).

Astfel, meciul cu Progresul Spartac (Liga 3), adversarul care i-a fost dat în Faza a II-a a Cupei României, a fost mutat cu o săptămână mai târziu, la 18 august, de la ora 17:00, cel mai probabil acesta urmând a fi și televizat.

Până atunci, Steaua va juca și în etapa a 3-a a Ligii 2, sâmbătă, de la ora 11:30, acasă cu Dacia Unirea Brăila.

Inclusiv Dacia Unirea Brăila, altă nou-promovată în Liga 2, nu va putea juca astăzi în Cupa României. Motivul este însă altul față de cel al Stelei.

Brăila trebuia să joace inițial în cupă cu Sportul Chiscani (Liga 3), însă Departamentul Competiții al FRF a descoperit la câteva zile bune distanță de la jocul disputat în Faza I, în care a câștigat cu 2-1 meciul cu Pescăruşul Sarichioi Junior, o neregulă comisă de trupa din Liga 3. A folosit un jucător fără drept de joc, astfel că Sportul Chiscani a fost desemnată pierzătoare la ”masa verde”, deci Pescăruşul Sarichioi Junior a fost calificată automat în următorul tur și va evolua contra celor de la Dacia Unirea.

Cum însă decizia a venit abia ieri, Pescărușul nu a avut timp să se pregătească de acest meci cu trupa din Brăila, astfel că jocul a fost mutat pentru data de 18 august, de la ora 17:30.

În schimb, astăzi, la joc, în Cupa României, intră celelalte trei nou-promovate în Liga 2, FC Brașov, CS Comunal Șelimbăr și Unirea Dej, care vor evolua cu FC Avrig, Metalurgistul Cugir, respectiv Sportul Beclean.

Felix Grigore, despre introducerea echipelor în fazele Cupei României: ”Criteriul este clasamentul sezonului trecut, nu poate să fie altul”

Revenind la modul de programare a meciurilor din Faza a II-a a Cupei României din acest sezon, Felix Grigore, managerul Departamentului Competiții al FRF, susține că algoritmul în care au fost formate jocurile pentru acest tur nu s-a schimbat, ci s-a procedat ca în edițiile trecute.

”Au fost introduse echipele care anul trecut au fost în Liga 3, nu cele care au promovat, pentru că au promovat și echipe de pe locul 2 din Liga 3. Ori, criteriul este clasamentul, nu poate să fie altul. Nu puteai să faci un criteriu pe baza celor care au promovat. Criteriul a fost în funcție de loc, așa a fost și până acum. E vorba de un calcul matematic. Nu s-a schimbat algoritmul. Este unul matematic și pe baza locului ocupat în sezonul trecut. Pot să intre echipe și din Liga a 2-a, că e în funcție de câte vin de la județ și câte se califică”, susține Felix Grigore (foto, în dreapta, alături de Gabriel Bodescu) pentru Liga2.ro.

Numai că trecutul spune altceva. Niciodată în Cupa României echipele retrogradate din Liga 2 nu au intrat la joc mai târziu decât cele nou-promovatele în Liga 2. Cel mult au intrat în același tur, al treilea, dar niciodată în al doilea.

În 16-imile Cupei României trebuie, în mod normal, să intre FC Hermannstadt, Astra și Poli Iași, nu ”FC U” Craiova, Rapid și CS Mioveni, pe lângă celelalte echipe de Liga 1

Însă, dacă, într-adevăr, este așa cum susține Felix Grigore, atunci, în mod normal, aceleași reguli aplicate acum pentru Faza a II-a trebuie puse în practică și pentru desemnarea meciurilor din tururile superioare. Adică jocurile să fie determinate pe baza clasamentului din campionatele din sezonul trecut.

Rezultă astfel că în Faza a IV-a vor intra cele mai bine clasate șase echipe care au jucat în ediția trecută a Ligii 2, adică inclusiv promovatele ”FC U” Craiova, Rapid și CS Mioveni, care acum au câteva meciuri disputate în Liga 1. Pe același algoritm, în 16-imi vor intra cele 20 de echipe care au jucat în sezonul trecut în Liga 1, adică inclusiv retrogradatele FC Hermannstadt, Astra și Poli Iași, care acum au deja meciuri desfășurate în Liga 2.

Așa ar fi corect și echidistant din partea FRF față de toate cluburile din țară, indiferent de liga în care joacă acum, a 3-a, a 2-a sau prima. Introducerea în competiția KO să se facă pe baza locului ocupat în sezonul trecut în campionat, nu pe prezenta în actualul campionat. Altfel e discriminare!

Doar că managerul Departamentului Competiții al FRF susține că altfel se va proceda în cazul echipelor care acum joacă în Liga 1, deci inclusiv nou-promovatele ”FC U” Craiova, Rapid și CS Mioveni. În cazul lor, cum nu s-a întâmplat în cazul nou-promovatelor în Liga 2 (Dacia Unirea Brăila, Steaua București, FC Brașov, CS Comunal Șelimbăr și Unirea Dej), vor fi incluse în competiție ca fiind echipe de Liga 1, nu pe baza clasamentului campionatului în care au evoluat în sezonul trecut, adică de Liga 2.

”Așa se face, an de an. Echipele de Liga 1, care evoluează în actualul sezon, intră în 16-imi”, spune, de această dată, Felix Grigore, contrazicându-se, astfel, față de ceea ce a transmis în prima fază.

De fapt, regula clasării în ediția trecută de campionat contează în Cupa României doar la desemnarea echipei gazdă. Cea care a fost mai slab clasată fiind desemnată gazdă până la meciurile în care se va juca tur – retur și ordinea se face prin tragere la sorți.

Bradu Borca, Avântul Valea Marului, Mostiștea Ulmu, CS Balotești și Măgura Cisnădie, ”date dispărute” din Cupa României, deși aveau dreptul să fie programate

Un alt exemplu că FRF nu a ținut cont atunci când a alcătuit meciurile din această ediție a Cupei României de echipele participante în campionatul trecut al Ligii 3 este faptul că în competiția KO nu au fost introduse cluburile Bradu Borca (Seria 1), Avântul Valea Marului (Seria 2), Mostiștea Ulmu (Seria 3), CS Balotești (Seria 4) și Măgura Cisnădie (Seria 7).

Toate au decis în această vară că nu vor continua la nivelul Ligii 3 (Mostiștea fiind chiar exclusă din competițiile FRF după ce patronul ei anunțase că desființează echipa și, astfel, nu a mai stins un litigiu cu fostul antrenor), iar FRF a considerat de cuviință să nu mai introducă aceste echipe din actuala ediție a Cupei României, în ciuda faptului că ele, practic, aveau dreptul cel puțin de a apărea programate, având în vedere că meciurile sunt create pe baza prezenței în campionatul din sezonul trecut, după cum susține Felix Grigore, chiar dacă acestea puteau să se și desființeze între timp, cum este cazul clubului Axiopolis Cernavodă, programat în Faza a II-a chiar și în aceste condiții.

În edițiile trecute, genul celor cinci echipe enumerate mai sus erau programate în Cupa României, iar adversarele lor, desemnate pe criteriu geografic, obțineau calificarea mai departe la ”masa verde”. Lucru care nu s-a mai repetat însă în acest sezon.

Formatul Cupei României pentru sezonul 2021-2022, propus de Felix Grigore, nanagerul Departamentului Competiții al FRF, și aprobat de Comitetul de Urgență al FRF din 27 iulie:

ETAPA PE JUDEȚ: se desfășoară în fiecare județ, respectiv, în Municipiul București, conform programării efectuată de fiecare asociație județeană de fotbal / AMFB. Echipele căștigătoare ale etapei județene participă la etapa națională.

ETAPA NAȚIONALĂ: se desfășoară conform programării prezentate mai jos cu un total de 153 de echipe participante, calificate astfel:
• 16 echipe din campionatul Liga 1
• 20 echipe din campionatul Liga 2
• 83 echipe din campionatul Liga 3
• 34 echipe câștigătoare ale etapei pe județ

Programul etapei naționale este următorul:

Faza I: 28 iulie 2021
Participă 82 de echipe: 34 de echipe calificate din faza pe județ şi 48 de echipe din Liga 3. Se vor disputa 41 de meciuri.
Faza a II-a: 11 august 2021
Participă 76 de echipe: 41 de echipe calificate din faza I naţională şi 35 de echipe din Liga 3. Se vor disputa 38 de meciuri.
Faza a III-a: 25 august 2021
Participă 52 de echipe: 38 de echipe calificate din faza a II-a naţională şi 14 echipe din Liga 2. Se vor disputa 26 de meciuri.
Faza a IV-a: 8 septembrie 2021
Participă 32 de echipe: 26 de echipe calificate din faza a III-a naţională şi 6 echipe din Liga 2. Se vor disputa 16 meciuri.
Şaisprezecimile de finală: 22 septembrie 2021
Participă 32 de echipe: 16 echipe calificate din faza a IV-a naţională şi 16 echipe din Liga I. Se vor disputa 16 meciuri.
Optimile de finală: 27 octombrie 2021
Participă 16 echipe calificate din şaisprezecimile de finală. Se vor disputa 8 meciuri.
Sferturile de finală: 1 decembrie 2021
Participă 8 echipe calificate din optimile de finală. Se vor disputa 4 meciuri.
Semifinalele, manşa tur: 20 aprilie 2022
Participă 4 echipe calificate din sferturile de finală. Se vor disputa 2 meciuri.
Semifinalele, manşa retur: 11 mai 2022
Participă 4 echipe calificate din sferturile de finală. Se vor disputa 2 meciuri.
Finala: 19 mai 2022
Participă 2 echipe calificate din semifinale. Se va disputa un meci.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/sportul-chiscani-exclusa-din-cupa-romaniei-desi-castigase-in-turul-1-pe-teren-echipa-de-liga-3-a-incalcat-regulamentul-iar-frf-a-pedepsit-o-19195362

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/somesul-dej-si-flacara-horezu-eliminate-de-frf-din-cupa-romaniei-pentru-gafele-facute-in-primul-tur-cand-ambele-castigasera-cu-3-1-echipele-norocoase-care-merg-mai-departe-19194270

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciurile-fazei-a-ii-a-a-cupei-romaniei-editia-2021-2022-printre-cele-76-de-echipe-care-intra-la-joc-sunt-si-cele-cinci-nou-promovate-in-liga-2-steaua-are-meci-in-capitala-19194236

Marius ANGHEL 11 Aug. 2021, 14:22 Cupa României
Pe aceeași temă