Steaua câștigă fără emoții cu Viitorul Pandurii, susținută de o galerie numeroasă. Florin Răsdan a reușit ”dubla” la Târgu Jiu, de ziua lui Daniel Oprița

Marius ANGHEL 10 Aug. 2021, 20:55 Liga 2

Steaua a câștigat cu 2-0 meciul de la Târgu Jiu cu Viitorul Pandurii, prin dubla lui Florin Răsdan, de ziua antrenorului Daniel Oprița. Bucureștenii, susținuți frenetic de o galerie numeroasă, cu aproximativ 2.000 de suporteri, care au cântat pe întreaga durată a jocului, nu au avut nicio emoți în a obține cele trei puncte și să aibă maximum posibil după primele două etape din Liga 2.

Florin Răsdan a marcat, Chipirliu trebuia să primească penalty

Jucătorii de la Viitorul Pandurii au părut emoționați încă din spart de faptul că în față au Steaua, iar pe stadionul lor a ajuns galeria ”militarilor”, fiindcă în primele 10 minute aproape că nu au ieșit din propria jumătate de teren.

Totuși, prima ocazie a meciului a avut-o Mitrică, în minutul 12, când, după o centrare lungă din dreapta a lui Buleică, a reluat cu capul din 6 metri mult peste poartă. A urmat prima pauză de hidratare și steliștii și-au reluat pozițiile în atac. Golul a venit și el destul de repede, în minutul 23, când, după o diagonală a lui Mihăescu și o incursiune din stânga a lui Adrian Ilie și o centrare în fața porții, Florin Răsdan a pus latul din 5 metri și a trimis sub transversală.

Chipirliu (39) a zburdat prin apărarea gorjenilor, însă arbitrul n-a văzut cum Buleică i-a pus piedică atacantului și, în loc să acorde penalty, i-a dat cartonașul galben pentru simulare. Tot Chipirliu (43) a avut o acțiune în care a trecut de cinci adversari, din nou printre Core și Buleică, însă de această dată și-a făcut mingea prea lung și portarul Moga a ieșit la timp și a degajat, evitând golul.

Prima repriză s-a terminat cu avantaj pentru Steaua, însă diferența de scor a fost minimă, față de modul în care s-a jucat.

Răsdan a înscris din nou, Moga s-a remarcat în poartă

În partea secundă, impulsionat probabil de scoaterea fratelui său de pe teren la pauză, Emilian Pacionel a mărit ritmul și a avut o ocazie bună să înscrie în minutul 53, cu șut plasat din 17 metri, dar Moga a respins. La scurt timp, după o ”liberă” executată de Pacionel, Godja a deviat cu capul spre propria poartă, însă Moga (55) a fost pe fază și a evitat golul respingând mingea din vinclu.

Tot Florin Răsdan s-a lipit de gol. În minutul 65, după o pasă pe culoar primită de la Chipirliu, căpitanul din prima repriză a Stelei (la pauză a intrat Bărbulescu și a preluat și banderola) a finalizat cu un șut la colțul lung.

Chipirliu (72) și Neacșu (85), acesta din urmă cu două mari ocazii din fața careului mic, din postura de singur cu portarul, nu l-a putut învinge pe Moga și scorul n-a luat proporții de neprezentare pentru adversar.

Gîrbiță (88 și 89) s-a remarcat pe final în atacul gorjenilor, însă Bălbărău a avut intervenții salvatoare și a menținut poarta intactă și după al doilea meci disputat de Steaua în Liga 2. S-a terminat 2-0 pentru ”militari”, care au egalat la puncte celelalte cinci echipe cu punctaj maxim.

Steaua joacă acasă cu Brăila, Viitorul Pandurii merge la Giurgiu

Cu 6 puncte, Steaua e la egalitate cu Unirea Slobozia, ”U” Cluj, FC Hermannstadt, Concordia Chiajna și Metaloglobus și împart locurile 1-6. Etapa viitoare joacă sâmbătă, 14 august, de la ora 11:30, acasă, cu Dacia Unirea Brăila.

Viitorul Pandurii, cu un punct, e la egalitate cu Dunărea Călărași, Dacia Unirea Brăila și Unirea Dej și sunt clasate pe pozițiile 12-15. Runda viitoare joacă marți, 17 august, de la ora 18:00, în deplasare la Giurgiu, cu Astra.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

CLASAMENTUL Ligii 2 și rezultatele înregistrate în etapa a 2-a

COMENTARIUL LIVE:

VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU – STEAUA 0-2

Florin Răsdan 23′, 65′

Viitorul Pandurii: Moga – Buleică (cpt.)(Ciul 73′), Core, Al. Băican, Godja – Al. Dulca (Gîrbiță 61′), Vulpe (Buțurcă 90+1′), Țegle, Mitrică – Dodoi (Vl. Rusu 46′), Cip. Rus (Brînzan 73′)
Rezerve neutilizate: Krupenschi – Copaci, Chelariu, Ruican
Antrenor: Cristian Lupuț

Steaua: Bălbărău – D. Oroian, Walace, Beța, Ad. Ilie – Răsdan (cpt.)(Rob. Neacșu 80′), Măd. Mihăescu (Băjenaru 80′), Șt. Pacionel (Val. Bărbulescu 46′), Em. Pacionel (Al. Zaharia 70′) – Huiban (Buhăescu 63′), Chipirliu
Rezerve neutilizate: H. Iancu – Bactăr, Călințaru, Zătreanu
Antrenor: Daniel Oprița

Stadion: Municipal (Târgu Jiu – Gorj); Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu și Călin Cimponeriu (ambii din Lugoj); Rezervă: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Observatori: Fevronia Ion (Craiova) și Romeo Malac (Timişoara).

Min 90+6 Final de meci la Târgu Jiu. Steaua a defilat cu Viitorul Pandurii și a câștigat cu 2-0 meciul de la Târgu Jiu, unde a fost susținută încontinuu de o galerie formată din aproximativ 2000 de suporteri. Florin Răsdan a reușit cele două goluri pe care i le-a dedicat antrenorului Daniel Oprița, care astăzi a împlinit 40 de ani
Min 90+1 Vlăduț Buțurcă intră în locul lui Răzvan Vulpe, la Viitorul Pandurii
Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute
Min 89 Gîrbiță prinde un șut bun din afara careului, Bălbărău respinge greu în stânga sa, iar Adrian Ilie degajează
Min 88 Ciul centrează din alergare din dreapta careului, Gîrbiță plonjează și deviază spre colțul scurt, însă Bălbărău salvează de lângă bară și acordă corner
Min 85 Chipirliu pătrunde în careu pe dreapta, trimite în fața porții, mingea ajunge pe bara a doua, unde Neacșu, nemarcat, trimite la prima bară, însă Moga respinge în față. Neacșu recuperează și trage din nou din 7 metri, spre vinclu acum, însă Moga deviază suficient pentru ca mingea să se ducă în transversală. Portarul a prins apoi
♦Min 80 Dublă schimbare la Steaua. Ies Mădălin Mihăescu și Florin Răsdan, marcatorul celor două goluri de azi și intră Liviu Băjenaru și Robert Neacșu
Min 76 ||| Alexandru Gîrbiță primește cartonașul galben după ce trece în stânga careului de Oroian și Bărbulescu, iar Oroian l-a atins peste picior. Ca și în cazul lui Chipirliu, contact a existat și se putea acorda penalty, însă arbitrul a considerat că jucătorul a simulat
Min 73 Dublă schimbare la Viitorul Pandurii. Ies Ciprian Rus și Alin Buleică și intră Denis Brînzan și Adrian Ciul. Banderola de căpitan ajunge pe brațul portarului Moga
Min 72 Chipirliu încearcă un gol spectaculos, cu călcâiul din 7 metri central, însă mingea este deviată de un fundaș în corner, în stânga
Min 70 Iese Emilian Pacionel și intră Alexandru Zaharia, la Steaua
Min 69 ||| Paul Mitrică e fentat de Emilian Pacionel, îl calcă pe stelist pe picior și arbitrul îi acordă cartonașul galben
Min 68 ||| Valentin Bărbulescu primește cartonașul galben pentru un fault făcut la mijlocul terenului asupra lui Rus
Min 65 0-2 Fază de contraatac, Chipirliu primește mingea în poziție centrală, trece de Core și pasează în dreapta pentru pătrunderea lui Florin Răsdan, care intră în careu și finalizează cu un șut la colțul lung
Min 63 Schimbare și la Steaua. Intră Vasile Buhăescu în locul lui Dragoș Huiban
Min 61 Alexandru Dulca este înlocuit de Alexandru Gîrbiță
Min 55 Emilian Pacionel centrează dintr-o lovitură liberă din dreapta, Godja deviază nefericit, spre propria poartă, iar Moga salvează din vinclul colțului scurt
Min 53 Emilian Pacionel trage plasat din 17 metri lateral stânga, spre colțul lung, Moga se întinde și respinge în corner
Min 50 ||| Alexandru Dulca pătrunde în careu pe dreapta, pică de lângă Adrian Ilie, se aruncă în careu și simulează. Arbitrul îi acordă cartonașul galben
Min 47 Galeria Stelei a afișat o coregrafie, cu mesajul ”Lângă echipă în orice clipă”
Min 46 S-a reluat meciul
♦Min 46 Valentin Bărbulescu intră în locul lui Ștefan Pacionel, la Steaua, iar Vlad Rusu îi ia locul lui Gabriel Dodoi, la Viitorul Pandurii. Bărbulescu a preluat banderola de căpitan de la Răsdan
♦Min 45+3
Pauză. Steaua conduce cu 1-0 în meciul cu Viitorul Pandurii, după o primă repriză excelent făcută. A marcat Florin Răsdan în minutul 23, însă Remus Chipirliu trebuia să primească un penalty în mintul 39, cu galben pentru simulare, cum a considerat arbitrul Florin Mazilu
Min 45+2 Alin Țegle îl faultează din spate pe Emilian Pacionel, arbitrul lasă jocul să continue, fiind avantaj pentru Steaua, însă Huiban pierde mingea în aut în stânga. Arbitrul revine la fault și acordă cartonașul galben pentru mijlocașul gazdelor
Min 43 Chipriliu își înșiră adversarii în careu, ușor în stânga, trece în ultima fază din nou printre Buleică și Core, de această dată nu mai pică, dar nici nu mai ajunge la mingea trimisă destul de lung și la care a ajuns prima dată Moga, care a degajat în disperare
Min 39 ||| Remus Chipirliu primește în fața careului, ușor în lateral stânga, pătrunde, îl fentează înspre centru pe Core, dă mingea și pe lângă Buleică, care îi agață piciorul stâng și atacantul Stelei pică. Chipirliu cade destul de teatral, însă a fost faultat de Buleică. Arbitrul gafează și în loc să acorde penalty, dictează simulare și cartonaș galben. Chipirliu se jură că a fost faultat
♦Min 36 Centrare înaltă din dreapta, tot a lui Buleică, Mitrică urmărește și de această dată, însă dă pe lângă minge la 6 metri central și balonul se duce în aut de poartă
Min 31 O nouă pauză de hidratare
Min 26 Huiban trage din afara careului, ușor lateral în stânga, pe lângă poartă, la prima bară
Min 23 0-1 Adrian Ilie primește în stânga careului, o minge trimisă în diagonală de Mihăescu, pătrunde pe lângă Buleică și centrează în fața porții, la 6 metri central, acolo unde Florin Răsdan îi ia fața lui Godja și reia din alunecare sub transversală. Golul îi este dedicat antrenorului Daniel Oprița, care astăzi împlinește 40 de ani
De partea cealaltă, Cristian Lupuț i-a menținut în primul ”11”, față de meciul trecut, cu FC Brașov, pe Moga, Buleică, Băican, Core, Godja, Vulpe, Al. Dulca, Rus, Mitrică și Dodoi. Adică zece jucători. Singurul care a ieșit dintre titulari este Brînzan, acum pe bancă, în locul căruia a fost introdus Țegle, absent la primul joc.
Min 16 Pauză de hidratare
Față de meciul trecut, primul din Liga 2, Daniel Oprița a efectuat șase schimbări în primul ”11”. Au rămas titulari doar Bălbărău, Walace, Ilie, Ștefan Pacionel și Huiban. Au trecut rezerve Călințaru, Bactăr, Zătreanu, Bărbulescu, Zaharia și Buhăescu.
Min 12 Buleică centrează bine din dreapta careului, pe bara a doua, însă Mitrică are o finalizare slabă cu capul din 6 metri, mult peste poartă, la colțul lung
Min 10 Steaua domină meciul de la Târgu Jiu, a stat până acum numai în jumătatea adversă, însă echipa lui Oprița nu și-a creat ocazii
Min 1 A început partida de la târgu Jiu. Steaua are o galerie numeroasă, care asigură fondul sonor pe stadionul Municipal


Viitorul Pandurii Târgu Jiu și Steaua sunt adversare în ultimul meci al etapei a 2-a a Ligii 2, rundă care a debutat tocmai joia trecută. De la ora 19:00, stadionul Municipal din Târgu Jiu găzduiește partida dintre formația antrenată de Cristian Lupuț și cea condusă de Daniel Oprița.

Etapa a 2-a a debutat de joia trecută, cu Unirea Constanța – FC Hermannstadt 0-2, sâmbătă au avut loc alte cinci partide, duminică s-a disputat FC Buzău – ”U” Cluj, scor 0-1, luni s-a jucat FK Csikszereda – Astra 0-1, iar puțin mai devreme astăzi s-a încheiat Dunărea Călărași – Poli Timișoara 1-3.

Viitorul Pandurii a început campionatul cu o remiză, Steaua a câștigat la debut în Liga 2

Viitorul Pandurii, echipă care în sezonul trecut de Liga 2 a ratat în ultima etapă accederea în play-off și apoi a terminat pe locul 2 Grupa B a play-out-ului, după Petrolul, a început campionatul actual cu o remiză în deplasare la Brașov, 2-2 cu FC Brașov.

Gorjenii au avut 2-0 pe Tineretului, după o primă repriză excelentă, însă în partea a doua au fost de nerecunoscut și au pierdut victoria printre degete.

Steaua, o nou-promovată în Liga 2, a debutat cu o victorie pe teren propriu, 1-0 cu FK Csikszereda, echipă care pornea favorită. Pentru echipa din Ghencea a fost atât primul meci din istoria ei în eșalonul secund, cât și primul joc oficial desfășurat pe noul stadion Steaua.

Florin Mazilu arbitrează meciul de la Târgu Jiu

Meciul de la Târgu Jiu începe de la ora 19:00 și va fi arbitrat de centralul Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) și asistenții Raul Constantin Ghiciulescu și Călin Cimponeriu (ambii din Lugoj). Arbitru de rezervă este Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca), iar observatori au fost delegați Fevronia Ion (Craiova) și Romeo Malac (Timişoara).

CLASAMENTUL Ligii 2 și rezultatele înregistrate în etapa a 2-a

https://liga2.prosport.ro/seria-1/antrenorul-de-la-viitorul-pandurii-a-tras-concluzia-inaintea-meciului-cu-steaua-nu-exista-nicio-favorita-dar-statistic-plecam-cu-prima-sansa-echipa-lui-cristian-luput-n-a-reusit-19195177

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eduard-novak-pus-la-zid-de-asociatia-stelistilor-dupa-ce-ministrul-a-cerut-sanctiuni-pentru-steaua-si-suporterii-ei-oare-este-domnia-ta-persoana-cea-mai-i%cc%82ndrepta%cc%86t%cc%a6ita-19195301

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-2-poli-iasi-concordia-chiajna-meciul-vedeta-al-diminetii-se-joaca-si-la-timisoara-slobozia-si-braila-19194801

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eduard-novak-reactie-fata-de-incidentele-de-la-meciul-steaua-fk-csikszereda-dupa-ce-presa-din-secuime-aprobata-de-fk-csikszereda-l-a-certat-si-ironizat-ministrul-sportului-fan-al-echipei-ciucan-19195234

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-csikszereda-acuza-steaua-si-suporterii-ei-la-o-zi-dupa-meciul-din-ghencea-ministerul-apararii-ironizat-si-el-am-participat-la-o-receptie-care-aminteste-de-cea-mai-intunecata-perioada-a-19194734

Marius ANGHEL 10 Aug. 2021, 20:55 Liga 2
Pe aceeași temă