”Conferențiar” versus ”Chirurg” în Valea Domanului, în Cupa României! Cum vede Cosmin Petruescu meciul cu CSM Reșița și cum ”se bat” ambele echipe timișorene din Liga 2 pe echipa din Curtici

Anda DELIU 30 Aug. 2021, 20:27 Cupa României
”Conferențiar” versus ”Chirurg” în Valea Domanului, în Cupa României! Cum vede Cosmin Petruescu meciul cu CSM Reșița și cum ”se bat” ambele echipe timișorene din Liga 2 pe echipa din Curtici

În Faza a IV-a a Cupei României vor da piept CSM Reșița și Ripensia Timișoara, acum componente de campionate diferite, după ce în ultimele două sezoane au fost colege în Liga 2. Dacă gazdele sunt printre echipele cu cele mai mari bugete din Liga 3, ripensiștii sunt printre cele mai ”low-cost” formații din Liga 2, astfel că e și loc de surprize, iar Cosmin Petruescu e pe deplin conștient de acest lucru.

FRF i-a dat adversar greu Ripensiei în Cupa României

Antrenorul Ripensiei a punctat că adversarul pe care i l-a dat FRF este unul dificil. Modul de determinare al jocurilor, bazat pe criteriul geografic, este unul controversat. De exemplu Poli Timișoara a fost pusă să joace cu Șoimii Lipova, un adversar mult mai accesibil ca Reșița.

Cosmin Petruescu face o confuzie și vorbește de o tragere la sorți, deși este o împerechere zonală, după bunul plac al FRF.

”O tragere la sorți dificilă pentru noi, dacă ne raportăm la valoarea adversarului, la transferurile pe care le-au făcut în această vară. O echipă, chiar dacă pentru moment evoluează la nivel de Liga 3, la transferurile pe care le-au făcut, la obiectivul pe care și l-au propus, sunt sigur că ar face față cu brio la nivelul Ligii 2, ba mai mult, cred că ar fi una dintre echipele de pe primele 10 locuri din Liga 2. Un meci în care sunt convins că ambele echipe își doresc să meargă mai departe și sperăm să facem un joc bun și să ne calificăm. Suntem, totuși, echipă de Liga 2, și, cel puțin din acest punct de vedere, consider că avem prima șansă, chiar dacă meciul este în deplasare, pe terenul celor de la Reșița. Sunt convins că nu va fi deloc ușor, chiar am glumit cu Dan (n.r. – Dan Alexa, antrenorul Reșiței) pe această temă și mi-a spus că și el este interesată de cupă, deci cred că va fi un joc frumos între două echipe care sunt preocupate de fotbal”, a declarat Petuescu.

  • Printre cei mai importanți fotbaliști luați de CSM Reșița în această vară se numără Ștefan Bărboianu (ex Petrolul), Călin Cristea (ex ”FC U” Craiova), Marian Drăghiceanu (ex Rapid), Valentin Munteanu (ex ”FC U” Craiova), Amir Jorza (ex Rapid), Mediop Ndiaye (ex Campionii FC Argeș), Sebastian Velcotă (ex Pandurii), Nicușor Fota (ex Concordia Chiajna), Cătălin Andrei (ex Astra), Sorin Avram (ex ”FC U” Craiova) sau Ionuț Cioinac (ex Unirea Constanța).

Ripensia are programat amical cu Frontiera Curtici, Poli Timișoara habar n-are

Altfel, până la meciurile de Cupa României, care va avea loc cel mai probabil la 8 septembrie, un aspect hilar e că Dorin Toma, antrenorul Politehnicii Timișoara, a declarat că ar dori un amical cu Frontiera Curtici (Liga 3), însă Ripensia are deja stabilit amical cu terța divizionară care în această săptămâna ar avea meci cu ACS Poli, echipă care e ca și desființată.

”La finalul acestei săptămâni avem programat un meci cu Frontiera Curtici, în eventualitatea în care cei de la ACS Poli nu vor continua în campionat, atunci avem programat acest meci. Dacă cei de la ACS Poli vor fi programați în campionat și vor continua, atunci vom înlocui jocul cu Frontiera Curtici cu un joc-școală. Meciul este programat pentru vineri după-amiază. Dar încă nu am stabilit ora”, a spus Petruescu despre meciul amical.

Campionatul Ligii 2 a luat, în premieră, la fel ca Liga 1, o pauză pe perioada în care naționalele joacă. Ripensia vine după eșecul cu Steaua, scor 0-2, și se află pe locul 10 în clasament, cu 6 puncte, iar în etapa a 6-a joacă în jurul datei de 11 septembrie, acasă, cu Astra.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/infrangerea-suferita-de-ripensia-in-ghencea-este-vazuta-ca-o-experienta-sportiva-si-o-experienta-de-viata-de-catre-antrenorul-cosmin-petruescu-19198556

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciurile-fazei-a-iv-a-a-cupei-romaniei-frf-si-a-incalcat-din-nou-regulamentul-interpretand-diferit-modalitatea-de-introducerea-a-echipelor-in-competitie-19198734

Anda DELIU 30 Aug. 2021, 20:27 Cupa României
Pe aceeași temă